Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 28

Drake

— Ți-ai pierdut mințile de tot!

Îi întind calm haina lui Dean, majordomul cărunt și imperturbabil al tatei, îmi scutur stropii de ploaie din păr  și-mi îndrept manşetelele mânecilor.

—Bună seara, tată. Mamă..

Mama se repede să mă îmbrăţişeze.

— Răspunde-mi, băiete!

— Dacă mi-am pierdut mințile? Nu. La ultimul control, păream în regulă. Am crezut că vom discuta despre această nemulțumire a ta, după o farfurie de brânzeturi.

Se repede spre mine, rămân relaxat, deși sângele îmi fierbe de nerăbdare. Se oprește la vreo patru pași distanță de mine.

— Pentru tine e o glumă?

— Nu glumesc cu privire la brânzeturi.

La șaizeci și doi ani, Nicolas London e în floarea vârstei, ca un adevărat London. Stăm față în față pe un coridor lat al conacului. Cămașa tatei e de un alb imaculat și arată că tocmai s-a întors de la unul din numeroasele evenimente care îi solicită prezența. Cu mâinile înfipte și șoldurile zvelte, cu ochii îngustați, mai închiși la culoare ca ai mei, mă privește cu o mânie mocnindă:

— Fir-ar să fie, cum să soliciți suspendarea din funcție?

Înjură rar, dar și când o face, e o adevărat spectacol.

— Nu te-ai gândit să discuți cu mine, înainte să vii cu acea nenorocită de solicitare?

— Sincer, nu.

E mânios și nu-i vine să creadă. Nu știe încă că nu îmi place minciuna?

— Va trebui să mă accepți așa cum sunt, tată.           Şi deciziile pe care le iau.

— Voi doi mă obosiți cu ciondăneala voastră permanentă, intervine mama. Și-apoi Nicolas, s-a terminat cu bine. Comisia nu i-a acceptat solicitarea de suspendare. Haideţi să ne liniștim, masa este gata.

Tata mormăie, apoi își mângâie liniștitor soția.

— Angela, draga mea, îmi părea rău, pentru că a muncit prea mult, e ambițios, dar și încăpățânat.

— Și cui îi seamănă? îl tachinează mama.

— Știe și el la fel de bine că solicitarea suspendării a echivalat public cu recunoaşterea pe jumătate a vinei.

— Știi și tu la fel de bine că exagerezi acum. Am solicitat suspendarea până la finalizarea anchetei, zic.

— Și ai vrut asta pentru că..? continuă el.

— Acest caz să rămână sub autoritatea FBI-ului, completez eu.

Rămâne cu gura căscată.

— Pot să știu de unde atâta interes pentru această faptă apărută de nicăieri? Lasă cazul pe mâna poliției! Sigur este o capcană menită să te discrediteze public.

— Întocmai, tată. Ai punctat destul de bine.

— Drake, spune oftând. Când te afunzi în noroi, nu am cum să nu ieși murdar. Ascultă-mă..

—Tată, voi ieși cu bine din tot acest scandal.                     Ai încredere. Știu ce fac.

Îi zâmbesc.

— Tocmai asta e. Dă-mi un  singur motiv pentru care insiști atât cu acea crimă sau ce-o fi ea?

Furia nu i-a dispărut din ochi, dar îmi dau seama că încearcă să se stăpânească.

— Ingrid.

În cele din urmă, renunţă la orice încercare de a juca rolul de stăpân imperturbabil. Înjură din nou.

— Sper că n-am auzit bine. Îți riști cariera ilustră, renumele public pentru Ingrid Zardini, fata lui Bergan Santos? strigă de această dată.

— Nu risc nimic. Bergan e prea inteligent să lase urmele unei crime atât de clare.

— Nu, fiule, până și Ingrid a mărturisit, intervine mama şi eu mă încrunt.

— Te-a căutat aseară, explică ea.

— Și eu de ce aflu asta tocmai acum?

— Fiule, urăsc să-i dau dreptate tatălui tău, dar cred că dacă stai departe de ea, e cel mai bine.

— Ce ți-a spus?

— Drake..

— Mamă?

Tata se îndepărtează pufnind.

— Voia să-ți vorbească, că îi pare rău. N-am înțeles prea bine, doar că voia să te avertizeze că Bergan avea să te înfunde cu o crimă comisă asupra acestui Michael, continuă ea și n-o mai ascult. Scot telefonul din buzunarul pantalonilor și apelez numărul ei: abonatul apelat nu poate fi contactat. La naiba, și-a închis telefonul. Știam că nu mai puteam să risc, pătrunzând în casa lui Bergan, așa că tot ce puteam face, era să aștept.

Zâmbesc și spun:

— Înțeleg că masa e gata?