Apartamentul

Etajul doi - Apartamentul 6

Intins , pe acest pat scos dintr-un desert de praf statut , ma uit la tavan , inert , fara sa clipsesc , ma adancesc in ganduri care ma fac sa-mi repet in minte  " Ce pot schimba ? Cum sa fac sa fie bine de data asta ? "

 Un zgomot subit de undeva sub mine ma face sa tresar , iesind anticipat din propria'mi transa impusa . Deschid usa la ce odata a fost un dormitor , alerg pe hol si parasesc apartamentul in care sunt. Cobor scarile spre etajul inferiror uitandu-ma la ceas , zbierand " Nu!! E prea devreme !! " , ajungand in fata usii de la etajul doi lovesc usa cu piciorul in forta .

Alerg spre dormitor si o gasesc acolo intinsa intr-o balta de sange, gesticuland spre tavan lent cu o mana, aproape lipsita de puteri, delirand emitand niste sunete care nu pot fi cuvinte .

Un milion de ganduri imi inteapa creierul. De ce ? E prea devreme,continui sa-mi repet in minte.

- E prea devreme , incep sa strig uitandu-ma la ea.

Ma arunc in genunchi prinzand'o de mana , uitandu-ma la acei ochi verzi cu care chiar daca pare ca viata i se scurge din ei, ma privesc cu drag. Inecata de propriul sange , incearca sa-mi sopteasca ceva , prea usor incat sa o aud de propriile'mi plansete . Aplec urechea sa ascult ce spune la care ma prinde cu cealalalta mana de ceafa cu ultimele ei forte zicand incet :

" E aici , fugi ". 

Ceea ce nu stie ea , e ca nu fug de ceva anume sau cineva, ba din contra ,toata viata am fugit spre ea, iar acum vreau sa gasesc , vreau sa fiu gasit de cel ce ii doreste raul. Vreau sa inceteze si nu reusesc sa fac totul sa se opreasca. Vreau sa se termine odata . Imi vreau viata inapoi!

Incep sa tip , sa urlu sa grabesc inevitabilul, sa vina la mine . Ma uit la ea , Cristina se numeste , e dragostea vietii mele , dragoste care am pierdut-o cu mult timp in urma si cumva , aici in cosmarul meu, ea a reaparut.

Arata la fel, cum ar putea sa arate altfel ? E lumina ochilor mei , nu as fi capabil sa-i observ vre-un defect. Si acum viata o paraseste treptat, strop de sange cu strop, literalmente. Fluidul vietii ii sare haotic din taietura mare de la gat, inecata in propriul sange , tuseste necontrolat , si se stinge usor in bratele mele pentru a nu stiu cata oara.

Incep sa ragnesc un urlet de durere in care as vrea sa rezoneze in toata cladirea , prabusind-o daca as putea :

- NU !!!!! Nu din nou . E prea devreme .

Ma uit la ceasul de la mana si a ramas la 2:20 . E prea devreme ma gandesc , nu e posibil. Cum si de ce acum ar fi fost diferit ? 

 Din spatele meu aud o voce soptind " Tu ai omorat-o " . 

Cu lacrimi in ochi ii dau drumul la mana rabufnind de durere si ura intorcandu'ma brusc cu fata spre usa ce o lasasem deschisa. Este o fata , este EA!

Doar ca are probabil 8 ani, uniforma de pionier cu patratele albastrui-albastre inchis, o cordeluta  alba pe cap cu niste flori ce par a fi trandafiri, dar un miros de putreziciune in aer acompaniata de un zgomot in linistea dormitorului de insecte zburand, ea, leganandu-se stanga-dreapta usor , avand o deschizatura la gat prin care sangele iesea ca zmoala din multiple locuri ce pareau a fi crapaturi neinchise totalmente, prelingandu-se pe uniforma, intinand cu un negru reflexiv.

Ma priveste cu niste ochi incruntati , reci , altceva decat ochii ei pe care ii stiam gasindu-mi reflexia in ei dar ceva e schimbat, in acei ochi eu sunt in descompunere , un strigoi al timpului cu pielea uscata pe fata, parti din obraj imi lipsesc , ochii imi sunt niste adancituri intr-un craniu care i-au mai ramas cateva fire de par pe cap , purtand hainele care le port doar ca roase de timp si prafuite, iar Cristina, langa mine,  arata vie , radiaza viata si ma priveste zambind.

Tresar dandu-mi seama ca ma pot pierde in acei ochi malefici , la care ma indruma cu degetul sa privesc spre cadavrul matur al ei si zice:

" Tu ai omorat-o " .

Ma asez intr-un genunchi cu lacrimi in ochi incercand sa o invit la o imbratisare la care nu raspunde, incercand inabusit cu lipsa de aer  sa dau voce la ganduri zicandu-i " Dar te iubesc , te-am iubit toata viata mea de cand eram mici, altcineva a facut-o , tu nu vezi ? Asa te-am gasit!! 

La care tanara  se opreste din leganat si spune de data asta cu vocea Cristinei, cea matura:

" M-ai iubit pe mine , pe ea ai omorat-o " aratand iar spre cadavrul ei de pe parchetul ce disparea sub balta de sange.

Imi pun mainile la ochii incercand sa opresc sentimentul de vina ca nu am putut sa o salvez cumva , simtand lichid in palmele mele , sange , maini pline de sange, sunt lacrimile mele sau sangele ei ? Ridic ochii sa spun ceva micutei Cristina dar prea tarziu.

Ea disparuse asa cum aparuse.

Ma intorc spre cadavrul ei ramas inert cu mainile care odata ma alintau , ma mangaiau , buzele ei care acum au o culoare mov, imi aduc aminte de alte lucruri care nu deriva intr-un gand demn de ceva memorabil, incep sa plang infundat necontrolandu-ma,incep sa spun incoerent : 

- Cum sa fac asa ceva ? Nu Criss , nu pot sa cred !

O mana ma trage de gat  , simt genunchii cum ma apasa in spate si cum ceva tare ma loveste in crestetul capului . Incep sa-mi pierd cunostinta , observ doar o naluca de-mi pune ceva in mana si dispare odata cu constiinta mea.

Am un ultim gand , stiu ca a venit chiar mai repede decat anticipam. Singurul lucru care tot imi inunda mintea cu regret este constientizarea ca , a mea Cristina e moarta , din nou , si nici acum n-am putut sa o salvez.

Trebuie doar sa-mi recapat cunostinta si ...

***