Împotriva inimii

Capitolul 18

A aprins țigara dintre buze, adâncindu-și ochii în propriile mele grote. Nimic în viața aceasta nu era ușor, iar ea era exacat ca o ceață deasă ce-mi acoperea câmpul vizual. Mă limita și mă făcea să mă simt nesigur și neclar. Iar eu învățasem despre iubire altceva, că îți deschide mintea și inima, ca apoi să te lumineze și să-ți dea viață. Să trăiești, nu doar să exiști.

- Ea plătește păcate ce nu îi aparțin! Și dacă nu ești în stare să înfrunți toate aceste lucruri din viața ei, ținând-o de mână, elibereaz-o, dar în adevăratul sens al cuvântului.

Bărbatul bătrân a aruncat restul de țigară la coșul de gunoi, ca în cele din urmă să părăsească spațiul strâmt și rece. Am rămas opintit în fața ușii înalte, blocându-mi toate gândurile ce până atunci mă amețeau de cap. Să o eliberez! Era lucru ce părea atât de ușor de făcut, însă doar eu știam cât reprezenta ceea ce mă mai ținea legat de ea, iar eu nu realizam dacă eram pregătit să-i dau drumul.

Am urmărit pașii lui Steven până în clipa în care câmpul vizual mi s-a opus, aducând odată cu plecarea sa și multă nesiguranță. Adevărul era că ea în mintea mea era legată de mine, prin toate acele lupte și răfuieli ce marcaseră holurile aceste companii, fiecare înfruntare sau fiecare întâlnire ce ne aducea și mai aproape, deși totul era un haos și o nebunie.

- A fost nebunie în pauză astăzi la plecări.

Grupul de femeii ce au traversat pe lângă mine s-au oprit la câțiva metrii, în locul special pentru fumat, stârnindu-mi toate simțurile odată cu afirmarea acestui lucru. Nu am putut vedea chipurile tinerilor ce continuau să vorbeacă, determinându-mă să arunc paharul de cafea la coșul de alături.

- Ofițerul Sprouse a luat-o iar razna, însă ceea ce nu înțeleg eu este de ce s-a luat din nou de ea?

- Pentru că este în limbă după Deniz. Te-ai uitat vreodată cum o mănâncă din priviri? E aprins rău după Grant.

Am continuat să trag din țigară atunci când spatele meu s-a atins de zidul înalt, continuând să aud discuția purtată între cele câteva domnișoare de la sosiri.

- Dar Deniz nici...

- Normal. Azi l-a înjurat, ca apoi să o cheme în biroul lui. Cică a fost o adevărată luptă acolo, iar ea a ieșit urlând, spunându-i să se ducă în iad.

- Iar Sprouse profită de fiecare greșeală a ei să o aducă aproape de el.

- De parcă nu ai ști că ofițerul e nebun.

M-am rupt de sprijinul greoi, intrând pe holul imens, lăsând discuția femeilor în aer. I-am reîntâlnit chipul lui Steven atunci când bărbatul înalt a părăsit cadrul, ridicând mâna în semn de rămas bun. Iar ea era peste tot, la orice colț de aeroport, în vorbele fiecărei persoane prezente aici, în ochii mei și în propriile sale fapte. Răzvrătirea ei era prezentă peste tot, săpând adânc și aducând tristețe în ochii oamenilor pentru care ea chiar conta.

***

- Să se ducă naibii!

Cineva a înjurat în momentul în care ușile liftului s-au deschis, dându-mi voie să-i descopăr ochii cruzi și nemulțumiți ai prezenței din fața mea. Deniz Grant era chiar în fața liftului înjurând și blestemând ceva sau pe cineva cel mai probabil. M-a ațintit indiferentă atunci când domnul din fața mea a părăsit liftul, eu urmându-l atunci când la rândul său ea a pătruns în cutia metalică.

Cu toate acestea m-am opintit în cadrul ușilor, nedorind a lăsa ca acest lift să plece. Ea m-a scurtat simplu, pătrunzând în fiecare sentiment de nemulțumire din privirea sa rece, știind urmările ce au avut loc în clipa în care hotărâsem să nu o mai las să-mi pătrundă în piept. În acea seară, în fața ușii apartamentului meu.