Latino Lover

C A P I T O L U L 25

— Cum naiba îndrăznești să te atingi de Madena, hm? Parcă noi doi am vorbit ceva, Valentino se năpustise asupra lui Manuel, prinzându-i cămașa în pumni. Mă speriasem destul de tare, nu pentru că îmi păsa de Manuel ci pentru că nu voiam ca Valentino să se lovească prea tare.

— Unde îți e aroganța acum? îl întrebase din nou, însă iubitul mamei nu mai avea limbă să vorbească. Bineînțeles că după încruntătura de pe fața lui clar nu îi părea rău de ce făcuse. Probabil obsesia lui de a mă avea escaladase prea rapid până în punctul în care nu mai conta acordul meu, iar acum regreta asta.

— Valentino, băiatule. E în regulă, calmează-te, mama intervenise în fugă pentru a-i despărți pe cei doi. Abia în momentul acela Valentino rupse contactul vizual intens cu Manuel și se năpustise cu privirea asupra mea. Era îngrijorat pentru mine, însă eram mai bine decât se aștepta probabil.

— Nu e în regulă, ați aflat ce i-a făcut Madenei? Valentino nu se chinuise să-și ascundă îngrijorarea, fapt ce mă făcea să simt că brunetul ținea într-adevăr foarte mult la mine.

— Știu... mama murmurase deloc încântată de faptul că Valentino se amesteca în problemele noastre. O să discutăm și...

— Nu-mi spuneți că încă nu plănuiți să-l dați afară de aici, brunetul se arătase uimit de lentoarea cu care mama acționa în toată situația asta. Să știți că Madenei îi este foarte fr...

— Știu, încredințase silențios, lăsându-l mască de uimire pe Valentino. Mă simțeam la fel de uimită, mama nu avea de gând să renunțe la Manuel cu ușurință și asta mă făcea să vreau să cred că invitația lui Valentino era cea mai bună opțiune.

— În cazul ăsta Madena vine cu mine, făcuse câțiva pași în așa fel încât să-mi cuprindă mâna dreaptă în a lui. Cred că e mai bine așa până când se astâmpără apele, vorbise înțelept brunetul în timp ce mama devenea din ce în ce mai agitată.

— Exact, mamă! l-am sprijinit pe brunetul de lângă mine, cuprinzându-i degetele fierbinți mai bine cu ale mele.

— Madena, scumpo. Te rog, încearcă să mă înțelegi.

M-aș fi putut certa cu ea o noapte întreagă și tot nu aș fi ajuns la un punct comun. Nu aveam ce să negociez cu ea atâta timp căt Manuel mai trăia sub acoperișul casei noastre.

— Când o scapi de el, o să reluăm legătura. Până atunci mă poți suna sau în caz că ai nevoie de mine, mă găsești la Valentino.

— Scumpo...

— Mamă, te rog să te gândești la mine și la cum mă faci să mă simt! am adăugat după care l-am rugat pe Valentino să mă aștepte puțin, îmi aruncase într-un troller o duzime de haine și de lucruri strict necesare.

Câteva minute mai târziu am plecat alături de Valentino sub privirea tristă a mamei, mi-am luat rămas bun de la ea și am asigurat-o că voi fi mai mult decât bine cu Valentino alături de mine. Avea nevoie de timp să-și calmeze gândurile, dar totuși, toleranța pe care o avea față de comportamentul lui Manuel era inacceptabilă.

În seara asta îl văzusem pentru prima dată pe Valentino conducând o mașină, trebuia să recunosc că imaginea lui stând la volan nu era ceva foarte ușor de înghițit. Arăta demențial de șarmant.

Conducea atât de concentrat și de tăcut încât mă simțeam și mai ciudat decât o făcusem până acum, îi stricasem seara, ce să mai? Probabil observase că mă gândeam la ceva și își întinsese mâna pentru a-mi cuprinde degetele între ale lui.

— Mulțumesc, Valentino! am murmurat obosită în timp ce i-am strâns degetele excesiv de tare între ale mele. Zâmbise ușor rușinat în timp ce continua să conducă vigilent, felul în care buzele lui luau forma unui zâmbet mă făcea să vreau să-l săr... hmmm, trebuia să mă opresc din a mă gândi la astfel de lucruri, deși brunetul de lângă mine mă făcea să nu mă pot abține.