Capitolul 1

31 4 0
                                    

Draga Jurnalule,

Jurnal, ,,Însemnări zilnice ale unei persoane despre anumite evenimente legate de viața sa"... Oh, port un dispret profund pentru definitii sau orice tine de operele nonliterare. Sunt atat de... reci, monotone, exacte, nemodificabile. O fraza fara sentimente nu isi gaseste locul in capul meu, iar definitile ma dezgusta.

 ,,Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine", definitia oameniilor. Poate acum intelegi de ce nu accept definitile. Oamenii sunt fiinte ce se nasc sa distruga alte fiinte, sa opreasca natura, sa transforme alti oameni in scrum. Nepasatori ce nu se uita in jur sa observe ca ar putea schimba ceva. Laudarosi ce distrug animale pentru blanurile lor scumpe. Fugari dupa bani, orgoliosi, egoisti intr-o lume ce nu era asa inainte ca ei sa isi puna amprenta. Ne meritam soarta ce ne-a fost data. Am fugit de pe Pamant crezand ca o sa dam de un loc mai bun, dar nu planeta este problema, ci noi. Noi singuri ne-am adus unde suntem acum. ,,Superiori"... daca nu am mai gandi asa am fi inpacati cu universul si cu propriul suflet. ,,Sociabili", dar nu suntem in stare sa luptam pentru propria parere sau sa ne-o exprimam macar. ,,Inteligenti", dar cream razboaie din nimicuri. 

Asadar m-am oprit din a mai cauta definitia pompoasa a jurnalului... am incercat sa iti dau eu una. Ai dainuit rege peste cufarul de stejar pictat in nuante de albastru din fundul dulapului pana cand te-am adus la lumina pe covorasul stacojiu al camerei mele. Imbracat intr-o haina pictata de insasi mareata toamna, intemnitat cu o incuietoare destul de simpla, asteptai linistit in varful tuturor celorlalte obiecte. Rege al imparatiei secretelor, cu interior gol si sumbru de alb. Pe atunci erai un simplu obiect fara rost, mort, necolorat in culorile vietii, neavand daruri ce vor dainui peste timpuri, cand toti ma vor uita, caci pe atunci nu erai al meu. Macar aveai acel obiect din care curge o substanta de culoarea cosmosului ce am aflat ca poarta denumirea de cerneala.

Oh, marite imparat. Ai urcat pe tron, in varf de tot, si ti-ai lasat fratii sa fie ucisi de timp la fund de tot unde sperai ca nimeni nu ii va descoperii si ii va elibera in lume, nimeni nu ii va privi, iar amintirile vor muri. Ce rau ti-au savarsit ca sa ii alungi in acea groapa a intunericului, zdrobiti de mana ta? Doi frati mai batrani ca tine ce si-au savarsit deja misiunea si au vrut si ei sa primeasca locul de drept, dar gelozia sufletului tau neexistent i-a oprit.

Primul era de un roz pal, fiind traversat de o dunga de culoarea întunericului, si stropit cu buline albe. Avea gravat intr-un colt litera ,,M" decorată cu un model de flori de aceasi culoare cu a jurnalului si întemnițată intr-un cerc cu contur negru. L-am răsucit pe toate părțile in speranta ca mai găsesc ceva, dar încercările mele au fost fără de succes. Acesta nu avea nicio încuietoare căci o dăduse la schimb pe literele ce ii completau paginile. Kilometrii întregi de cuvinte ce nu reprezentau nimic pentru ceilalti, dar, in același timp, totul pentru persoana ce le-a afișat pe hârtia acea catifelată. Atunci am aflat ca obiectele ca tine se numesc jurnale. Fiecare capitol nou avea aceasi introducere: ,,Draga jurnalule", ca un dialog cu propriul sine, ca o eliberare de ganduri, ca o deschidere a sufletului doar pentru al reintemnita in acele pagini.

,,Draga jurnalule,

Iti scriu aici ce oamenilor imi e frica sa dezvălui. Am 14 ani, e vacanta de vara, iar zilele ma prind mâncând înghețată ascultând toate melodiile Rock ce exista in aceasta lume sau urmărind un film anost cu un final fericit in care personajele principale se săruta la final. Urasc atat de tare finalurile fericite... ne crează o părere complet greșita fata de viața. Acesta atmosfera caniculară, lipsită de orice fel de interes pentru viața ma face sa imi transform patul in locuința, dar mirosul pâini proaspete ma face sa cobor in brutăria unde lucrează părinții mei. Scoala mai are puțin si imi bate la usa, iar eu realizez ca nici măcar nu am făcut vreo schița vara asta. Poate tu o sa ma ajuti sa trec cu bine peste adolescenta asta. Nu imi închipui ce vad unii frumos la ea. Prima dragoste, prietenii nedezlegabile, experiențe de neuitata...nu am avut parte de niciuna si nu vad sa mi se întâmple ceva in viitorul apropiat. Am asteptat atata timp sa primesc si eu din darurile ce sunt raspandite in intreaga lume, dar am inceput a ma resemna ca nu voi conta cu nimic in aceasta lume. Poate ca e mai bine asa... Oricum nu as putea face nimic. Nu sunt in stare nici macar sa ma spal pe dinti fara sa fac domino cu obiectele din baie(bazat pe fapte reale). Picioarele imi sunt de gelatina, iar memoria si atenita le-am dat la schimb. Pe ce? Nici eu nu stiu, dar mi-au fost luate cu un scop. Consum toate stelele cazatoare pe dorinta ca scoala sa dispara peste noapte sau orice altceva, doar sa nu fiu nevoita sa ies in societate..."


Celălalt jurnal era negru cu câteva dungi verzui si movuli cu diferite nuanțe. Avea un ,,A" cam cât jumătate dinte-o palma tipărit in mijlocul acelui abis de cenușă. O lumina albă intr-o lume plină de întuneric este intotdeauana prima observata. De când l-am deschis am realizat un lucru. ,,M" era o fata si ,,A" un băiat. 

,,La 15 ani inima începe sa imi dea halucinații cu un sentiment necunoscut de mine pana la momentul dat. Închis in casa, departe de societate, de scoala, de prieteni, am reusit sa ma îndrăgostesc ieșind doar odata din acea închisoare albă. Am fost izbit la început de critica negândita ,,doar fetele țin un jurnal", dar atunci când vocea inimii nu ai cui sa o destăinui ajungi sa vorbesti in dodi pe o foaie ce nu va fi văzută de ochii altcuiva. Oh, ce mi-ai făcut tu mie? Zâmbetul tau mi-e drog, iar de ochii tai mi-e dor dimineata, la scoala, acasa, seara, oricând când nu ii vad, când nu sălășluim in noapte pe un acoperiș oarecare, fugari mereu de propriile sentimente, cu luna singur privitor...".

Un îndrăgostit ce a început a scrie doar pentru ca iubirea s-a nu o poate exprima altcuiva. Zâmbesc, cu gândul la o poveste de dragoste nespusa celorlalți. M si A... doua inițiale ca cele scrijelite pe copaci...anonimi pentru restul... neștiut de nimeni secretul inimilor lor... doar de ei. Acum si de mine si, incurand, si de tine deoarece o sa iti impartasesc daca inimile lor se vor vindeca una pe cealalta sau daca vor ramane doar doi necunoscuti ce nu se vor regasi niciodata.  

Acum sti cine esti in ochii mei. Iti sti rostul pe care eu ti-l gasesc, frumusetea ce ti-am redactat-o..sti ca o sa ai incurand un suflet, o amintire, o viata inauntrul tau... Ce suflet? Ce amintiri? Ce viata? A mea... Tu o sa devi eu ilustrata in cuvinte, in radnuri, in pagini... O sa stim aceleasi lucrui, o sa avem aceleasi pareri, o sa ne descoperim. Tu te vei metamorfoza dintr-un simplu obiect, in locul de odihna al lacrimilor mele. Vei evolua intr-o fiinta ce o sa o consider vie deoarece va fi creatia mea. Tu o sa fi eu doar ca nu si cu fizicul. Atunci ce sunt eu? Sunt o fiinta nedorita ce a venit pe aceasta lume doar ca sa fie abandonata si injosita, crescuta din lacrimi de neputinta, invatata de mica despre ura lumii, despre raul ce il pot savarsi oamenii, educata cu sange si urlete din infern ce ii spun zi si noapte ca niciodata nu va fi iubita. Sunt rodul unor oameni ce au ajuns a fie sclavii proprilor lor actiuni, ce nu i-am cunoscut, dar am ajuns sa ii dispretuiesc. Sunt o reprezentatie a doua lumii a caror legatura e ca o panglica subtire imposibil de taiat. Sunt acea persoana ce i-a lasat pe restul sa o transforme intr-un nimeni, ea fiind om. Sunt un suflet mutilat intr-un corp acoperit de vanatai. Sincer iti spun ca nu stiu cu adevarat ce reprezint sau in ce i-am lasat pe ceilalti sa ma faca sa devin, dar poate ca paginile tale o sa imi deschida ochii in fata adancului sufletului meu, o sa imi arate ochelarii ce o sa ma aduca din aceasta orbire a carui leac l-am tot cautat, dar pana acolo mai am de invatat... de invatat citindu-mi proprile amintiri ce le voi insirui in semne create din cerneala... din sufletul celorlalte jurnale... din tot ce sper ca va urma. Am trait cu interiorul meu rostindu-mi neincetat ,,spera", dar niciodata ,,ai reusiti". Dar m-a ajutat... am reusit sa le inghit pe toate de parca chiar le meritam si, chiar daca erau amare,  am baut suc de lamaie si mi-a trecut. Creatia unei sperante eterne, invelita in cenusa de durere... 

Accepta-mi scuzele deoarece asta o sa cladesc din tine. O fiinta ce nu va stii diferenta dintre lacrimi de fericire si cele de tristete deoarece a avut parte doar de unele...



________________________________
Eu când mi-am făcut cont pe Wattpad: NU AM NICIO IDEE DE CARTE!!!!!
Eu acum: AM TREI IDEI DE CARTI SI NU STIU CUM SA MA ORGANIZEZ CA SA SCRIU LA TOATE!!!!! 

Stateam si eu linistita pe canapea si ma uitam la Star Wars, cand deodata sar de pe aceasta si alerg prin casa strigand: ,,Am o noua idee!!!". Asa a iesti aceasta carte. 

Ce părere aveți despre noua carte?

Bye🖤❤️

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Dec 31, 2019 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Jurnalul || MiraculousUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum