Rage

În urmă cu un an

În urmă cu un an

— A fost odată ca niciodată, într-o casă abandonată...

Vocea lui Eden se aude pe fundal, întreruptă din când în când de sunetul scânteilor care ies din focul pe care Randall a reușit, după două ore de încercări, să-l facă. Îmi strâng geaca pe lângă corp, îmi ascund mâinile în mâneci și inspir adânc. Parfumul care mă înconjoară nu e al meu, dar e familiar și mă face să mă simt în siguranță. Instinctiv, îmi rotesc privirea, încercând să-l localizez pe posesorul ei. Nu durează mult – stă la distanță de noi, muritorii de rând și își fumează jointul. Are genunchii aduși la piept și brațele sprijinite pe ei și, din când în când, își duce țigara între buze, ca mai apoi să scoată fumul pe nări. Nu-i văd chipul ascuns de glugă, dar îi știu trăsăturile pe de rost. Linia fermă a maxilarului ascuțit, nasul puțin strâmb – rupt când avea șapte ani și a căzut de pe bicicletă –, părul cârlionțat la vârfuri și ochii chihlimbarii – porți lentile de contact e întrebarea pe care o urăște din tot sufletul.

— Au început să audă sunete sinistre, de agonie, venind de la subsol...

Eden și poveștile ei de groază mă fac să-mi dau ochii peste cap. Mă plictisesc de moarte și sunt pe cale să mă îndrept spre Rage, dar Simone mi-o ia înainte. Simone, cu ciorapii ei fini rupți pe alocuri, fusta de blugi atât de scurtă încât în urmă cu câteva minute i-am văzut chiloții roșii când s-a așezat în fața mea, părul ei castaniu care îi cade în valuri pe umeri. Simone, care încearcă să-l cucerească pe Rage încă de acum doi ani. A decis într-o zi că vrea să fie cu el și nimeni nu a reușit să-i scoată ideea asta din cap. Nici măcar Rage, după numeroasele dați în care a respins-o. Evident, faptul că s-a culcat cu ea de câteva ori, n-a ajutat.

O privesc așezându-se lângă el, cu picioarele întinse în față și o mână pe umărul lui. Pe cealaltă și-o întinde spre țigara lui Rage. Minunat. Deja îmi fac planuri și mă întreb în al cui cort aș putea să dorm pentru că în niciun caz nu vreau să-l împart cu Rage și Simone, însă Rage își ferește țigara din calea ei, fără să o privească. Văd buzele ei date cu ruj roșu mișcându-se, dar sunt prea departe ca să aud ce spune.

Orice ar fi, lui Rage nu pare să îi placă. Sau poate doar e într-o pasă á la Rage și nimic bun nu a ieșit din asta, niciodată. Absolut niciodată. Se ridică, își aruncă chiștocul în foc și se îndreaptă spre pădure. Simone îl privește pierdută, cu ochi visători, dar nu îl urmează. Poate nici eu nu ar trebui să o fac. Dacă Rage e prost dispus, nu o să vrea pe nimeni în preajma lui. Dar o să risc și nu doar pentru că mă plictisesc de moarte, ci pentru că asta fac cei mai buni prieteni. Mă ridic și mă îndrept spre pădure, spre urmele lui. Îmi bag mâinile în buzunarele de la geacă, îndepărtându-mă din ce în ce mai mult de ceilalți. Liniștea e sinistră, iar întunericul mă sperie. Îmi scot telefonul din buzunar și aprind lanterna, încercând să nu mă împiedic. Îl mișc bezmetică prin jur, dar nu zăresc nicio mișcare și habar nu am în ce parte a luat-o Rage.

— Pst, aud de undeva, doar că nu-mi dau seama exact de unde și în timp ce mă rostesc cu telefonul în mână, aud râsul inconfundabil al lui Rage. Aici, Lorelei.

— Aici unde? îl întreb exasperată.

— Sus, îmi răspunde simplu.

Ar fi trebuit să mă gândesc la asta. Când eram copii, Rage mereu se refugia într-un copac din pădurea din spatele casei și pierdeam ore întregi căutându-l. Îmi dau capul pe spate și ridic lanterna, încercând să-l localizez. Îl zăresc cățărat pe o cracă, bălăngănindu-și picioarele în aer.