Iubirea unui Alpha

Gail salvează un vampir

Philip se supărase pe fratele său, considerând că îl jignise zicându-i că e prea tânăr, ca și cum i-ar spune că e un copil. Plecă înapoi în rezervație furios, iar Hall îl urmă imediat. Gail nu voia să fie păzit, iar prietenii și viitorii săi supuși îl considerau puternic și destul de chibzuit încât nu aveau să pună niciodată la îndoială faptul că le cerea să fie lăsat singur.

Câteva tunete în îndepărtare și grija lui Philip, îi tulburaseră starea de spirit în așa fel că nu se mai putea concentra sau relaxa în acel colț îndepărtat al pădurii. Se ridică de pe buștean hotărât să se întoarcă înapoi la familia sa, dar o neliniște cu privire la teritoriile învecinate ale vampirilor îi puse simțurile în alertă. Pentru orice eventualitate, se transformă în vârcolac. Un lup negru și uriaș se înălțase printre copaci, înlocuindu-i înfățișare de bărbat chipeș și exotic a lui Gail cu cea de prădător feroce și pregătit de luptă.

  Nu se înșelase. Mirosul de vampir domnea pretutindeni, dar nu era doar asta. Era prea neobișnuit ca un teritoriu al celor reci să nu miroasă așa, dar de această dată era ceva diferit. Deși nu se vedea încă nimeni, simțea că cineva mișună aproape de granițe. Erau poate doi sau trei sugători de sânge, se gândea Gail. Chiar și așa, hotărî să plece pentru a nu risca un război pe nepregătite. Nu devenise încă masculul Alpha și de aceea nu putea decide singur dacă ar vrea să atace.

  Țipătul strident și neajutorat nu-l lăsă să plece sau să treacă cu vederea ceea ce se întâmpla. Singura problemă era că oricine era, avea nevoie de ajutor și se afla pe teritoriul dușmanului. Nu putea să intre pe pământul lor, fiindcă ar fi însemnat sinucidere curată și război fără preaviz. El își cunoaștea limitele, oarecum. Dar să stea deoparte la acea nedreptate, nu putea. Nu era sigur că putea merge atât de departe, încât să încalce teritoriul dușmanului doar pentru a face un bine cuiva, dar nu-i dădea de ales. Nu putea să-și astupe urechile și să plece având conștiința încărcată. Trecuse cu o labă linia subțire a graniței, apoi cu alta și apoi se avântă înainte cu tot curajul său.

  Pe teritoriul Kerman, aveau loc căutările lui Aris. Tânără la chip și ani mulți de când fusese transformată, frumoasa vampiriță ieșise la plimbare prin pădure, numai să nu ia parte la planurile criminale ale lui Julian. Îl ura atât de tare pentru cruzimea lui, încât mereu regreta că a ajuns așa și că mama ei se încurcase cu tatăl lui. Nu era vina nimănui decât a lor că s-au lăsat seduși de iubire și au uitat fiecare cine sunt. Ea își pierduse speranța la o nouă viață și la iubire, din cauza a ceea ce devenise. Nu-și dorea să iubescă un vampir, sau poate da, dar nu unul la Julian, asta era clar.

   Pierdută în gânduri și prin amintiri, fusese trezită la realitate de picăturile mici de ploaie și tunetele ce răsunau până în sufletul ei. Realiză cu ușurință că era aproape de a încălca pământul vecin al lui Rauf Yazwrih. Nu-și dorea asta, fiindcă ei vânau animale, dar puteau fi necruțători cu oricare alt vampir sau ființă umană ce le tulbura liniștea. Se gândi să plece degrabă spre casă, atunci când își dădu seama că e urmărită. Nu puteau fi decât paznicii trimiși de Julian, crezu ea, fiindcă niciodată nu-i permitea să umble singură prin pădure. De data asta avusese noroc să se furișeze fără să bage de seamă, fiindcă el era ocupat cu adunarea membrilor din clan. Fusese o ocazie nemaipomenită să dispară și să-și găsească un moment de intimitate în natura splendidă din jurul ei. Se bucurase de mica escapadă, dar simțindu-se urmărită, începu să creadă că nu durase mult momentul ei de singurătate.

— Puteți ieși, strigă ea ușor, și așteptă să apară oricine de oriunde, dacă vor afla că au fost descoperiți.

Nimic.  Niciun sunet după ce rostise chemarea cu voce tare.

— Nu fiți ridicoli! Știu că mă urmăriți și că Julian v-a trimis pe urmele mele! Ieșiți o dată!

  După al doilea avertisment, o pereche de vampiri străini apărură în fața ei speriind-o. Era puternică, nu se temea decât de faptul că ei erau doi, iar ea singură și pe lângă asta, nu-i cunoștea. Erau străini nomazi sau localnici care făceau parte din vreun clan sau erau doar pe cont propriu. La cum se uitau la ea gata să o ucidă sau doar să o captureze, știuse imediat că nu va ieși teafără din acel trio. Vampa avea ochii roșii și un păr negru stufos, pielea albă și buzele vișinii, ceea ce sugera că ambii se hrăneau cu sânge uman. Bărbatul îi semăna mult, dar nu băga mâna în foc că ar fi rude. El îi dădea roată adulmecând-o în timp ce femeia rămăsese pe poziție, dreaptă ca o săgeată înfiptă în pământ.

Aris se retrase cu iuțeală din raza străinului, pentru a-l face să nu se mai apropie de ea și să o adulmece ca un câine pregătit de cină.

— Cine sunteți? îi întrebă Aris încercând să pară dură.

— Eu sunt April, iar el e Don. Am venit după tine! îi răspunse femeia hotărâtă să nu se învârtă în jurul cozii.

— Ce treabă aveți cu mine? Nu vă cunosc! Ce vreți?

— Fratele tău Julian, are o mare datorie la noi, trebuie să ne-o plătească! Vii de bunăvoie sau te luăm cu forța?

Aris simțea sângele ei jumate cald, jumate rece, îi îngheța în vene.

— Ce datorie? Ce a făcut?

— Ne-a ucis familia și ne-a oprit un membru important pe care l-a sechestrat, nu se poate să nu știi!

— Chiar nu știu! Fratele meu n-a fost plecat de acasă de două luni. Nu se poate ca el să fi făcut așa ceva!

— Ba a făcut-o! Săptămâna trecută mai exact, îi zise April.

  Aris derula în minte să vadă dacă se potrivea ceva din spusele lor cu ceea ce făcuse Julian cu o săptămână în urmă. Plecase cu doi membrii să vâneze, dar nu știa nimic altceva. Era foarte posibil ca cei doi străini să aibe dreptate. Dacă fratele ei decise să o protejeze și să-i ascundă aceste lucruri, reușise perfect.

— Prinde-o și pune-i lanțurile! îi porunci lui Don.

— Nu merg nicăieri! se opuse Aris și începu să se lupte cu April.

  Nici Don nu rămăsese indiferent. Ambii se luptau să captureze un vampir care totuși era unul puternic, dar ei erau doi și ea era singură. Nu mai avu șanse de izbândă. Când bărbatul o prinse de brațe și le ținu strâns la spate, April îi puse cătușe late la mâini, prinse cu lanț de altele două la picioare, ca să nu fugă. Începu să țipe și să facă gălăgie sperând ca disprețuita ei familie să audă și să vină să o salveze, dar avusese parte de un mare șoc, atunci când un vârcolac sări peste femeie și o trânti la pământ. Aris nu stătuse mult pe gânduri ca să-și dea seama că făcea parte din clanul Ackerson. De asemenea, știa că a încălcat tratatul și îl va costa scump, dar înțelesese că o făcuse pentru ea.

   Cu un efort nu prea mare, îi smulse capul de pe umeri și-l scuipă jos ca pe un gunoi. Atenția fiarei era îndreptată spre bărbat a doua oară, care speriat îi dădu drumul fetei și fugi cu toată viteza departe de acel loc. Aris era îngrozită. I-ar fi plăcut mai mult să fie răpită decât ucisă de un vârcolac.

     Întruchipat în lup, Gail n-o putea ajuta cu labele, așa că după ce se piti după niște tufișuri reveni la forma inițială de om. Fata se uita speriată în direcția lui. O ajutase, întradevăr, dar putea la fel de bine să o și omoare ca să-și asume el meritul.