s o l i t u d i n e

- la pas cu haosul -

O bătaie de inimă, un impuls nervos. O mişcare bruscă, un strigăt. Ochii privesc, iar frunţile transpiră, picături de sudoare se preling încet pe straturi de piele uscată. Crepusculul precum un val, înghite oraşul adus la tăcere. Oamenii neputincioşi privesc cum totul se destramă, din rărunchiul cimentului se ramifică tendoane dure şi osoase. Guri deschise, ochii înlăcrimaţi. La pas alergător fiecare execută un ultim marş triunfător spre moarte sigură. Cerul se întunecă, o pătură deasă şi opacă cuprinde bolta cândva înstelată. Şi plouă cu smoală, negru şi tăciune. Sufletele pier în agonie, dureri usturătoare, sunt arşi de vi, de o ciumă distrugătoare. O formă atât de divină, un zâmbet şiret, o vuple haină. Un haos de nedescris, peste tot e negură deplină. Un ciripit înfundat, devorat de un urlet stricat.