Poate într-o altă viață

Capitolul 7 - Hades

-Hei, ma saluta el sec si pot observa cat de palid este si slabit. Vocea lui suna diferit si pare mai slab la fata, chiar daca l-am vazut acum foarte scurt timp.

-Unde e Serenity? Il intreb direct fara sa-mi mai pese de starea lui de sanatate. Atata timp cat are ochii deschisi nu este mort si pe deasupra mai si vorbeste, deci de ce mi-ar pasa cum se simte?

-Daniel a dus-o sa manance, ma instiinteaza serios si nu pot trece cu vederea faptul ca ii spune prietenului meu cel mai bun pe numele intreg.

-Si tarfei tale nu-i pasa de tine acum? pufnesc eu. Ah, scuza-ma, am uitat ca ei ii pasa doar de banii tai, rad eu nervos si el ma priveste obosit.

-Poti renunta la sarcasm macar o zi din viata ta? ma intreaba dur.

-Poti renunta sa te mai prefaci ca iti pasa? ii intorc eu replica folosind acelasi sarcasm de mai devreme.

Tata ofteaza adanc si imi face semn sa ma asez pe scaunul de langa patul sau. Imi dau ochii peste cap si indepartez putin scaunul de el, dupa care ma asez si ma las usor pe spate.

-Avem o problema. imi spune evitandu-mi privirea si pufnesc amuzat.

-Avem? Nu, hai sa-ti explic cum sta treaba. Nu noi avem o problema, ci tu ai o problema. Nu imi pune mie in cap problemele pe care le ai tu pentru ca mi-ai creat destule pe care sa le am de unul singur, ai inteles? Rezolva-ti problemele singur pentru ca eu n-am de gand sa te mai ajut cu nimic, nici macar daca esti pe moarte.

-Nici macar daca sunt pe moarte? intreaba el zambind trist. Nu esti asa, Hades. Copilul meu n-a fost crescut asa.

-Ar fi bine sa-ti aduci aminte ca nu mai sunt un copil si in niciun caz nu sunt al tau, ii raspund ramanand dur in continuare. Esti pe moarte? il intreb dupa o pauza destul de lunga in care niciunul nu a mai spus nimic.

-Parca nu-ti pasa, imi zambeste el si imi dau din nou ochii peste cap.

-Nu imi pasa mie, dar pe sora mea o afecteaza.

-Nu stiu, imi raspunde pe un ton neutru si ma incrunt aproape nervos. Omul asta ma scoate din sarite prin ceea ce spune. Sau mai bine zis prin ceea ce nu spune pentru ca ascunde prea multe lucruri.

-Ce nu stii? strig nervos.

-Am fost impuscat, Hades, nu-i o simpla gripa. Am trecut printr-o operatie si da, sunt stabil, dar de unde putem sti ce urmeaza?

-Cine te-a impuscat? il intreb si imi evita din nou privirea refuzand sa-mi raspunda. Ai de gand sa-mi raspunzi la intrebarea pe care tocmai ti-am pus-o?

-Stai departe de Hannah, imi spune neraspunzand la intrebare.

-Cine-i Hannah? il intreb confuz si simt ca mi se invarte capul.

-Iubita mea, imi spune ca si cand ar fi evident.

-Esti nebun? ma rastesc la el si sar de pe scaun, acesta rasturnandu-se pe podea in urma impactului aproape violent. Sora mea a fugit de acasa, suntem intr-o situatie deplorabila, tu m-ai chemat aici ca sa-mi spui prostii si acum crezi ca ti-as putea fura tarfa botoxata si cu silicoane?

-Nu ma refeream sa stai departe de ea in sensul ala. Stai departe de ea pentru ca e in stare de mult mai multe decat crezi. Nu-i o simpla fata neajutorata. Nu incerca sa faci nimic absurd, bine?

-Imi explici si mie de ce este atat de periculoasa?

-Nu e momentul potrivit, spune clatinand din cap fara sa tipe asa cum fac eu.

-Dar cand va fi momentul potrivit, tata? intreb obosit si oftez frecandu-mi fruntea cu degetele sperand ca durerea de cap sa dispara cat mai repede cu putinta. Cine trebuie sa mai moara ca sa imi spui ceea ce ascunzi? Sau cineva te va omori in scurt timp iar tu imi vei lasa o scrisoare de adio in care imi spui nenorocitul ala de adevar?