Prințesa Diavolului

36. Gânduri negre

      — Ține la datorie mai mult decât ține la noi toți! Nu contează că-l iubește sau că-l urăște! N-o s-o faci să vină acasă! Nu e o fricoasă! Dacă Dumnezeu a așezat-o în dreapta Principelui, atunci ea acolo are de gând să moară! Ileana se aplecă în față.

      — Și-apoi, nu o să accepte ca tu să-i ordoni ce să facă! Ții minte că eram mici și am zis că e o bleagă, și ne-am pus toate de acord să-i purtăm pantofii ăia din catifea roșie, care-i plăceau așa tare? Ei bine, Ileana i-a rupt când s-a împiedicat. Cine ne-a bătut pe toate de ne-au mers fulgii atunci? Bleaga de Lucrezia! Victoria chicoti.

      Măriuca lăsă păpușa pe covor și rămase cu gura căscată.

      — Lucrezia v-a bătut? Ea nu lovește pe nimeni niciodată! copila se încruntă.

      Ileana izbucni în râs și coborî grațios de pe pervaz. Se așeză lângă mezină și o ciupi de vârful nasului.

      — S-a întâmplat înainte să te naști tu! Mie mi-a bășicat spatele, iar Ioanei i-a jumulit aproape tot părul!

      — Și Victoriei? Ție nu ți-a făcut nimic? se interesă.

      Iubitoarea de muzică pufni și își masă fruntea cu un zâmbet poznaș pe buze.

      — Am sărit să o trag de pe Ioana. Aveam un dințișor de lapte care se mișca. M-a plesnit sau m-a lovit cu cotul... Nu mai țin minte bine. Dar dintele ăla mi-a zburat atunci! rânji și își dezveli dantura frumoasă. L-oi fi și înghițit, cine mai știe? strâmbă din nas.

      Măriuca își căscă ochii mari și albăstrui, ca două iazuri limpezi.

      — Ți-a scos un dinte? Pentru niște pantofi? continuă curioasă.

      Ileana aranjă fustițele păpușii și o așeză în fund pe podea. Spunând totul astfel, fără explicații, o făceau pe Lucrezia să pară o nebună.

      — Ei bine, iubea tare acei pantofiori. Îi făcuse bunica Margareta pentru ea înainte să moară. Așa că a avut toate motivele să fie supărată pe noi! îi răsuci părul castaniu pe deget.

      — Și pentru voi a făcut buni pantofi? stărui cu întrebările.

      Umerii Ilenei se lăsară în jos. Își amintea că primul motiv pentru care îi furaseră pantofii era invidia. Margareta nu le făcuse în dar nicio pereche de conduri, iar Lucrezia se încăpățâna pe atunci să-i păstreze într-o amărâtă de cutiuță, nou-nouți, fără să-i încalțe vreodată. Li se păruse a fi așa o risipă de migală, rubine și frumusețe!

      Ioana se îmbufnă și sparse liniștea apăsătoare.

      — Nu! pufăi. Fiindcă buni o iubea numai pe Lucrezia! Era lumina ochilor ei și tot ce făcea era să stea de dimineața până seara în capelă ca să primească mesaje de la Dumnezeu despre destinul ei! Zicea că i se arată sfinți care-i spun viitorul! șopti secretos.

      — De-adevăratelea? Maria zâmbi cu gura până la urechi.

      — Nu! Ileana icni în același timp în care Ioana încuviință. Erau născociri de oameni bătrâni! Dumnezeu nu ne spune viitorul! Trebuie să fim răbdători și să-l descoperim singuri! Așa trebuie! îi netezi mânecuțele.