Echo

Prolog

                                                                                Prolog

    Am scrancit din dinti nervos, simtind cum pumnii mi se incordeaza automat, iar inima parca imi pompa cu mai multa putere sangele in tot corpul.Simteam durere, simteam cum o parte din mine a disparut odata cu micutul suflet ce s-a indreptat spre ceruri.Totul era confuz iar eu eram inca in stare de soc.Nu realizam pe deplin ce am pierdut si din cauza cui.

Miranda nu parea deloc surprinsa sa auda de decesul propriului sau copil, si cu atat mai putin afectata.

Si-a inaltat privirea sfidator spre mine, ranjindu-mi cu coltul guri.In momentul de fata eram pe deplin convins ca aceasta creatura din fata mea nu se poate numi mama.Ea nu se poate numi nici macar fiinta. Este o creatura josnica fara sentimente.

 -Zayn, ar trebui sa te bucuri ca ai scapat de o povara!Cuvintele i-au iesit clar din gura, invartindu-se in jurul meu si ametindu-ma pana sa ma lovesca ca un topor, direct in piept.

 Am inceput sa respir sacadat iar mainile mi s-au inclestat pe micuta masuta de sticla din fata mea.Am realizat ca plangeam doar in momentul in care o lacrima mi s-a prelins pe obraz, cazand pe sticla.Desi acel mic sunet provocat de lacrima a fost doar ca un ecou in capul meu, a sunat ca un tunet ce ma izbit de crunta realitate. Aceea ca monstrul din fata mea era cea ce mi-a terorizat copii de a caror existenta abea aflasem, iar pe unul a reusit chiar sa-l omoare.

 Niciodata nu am iubit-o pe femeia asta, niciodata nu am suportat-o, dar nu as fi crezut in viata mea ca o sa ajung sa urasc atat de mult o persoana.

 Am aruncat practic masa pe ea, ridicand-ma de pe scaun.Aceasta s-a spart in mii de cioburi si un zambet maniac mi s-a asternut pe fata cand am auzit strigatul scorpiei si i-am vazut sangele provocat de taieturi.

  -Zayn, ai inebunit?A strigat ea incercand sa se ridice.

Dar nu a trebuit sa se chinuie mult deoarece am ajutat-o eu. Am prins-o de gat, ridicand-o in sus, dar aceasta a reusit sa-mi dea o palma inainte sa o arunc si sa o izbesc de perete.

 -Animalul dracu'!A strigat ea tusind.

 -Cum ai putut sa iti bati joc de niste copii?Copiii nostri? Am urlat eu la ea prinzand-o de maini si ridicand-o in sus la nivelul meu.Mainile mele erau inclestate pe umerii ei si o strangeam cat puteam de tare, dorindu-mi parca sa o sfasii in bucatele.

  A continuat sa tipe si ma lovit cu piciorul, ceea ce m-a facut sa o scap.A fugit spre usa.Am uramarit-o si am reusit sa o prind inainte sa coboare scarile.

Eram intr-un hal in care nici eu nu ma mai recunosteam.Plangeam ca un copil mic, nu ma puteam abtine.Nu-mi puteam stapanii tot amalganul de sentimente care ma incercau.Durere, furie, frica, confuzie, pur si simplu erau prea multe pentru mine si simteam incet cum o iau razna.

 -Raspunde-mi la intrebare!Am urlat in gura mare zguduind-o.

  -Vrei sa sti?A urlat ea la randu-i la mine.Nu ma interesa de copii tai, era bine sa moara amandoi!A urlat, lasandu-ma perplex si am lasat-o sa-mi cada din maini.S-a impleticit in spate si deodata am vazut-o cazand in jos pe scari.Tipatul ei strident mi-a umplut urechile dar eu nu puteam sa ma misc.Ramasesem blocat acolo.

S-a prabusit la baza scarilor si abea atunci m-am dus la ea.Nu se mai misca, nu mai respira si nici nu mai traia.

  Un zambet melancolic mi s-a asternut pe buze si am picat in genunchi langa corpul ei.Prin cap imi tot rasuna un ecou.Era un planset de copil care nu inceta.

  Am tipat de nervi, varsandu-mi toata durerea si amaraciunea in acel strigat.