Împotriva inimii

Capitolul 19

Și ce-i drept, cu toată nebunia de a evita-o și de ne intersecta de fiecare dată oriunde se putea, Deniz nu-mi acorda niciodată atenție. Privirea ei nu se oprea deloc spre mine, întotdeauna în altă parte, dar niciodată la mine, ca și când nici măcar nu eram acolo. Însă eu o vedeam de fiecare dată acolo, în fața ochilor mei, stârnindu-mi fiecare celulă din corp.

- O să-ți caut o femeie bună, te căsătoresc cu ea, îi faci vreo trei plozi și gata, nu mai este necesar să te ascunzi!

Ea a vorbit serios către mine, făcându-mă să mă încrunt aproape credibil către superba femeie din fața mea. Numai a mătușă de treizeci și ceva de ani nu arăta ea.

- Uite, mica războinică este în zonă! Mă duc să o salut, vrei să mă însoțești?

Ea mi-a zâmbit inocent, continuând să se holbeze către Deniz, care era alături de Nina și prietena ei roșcată undeva în apropierea barului.

- Nu, mulțumesc!

Am mormăit mai mult pentru mine, servindu-mă cu unul dintre paharele de alcool de pe masă.

- Păcat! Cu ea voiam să te însor!

A râs, obținând de la mine doar o încuntătură foarte vizibilă. Am urmărit-o amestecându-se printre mulțimea în extaz, continuând să se apropie de mica furtună. Raven era exact ca o vulpe vicleană și pusă pe șotii. Era ceva normal, neatins de nimeni ca cei care purtau numele de Browns să înfăptuiască cele mai nebune lucruri, de a încerca să se apropie de limita ce avea să ne frângă capul. Iar Raven tocmai acest lucru făcea.

Mi-am luat ochii de pe grupulețul format undeva în apropierea lui Ely și am continuat să-mi axez întreaga atenție asupra grupulețului format la masă: prieteni apropiați, colegi și câțiva membrii ai familiei. Am închinat în numele cerului și a zilelelor libere și am continuat să vorbim despre orice altceva, mai puțin despre oamenii care se pierdeau în viața noastră. Am încercat să nu-mi mai arunc curiozitatea vreo clipă asupra fetelor de lângă barul lui Ely, lăsându-mă să-mi înec temerile cele mai mari în paharul de alcool.

***

DENIZ

În clipa în care trupul micuț al Vanessei s-a împins violent în oamenii din fața sa, ceva în mine s-a crispat brusc și necugetat. Pentru o clipă am crezut că lucrurile erau venite de la sine, însă atunci când i-am întâlnit ochii albaștri și triști, am știu că ceva nu era în regulă cu mezina familiei Browns. Mi-am mutat trupul undeva în îndepărtarea curiozității lui Raven și a prietenelor mele și am urmărit pașii grăbiți ai frumoasei tinere cu părul negru.

Mi-am împins brațele în persoanele ce continuau să-și miște trupurile pe versurile nebune ale pieselor sălbatice, devenindu-mi din ce în ce mai greu să ajung spre ieșire, acolo unde știam că Vanessa era. Însă atunci când am simțit aerul proaspăt invadându-mi pieptul am știu faptul că reușisem să ajung la capătul lumii.

Am căutat agitată trupul Vanessei undeva în apropierea terasei, zărind-o în cele din urmă la capătul său, sprijinindu-și brațele de bara rece din oțel.

- Vanessa!

Am strigat, ca apropiindu-mă să-i aud plânsul silențios și dureros.

- Hei, Vanessa! Ce se întâmplă?

M-am proptit undeva în spatele său, așteptând o mică reacție de redresare a micuței tinere. Avea doar 18 ani și cel mai probabil era mult prea sensibilă, conform aparențelor celor din familia Browns. Am răsuflat brusc, lăsând ca aerul cald să-mi părăsească buzele, așezându-mi palmele pe umerii săi goi.