Silent

Crush

Oboseala începea să își pună amprenta. Școala începuse deja de ceva vreme, iar clasa a XI-a era din ce în ce mai grea. Profesorii ne cereau din ce în ce mai mult, fiind o clasă bună, știind că putem învăța, însă, noi, aproape că cedam psihic.

Gândul ne zbura la vacanța ce urma să vină în curând, chiar dacă nu erau foarte multe zile libere, erau bine venite, dorind să dormim și să ne relaxăm puțin.

Mă trezesc buimacă și îmi târăsc picioarele spre baie. Mă privesc în oglindă și îmi zăresc cearcănele de sub ochi. Dau drumul la apă și o potrivesc pentru a mă spăla pe față. Mă îmbărbătez singură, zicându-mi că dacă am reușit să mă ridic din pat, reușesc să trec și peste ziua de azi, iar când mă voi întoarce acasă, mă voi culca. Dar de fiecare dată, aceasta era doar o minciună și niciodată nu mă țineam de acest plan.

Mă întorc în camera mea și îmi iau o pereche de blugi negri și un hanorac de culoare galbenă, favoritul meu, iar apoi decid să mă aranjez puțin pentru a nu arăta chiar așa moartă.

-Amaaandaa ești gata? se auzea vocea mamei din bucătărie.

-Daa, mamă. îi răspund în timp ce închid rimelul și îl pun la locul său. 

Îmi iau pachețelul cu mâncare, pregătit de mama și mă îndrept spre stație cu pași alerți pentru a nu pierde autobuzul.Uram rutina aceasta, creată de 2 ani, de când am fost nevoită să fac naveta.Ce uram cel mai mult era că nu mai puteam să suport pe oamenii de pe autobuz, cei cu care am avut diferite divergențe în trecut,fața lor acră și plină de răutate.

Ajunsesem mai repede decât mă așteptam în stație, dar a fost nevoie de niște pași foarte alerți pentru acest lucru.

Îi observ pe niște vecini pe care îi salut cu "Neața", dar doar câțiva îmi răspund, restul mă ignoră sau mă privesc dubios.
Nu avusem aici prieteni, în adevăratul sens, niciodată. Singurele persoane cu care vorbeam și ne înțelegeam cât de cât erau acum fie la facultate, fie cu permis.
Eu am  rămas aici singură, izolată, de o lume rece și veninoasă pentru acele câteva minute pe autobuz.

Autobuzul gonea înspre stație, oprind brusc în dreptul nostru.

Observ mai multe persoane ce se uitau pe geam, curioase de cine urcă și din stația asta.
Urc plictisită și cu o stare de dezgust, având o privire imună la a elibera vreo stare concretă.

Mă reazâm cu spatele, undeva la mijlocul autobuzului, ținându-mă cu greță de o bară prăfuită.
În ciuda a toate, era locul meu preferat, după locul pentru o singură persoană, dar care nu îl prindeam niciodată liber.
De aici puteam să privesc atât în față, cât și în spate fără să mă uit prea evident.

Însă de data asta preferam să mă uit drept, pe geamul ușilor din fața mea.
Priveam în gol, nu mă gândeam la absolut nimic, voiam doar să ajung cât mai repede și să cobor. 

După câteva minute de mers, autobuzul se opri într-o altă stație.
Ușile se deschiseră, iar pe ele veneau alte persoane somnoroase și lipsite de vreun chef, exact ca mine. 

Îmi întorc capul spre stânga, uitându-mă în față pentru a vedea dacă au urcat și controlorii. Privirea însă îmi este oprită de răutatea ce ieșea din ochii lui Tony, fostul uneia dintre cele mai bune prietene, Celia.
Nu avusem niciodată o părerea prea bună despre el, dar atâta timp cât Cel era fericită, mă bucuram pentru ea.
Însă adevărata față a lui ieșise la iveală, iar Cel a hotărât că e mai bine să se despartă, deja devenind o relație toxică. 

Lângă el era Dominic, cel mai bun prieten al lui. Doar fața lui acră te făcea să nu îl poți suporta. Însă nu era așa de la început.
Pe vremea când eram boboci, era vesel, râdea mereu, îți transmitea o stare bună prin zâmbetul lui drăgalaș, tocmai datorită acestuia am început să îl plac o perioadă de timp destul de îndelungată.
Dar odată ce a început să intre în diferite anturaje, s-a transformat din simpaticul și liniștitul Dom, în fițosul și arțăgosul Dom.
Și să nu uităm faptul că și-a lăsat cei mai buni prieteni, pentru alții care beau, fumează și nu sunt o influență prea bună.