De când ziua a devenit un amalgam de suflări repezi și de gânduri anoste, reci, orbitor de hipnotizante, am decis să fiu hoinară în pustiul și în bezna dintre cei patru pereți ai camerei mele. Un prilej arzător pentru insomnie. Cu ochii blânzi și tulburi, mă scufund în vise, sus - nemărginire-albastră, jos - neliniște, inimi care nu mai bat, tic-tac...
Trag un fum, mulțimea strigă în neant. E viscol, dar mor de cald.
Tu dormi, visezi la fericire, la privirea ei naivă, la căldura brațelor ei obediente, la cum ați scris poezii parfumate împreună. Îmi inund plămânii cu alte nenumărate fumuri și inspir adânc, momentul potrivit pentru a mă pierde și a zbura din nou cu mintea.
A alunecat -
Aud gemete, te văd cum rânjești subtil și îmi arunci priviri arzătoare, mă atingi sălbatic, îmi analizezi fiecare parte a corpului și, deși nu vezi sclipici și flori, continui să mă mângâi și să-mi dai fiori. Picături de apă se preling pe trupurile noastre ca ploaia pe pervaz. Suntem întinși pe spate în cadă, simt că urmează să cad în abis. Pielea ta însemnată e atât de catifelată și plină de povești oculte.
Cine ești, cu ce scop ai apărut în viața mea?
Ochii tăi șoptesc că ești de partea întunecată, iar eu sunt... un fir de praf în imensul Univers, un înger venit de jos pentru a-ți aduce iubire. Mi-e teamă... să trec în neființă.
