Cu-n par vâlvoi, scăldat de ore în sânge de duşman,
Închis într-o tunică de lână deasă şi-o cămaşă de zale,
Răpus de sabia celor din vest, găzduită-n palme de ceva ce nu pare-a fi uman,
Îşi dă ultima suflare vikingul; sufletul părăsindu-l agale.
Tolba cu săgeţi îi provoacă durere la spate,
Sub un picior, sabia îi străpunge muşchiul de scandinav,
Moartea sa e ca o piesă de teatru, distribuită-n mai multe acte,
Ochii de-i închide, ajunge erou al nordului, mândria familiei, fiu brav.
Se-mpacă cu gândul că n-a ridicat sabia degeaba pentru nord,
Că a urcat pe corăbii şi a străpuns armuri de anglo-saxoni,
C-a zâmbit duşmanilor cu dinţii piliţi, cucerind fiord după fiord.
Mai trece-un moment şi moare. Sufletul i se striveşte de nori.
YOU ARE READING
Cuvinte din măhălăli
PoetryMoartea e un lucru incredibil. Durerea dă naştere atâtor sentimente, încât poezia negativă îţi oferă plăcerea şi liniştea de care fiecare suflet are nevoie. Ura şi necredinţa, decăderea şi gândurile nebune ale fiecăruia dau o trăsătură aparte vieţii...
