Dirty game

Capitolul I

L-am văzut acolo zăcând, neavând puterea de a se mișca. Am amuțit pentru câteva secunde urmând să-i strig numele și să alerg spre mașina sa din care începea să iasă un fum gri. Eram speriată, nimeni nu făcea nimic, încercau să mă tragă de acolo dar refuzam total să fiu luată de lângă el.

Nu înțelegeam de ce stau degeaba, de ce nu fac ceva, era vorba despre viața unui om, însă când focul a izbucnit într-unul din faruri, am știut că era deja prea târziu, știam că Kyle avea să se stingă în fața mea, în iadul flăcărilor. Kyle avea să moară făcând ceea ce iubea cel mai mult iar eu nu puteam opri asta. Mă simțeam secată, trupul mi s-a înmuiat și am simțit cum două brațe mă trag cât mai departe de mașina sa. Mă privea, zâmbindu-mi, pe când eu eram îngrozită. Apoi deodată nimic nu s-a mai văzut, flăcările au împânzit  mașina însoțite de o explozie uriașă.

Murise, Kyle murise și eu n-am putut face nimic să-l ajut. M-am simțit neputincioasă, viața mea se terminase în acele momente, odată cu viața lui. Îl  știam pe omul ăsta de când eram mică , fusese lângă mine în toate clipele din viața mea, m-a învățat atâtea lucruri, m-a învățat să iubesc, să iert, să uit. M-a învățat atâtea lucruri, să trăiesc, să mă bucur de viața mea. M-a învățat că există viață și după o despărțire, dar odată cu despărțirea de el, am simțit că nu-i pot urma vechiul sfat. Nu-l voi uita niciodată.

***

Era o altă noapte rece pe pistă, simțeam răcoarea nopții, stând în colțul meu, aproape de mașina unchiului meu. Îmi beam liniștită paharul cu suc și mă întrebam de ce sunt încă aici. De ce nu am fugit de trecutul care mă urmărea, de ce l-am lasat sa mă acapareze, mințind că am uitat totul?

De ce? poate pentru că el m-a învățat să nu renunț, iar eu i-am promis că  niciodată n-am s-o fac, indiferent cât de greu mi-ar părea totul, orice obstacol aș  întâlni. I-am jurat că voi fi puternică și  că n-am să las nimic să mă pună la pământ vreodată. M-am ținut de promisiune. Încă frecventam locul care i-a cauzat moartea și încercam din răsputeri să înving dorul ce mă apasă zi de zi în piept, încercam să înving teama și să trec cu capul sus pe lângă toți cei care mă priveau cu milă sau părere de rău.

Am încercat și încerc să le arăt tuturor că sunt bine. Au trecut doi ani dar eu încă simt că a trecut doar o zi. Sunt putredă pe interior și încerc să-mi acopăr suferința cu imaginea unei fete lipsite de griji. Nepoata mafiei japoneze, o europeancă ciudată, așa cum mă porecleau unii.

Într-un alt colț, nu foarte departe de mine erau unchiul meu și mama care se certau de zor. Mama era o japoneză drăguță, era minunată în ochii mei, dar ea și unchiul nu se mai aveau bine încă de dinainte să mă nasc eu, când mama s-a căsătorit cu tata, un bărbat din Marea Britanie cu care se și căsătorise.

Unchiul, Yakuza, a început să vorbească iar cu mama după ce eu m-am născut, deoarece se strânsese o legătură între mine și el, așa cum el îmi tot povestește zi de zi. În mare parte, Yakuza e cel care m-a crescut și așa am fost poreclită nepoata mafiei, nepoata lui Yakuza. Cea neînfricată, sau cel puțin asta lăsăm să se vadă, că sunt puternică și pot să înving orice obstacol.. dar acum simt că un obstacol îmi blochează calea spre a uita și a trece peste. Un obstacol mă învinge acum pe mine și am impresia că nu mai pot scăpa.

— Nu te-am pus eu să te măriți cu englezul ăla! aud vocea răstită a unchiului. Îl ura pe tata iar teama lui că sora-i va suferi, se adeverise atunci când tata ne-a părăsit pe mine și pe mama.

Fuseseră niște momente grele pentru noi, mai ales pentru mama care-și pusese toata încrederea și dragostea în mâinile unui gaijin cu chip frumos. Eu nu am fost atât de afectată. Deși inima mă durea, chipul meu nu trăda nicio emoție. Am învățat să fiu rece și imună la suferință. Nu puteam plânge, nu plânsesem decât atunci când eram mică, asta până Yakuza m-a certat spunând că lacrimile te fac slab.

De atunci n-am mai plâns vreodată. Și se văzuse asta, după felul în care reacționasem la moartea lui Kyle. Atunci am plâns trei zile și trei nopți fără oprire încât ajunsesem să mă întreb de unde mai am lacrimi care să curgă. Kyle îmi fusese cel mai bun prieten, ca un tată, fusese călăuzitorul meu, cel care mă însoțise în viață, ținându-mi mâna într-a sa. Pot spune că a fost îngerul meu păzitor și că fără el acum mă simt atat de singură și neputincioasă.

Sătulă de șușotelile zgomotoase și de mârâielile unchiului, am decis să intervin, pentru că zarva pe care o făceau devenea iritantă atât pentru mine cât și pentru cei de lângă.

— Unchiul meu drag și scump, lungesc ultimul cuvânt și îl apuc pe bărbat de braț, privindu-l cu un zâmbet dulce. Când mă vede, chipul i se încălzește. Știam că am efectul ăsta asupra lui. Mă iubea foarte mult.

Îmi pot aminti de fiecare moment când eram mică și Yakuza ne vizita. Nu exista vizită în care brațele sale să nu fie pline de cadouri de toate felurile. Ne vizita, deși nu-l putea înghiți pe tata, doar pentru a mă vedea pe mine și de a petrece chiar și o jumătate de oră împreună.

Îmi amintesc că era mereu foarte ocupat, mereu se grăbea să plece și până să cresc, nu înțelesesem de ce era mereu grăbit și pe fugă. Când am crescut și am aflat cu ce se ocupă acesta, mi-am dat seama că viața unchiului meu nu era atât de monotonă pe cât aș fi crezut eu. Unchiul meu era capul mafiei japoneze, bărbatul care comitea cele mai mari și mai grave ilegalități, trafic de carne vie, de droguri și multe altele.

Până pe la 13 ani, nu-i văzusem niciodată casa, iar când mama a plecat să lucreze în afară, unchiul meu m-a luat sub aripa lui. Îmi amintesc de casa lui foarte clar, e aceeasi și acum doar cu puține retușuri. Dar n-am să uit în veci prima clipă când am ajuns acolo. Era un conac superb, curtea era plină de trandafiri albi și roșii ca sângele. Avea o piscină care acoperea o mare parte din curte, un bar în curte, totul era impecabil și erau oameni peste tot, oameni îmbrăcați în negru care priveau des de jur împrejur.

Erau oamenii care păzeau casa, acești oameni erau efectiv peste tot. Pe holuri, în curtea din față, în cea din spate, pe acoperiș. Aveam impresia că acel conac era o bombă cu ceas care avea să explodeze daca nu i se oferea atenție. Însă m-am obișnuit destul de repede acolo, îmi plăcea, așa am crescut în sânul mafiei, asistând la antrenamentele unchiului alaturi de prietenii săi.

Acolo l-am cunoscut pe Kyle, mâna dreaptă a unchiului. Un bărbat apropiat de vârstă cu unchiul, mai în vârstă ce-i drept, dar nu foarte mare pe langa unchiul. M-am atașat de toți prietenii unchiului dar cu el a fost diferit. Kyle a fost mereu acolo, mereu. Am simțit mereu că între mine și el exista o legătură greu de rupt, și s-a dovedit a fi adevărat. Eu și Kyle am fost mereu de nedespărțiți iar diferența de vârstă nu ne-a stricat prietenia, eram foarte apropiați.

— Ai venit la țanc, frumoaso. Am o veste, îmi zâmbește unchiul iar eu îl privesc curioasă. Fiul lui Kyle vine mâine aici, a continuat, zâmbindu-mi.

Mi-a picat fisa și am amuțit. Kyle nu mi-a spus vreodată de vreun fiu, nu știam că prietenul meu cel mai bun avea un fiu. Eram șocată și totodată entuziasmată. Aveam să cunosc o persoană care era sânge din sângele lui Kyle, eram fericită.. atât de fericită și abia așteptam să-l văd.

***

Cam atât pentru un prim capitol. Nu știu dacă va citi cineva asta dar sper să o facă:) la media sunt Kyle și Yakuza🌸