Macar o zi

Prima zi

Buna, ma numesc Alison si am varsta de 18 ani. Sunt diagnosticata cu schizofrenie de la varsta de 13 ani ,renuntand la  viata de liceu,reusind sa termin doar generala. Tatal meu de 4 ani nu ma mai lasa sa iau contact cu lumea ,sa am prieteni. As fi vrut ca anii mei de liceu sa fie altfel,sa devin cineva in viata , sa ma redescopar si sa vad de ce sunt in stare. In acesti  4 ani incerc sa fac cursuri online si sa imi pierd vremea scriind muzica si compunand diverse melodii. Singura mea prietena este Mabel,ne stim din generala si de atunci am devenit foarte apropiate. Ma accepta asa cum sunt si chiar ma face sa ma simt normala. Locuiesc cu tatal meu in Houston asta dupa ce mama mea a murit o data cu nasterea mea ,riscandu-si viata pentru ca eu sa traiesc ,ceea ce cred  ca a fost o greseala deoarece ce traiesc eu acum nu este viata,este o durere ce nu va trece niciodata. Pentru tata si Mabel incerc sa traiesc si sa fiu pozitiva ,deoarece ele sunt persoanele ce mi-au mai ramas . Astazi Mabel a venit la mine pentru a asculta cantecele compuse de mine. V-am spus cum stau lipita de geam si observ petrecerile facute in fiecare seara la care eu nu pot lua parte? In schimb,astazi Mabel mi-a propus sa merg cu ea la una dintre petrecerile organizate de prietenii ei. Tratamentul este sub control si nu voi sta nici mult. Singura dificultate era tata. In acesti 4 ani nu m-a lasat sa ies deloc deoarece considera ca e prea devreme sa cunosc lumea adevarata. Tatal meu nu o prea placea pe Mabel sau cel putin asa imi dadea impresia. Nu o privea niciodata,nu ii vorbea era practic invizibila. Crede ca este o influenta proasta dar, Mabel este cel mai bun lucru pe care l-am putut avea ,iar tata trebuie sa inteleaga ca am nevoie de prieteni pentru a fi fericita. Dupa multe plansete si crize a cedat si m-a lasat sa plec,stia ca daca nu o va face imi voi declansa din nou crizele mele ce im fac extrem de rau. Am plecat in jurul orei 7 ajungand intr-o casa imensa plina cu oameni ce nu am vorbit niciodata. Casa ii apartinea lui ,Luis (unul dintre prietenii lui Mabel). Toata seara am stat cu prietenii lui Mabel: "Parker" ,"Bonnie" si "Luis" . M-am simtit foarte bine alaturi de ei si chiar mi-au dat speranta ca pot fi fericita candva. Mabel,avea viata pe care eu o voiam,este o persoana atat de blanda si de iubita,tot timpul reuseste ce isi propune si chiar are un viitor in fata. Mabel este exact  ceea ce eu am vrut sa fiu si nu voi fi niciodata. Dintr-o data casa se invaluie in fum. Nimeni nu stia ce se intampla iar de nicaieri o flacara imbiba toata casa. Simteam ca ma sufoc. Am cazut,nu stiam ce se intampla,dar dintr-o data simt doua  brate ce ma ridica si ma conduc afara. Incerc sa deschid ochii si zaresc chipul lui Luis. Ii admiram ochii albastrii atat de frumosi si parul inchis la culoare. Cred ca eram indragostita,nu am mai fost niciodata,dar imi place ce simt acum. Am plecat acasa fara sa mai apuc sa ii multumesc lui Luis ca m-a scos din casa . Am plecat direct in camera mea deoarece eu nu il pot privi pe tata in ochi si sa il mint asa ca am evitat orice contact vizual. Stateam in fata geamului si meditam la ceea ce s-a intamplat azi. Eram atat de insistenta pe gandul cum Luis ma tinea in brate incat uitam de faptul cum avea sa mor in seara asta si cati oameni au suferit pe ceea ce s -a intamplat azi. Ies din lumea mea fictionala si simt un miros de benzina. Observam ca vine de pe mainile
mele. Nu intelegeam,stiam ca nu eram capabila ca eu sa fi declansat incendiul din casa lui Luis. Dar stiti cum e,noi schizofrenicii nu stim niciodata realitatea asa ca nu pot stii defapt adevarul despre ce s -a intamplat defapt in aceasta seara.