Împotriva inimii

Capitolul 27

Nu-mi luasem privirea nici măcar o clipă de pe chipul său, nici atunci când înconjurând mașina m-am alăturat ei. Eu știam ceea ce urma să fac, dar știam că ea avea să se opună și pur și simplu să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Și singurul motiv pentru care nu eram acum în fața nenorocitului de Sprouse spărgându-i fața era... ea.

- O să mergem puțin la ai mei...

- De ce?

Ea a întrebat atunci când am ieșit cu mașina în stradă, încercând să-mi abțin nervozitatea ce-mi gâdila fiecare celulă din corp.

- Cred că este timpul să mă asculți și pe mine pentru prima oară!

M-am întors brusc spre dreapta mea, surprinzând-o cu tocmai ceea ce afirmasem. Ceea ce nu știa ea era faptul că, eu vorbeam atât de serios, mai serios ca niciodată în ceea ce o privea.

- Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost...

- Să nu cumva să spui ceva ce mă va face să explodez, deoarece Deniz, am nevoie doar de o mică ciupitură să distrug ceva în seara aceasta!

Eu m-am fixat serios asupra ei, abținându-mă să nu răstesc cuvintele, deoarece era ceva în privire femeii cu ochi verzi ce mă aducea cu picioarele pe pământ. Am expirat brusc și am tras telefonul din suportul  său. Am tastat un mesaj scurt către tata, în speranța că nu va fi luat prin surprindere la vederea noastră.

- M-am speriat...

Vocea ei s-a auzit în clipa în care ne-am oprit la un semafor, iar eu doar am strâns nenorocitul acela de volan între degetele pentru a nu spune ceva atât de greșit.

- Și părea că vorbea atât de serios despre ce voia să-mi facă... și...Oh, Doamne!

Mâna sa dreaptă și-a masat agitată zona frunții, ca în clipa în care mașina a pornit, eu să-i cuprind mâna stângă în palma mea. Nu am privit-o, dar pur și simplu voiam doar să o simt aproape și să o asigur că deși mâna mea avea să-i dea drumul vreodată, eu cu adevărat niciodată nu aveam să o fac.

- Oh, Doamne! Sigur o să-mi schimb meseria în stilul aceasta, el nu se lasă până nu...

- Să nu cumva!

Ea s-a întors agitată către mine, citind atât de clar teama din privirea sa. Mi-a strâns mâna între degetele ei mici și subțiri, agătându-se parcă de ideea că trebuia să mă convingă să nu fac ceva greșit. Dar era vorba despre ea și nu-mi păsa dacă se întocmea vreo altă comisie și în cel mai rău caz să fiu dat afară, Sprouse pur și simplu era prima persoană pe lista mea neagră.

- Ce facem la ai tăi?

Deniz m-a întrebat din nou în clipa în care am oprit mașina  în fața casei, asigurând-o doar din priviri faptul că totul avea să fie în regulă. I-am sărutat pielea caldă a mâinii drepte și dându-i drumul am ieșit din mașină. Când am ajuns în dreptul portierei sale, Deniz zăcea pitită bine în scaun ca și când încerca să se ascundă de cineva. Rostogolindu-mi ochii i-am dechis portiera, așteptând ca micuța prințesă să coboare pentru a intra în casă.

- Tatăl tău știe că venim?

Ea și-a tras mâna din strânsoarea degetelor mele, enervându-mă când  a dat să urce singură treptele spre intrare. În acel moment am făcut doi pași hotărâți în recuperarea căldurii și prinzând-o de mâna am oprit-o în fața ușii.

- Nu mai fi încăpățânată!

I-am luat din noua mâna în palma mea, ținând-o atât de strâns de puteam jura faptul că auzisem ceva colorat din gura ei. Am ignorat toată vălmășeala pe care o tot scotea printre dinți, șoptindu-mi că nu era de acord cu așa ceva, pentru că nu era normal să ne afișăm nepoftiți și mai rău de atât, faptul că o să mă omoare în somn. Și la final, am zâmbit cu toți dinții pentru că ușa deja se deschisese, iar tatăl meu se uita la noi foarte șocat.