Contele de Monte-Cristo

t r e i

- Dar te iubesc Alexander,îi spuse tânăra zâmbind.Te voi iubi până la ultima suflare și voi avea grijă de tine

  

   Minciuni.Pure și inutile minciuni.Degeaba îi jurase credință și iubire,ea nu-l iubise niciodată.Marie fusese mereu o tânără perfectă,cochetă și disciplinată.Dar el o iubea.Îi iubea trupul perfect,ochii albaștri mari și zâmbetul șarmant.Ea însă îl trădase,iar el învățase că femeile nu sunt de încredere.

  Napoleon avusese dreptate,femeile sunt doar niște târfe ce caută bani,iar el,ca un prost nu văzuse asta.

       Între timp Magdalena sosi la castelul prințului unde fu primită de Leon.Singurul amic adevărat al prințului și cel ce nu î-l lăsa să fie consumat de demonii ce îi bântuiau visele.

- Am venit să mă pun în slujba contelui,spuse ea senină

- Ești sigură?,spuse el calm.Contele e un om mai dificil...

- Am auzit destule ce se spun despre el,spuse ea calmă.Nu mă deranjază,pot fi de ajutor oriunde,spuse senină

- Prea bine,spuse Leon dându-se bătut.Cum te cheamă?

- Magdalena,spuse tânăra întinzându-i mâna pe care el o strânse

       Leon o conduse spre biroul lui Alexander și o examină atent pe tânăra ce cu buna știință se punea în serviciul unui om considerat nebun.Când intrară în birou Alexander se afla la fereastră,fumând din trabuc.

- Domnul meu,spuse Magdalena plecându-se

     Alexander se întoarse și rămase ca trăznit locului când o văzu.Magdalena rămase la fel,însă magia nu dură decât câteva clipe căci contele reveni la realitatea crudă.

- Deci,ai venit să lucrezi pentru mine,spuse râzând.Ce să fac eu cu un copil?

- Nu sunt un copil,îi spuse ea dur.Pot fi de folos,credeți-mă

         Lăzi peste tot și o singură zi pentru a le putea aranja.Magdalena începu degrabă.Erau grele,erau multe și nu odată se răni ducându-le.Dar nu renunță,niciodată.Camera arâta lună când se lăsară umbrele.Fata se întoarse în micuța ei odaie,dar nu putu adormi căci un sunt ciudat o ținu trează.

      Se ridică din pat și privind pe fereastră îl văzu pe Leon traversând curtea și ducându-se spre o parte a castelului.Fata luă o lumânare și decise a-l urmări.Ajunsă acolo însă dădu de el și de conte,dar contele se rănise grav la mână.

-- Iisuse,spuse șocată.Îl pot ajuta,spuse repezindu-se la el.Am nevoie de cârpe curate și de niște cenușă.Repede!

       Leon dispăru în umbra nopții în timp ce Magdalena își rupse din cămașa subțire și-l pansă pe conte.Alexander își trase mâna revoltat privind-o ca un leu gata de atac.Dar era slăbit așa că se lăsă pe mâinile fetei.

- Nu știu cine te-a transformat în ceea ce ești,dar știu că nimeni nu rămâne rece și insensibil fără motiv...

       Când Leon reveni scăpă din mână produsele adunate.Alexander ședea adormit de un stâlp de marmură în timp ce Magdalena dormea cu capul în poala sa.Și se țineau de mână.Pentru prima oară Leon se simți ciudat.Ciudat că Magdalena sărise să-l ajute pe Alexander.Ciudat că el nu o lovise.Se simțea ciudat,ori....gelos....