Suflet de Foc

Patru: Portalul

— Ce faci? o întrebă Blaine. Nu te-am mai văzut de mult pe râu, te-ai plictisit de Karhhos?

— Oh, dragule, Oceanul este casa mea, cum să mă plictisesc de el? râse fata. Nu, doar am zis să fac și eu o plimbare, să văd ce mai e nou.

Tânărul îi zâmbi din nou și se ridică de jos, scuturându-și hainele.

— Păi, ne vedem, chicoti Sarina. Pa, Rhea.

Și cu asta se făcu nevăzută.

Rhea se întoarse din nou spre Blaine, așteptând o explicație.

— Sirenele citesc gânduri, ridică el din umeri.

— Iar tu o spui de parcă asta ar fi cel mai normal lucru posibil, sesiză fata.

El doar începu să râdă și porni spre un stejar mare, ce părea a fi crescut chiar în mijlocul câmpului. Era enorm, de unde era ea, trunchiul părea a avea cel puțin doi metri grosime iar de înălțime nici nu mai spunea, crengile aproape atingeau norii. De asemenea, era singurul copac ce semăna cu cei din lumea Rheei.

— Rhee, după câte ți-am spus, cred că partea cu cititul gândurilor, chiar este cea mai puțin ciudată.

Fata își dădu ochii peste cap, nemaispunând nimic. Avea dreptate, oricum. Cine ar fi zis că tot ceea ce îi spusese Blaine chiar exista? Și mai ales, că ea, ea, Rhea Santos, făcea parte din așa ceva. Era ca și cum... ca și cum viața ei se hotărîse să se dea puțin peste cap. Că de, prea multă normalitate strică.

Și abia atunci, când îl văzu pe Blaine așezându-se la baza stejarului, își dădu seama ce se întâmplase. Dorința. Luna. Zeița Lunii exista... Ea... ea îi împlinise dorința. Doar că nu așa cum se așteptase și vruse ea.

— Vino aici, îi făcu Blaine semn.

Încă puțin amețită de la ce realizase, fata se așeză pe iarbă, lângă el.

— Privește.

Clipi des și se uită în jur. În afară de ceea ce văzuse și până atunci, nu mai zări nimic.

— Mă uit. Ce să văd?

Blaine scutură din cap zâmbind și o privi jucăuș.

— Privește, Rhea. Nu doar te uita, privește.

Fata mai aruncă o dată cu privirea, de această dată încercând să zărească ceea ce insista el ca ea să vadă.

Și atunci, zări. Le zări. Îi zări. Pe ei, pe toți. Pe toate. Creaturile, oamenii, animalele, cele pe care ochii ei nu o lăsaseră să-i admire până atunci. În văzduh zburau Dragoni, Gryphoni, Harpii, Pegasus, Balauri și chiar Păsări Phoenix. Pe pământ puteai zări Centauri, Unicorni, Reptile, Lupi, Câini cu două capete și Vulpi cu nouă cozi.

Tresări atunci când își coborî privirea și văzu ce se afla la picioarele sale; o creatură mică, blănoasă, ce semăna cu veverița din lumea ei. Singura diferență era că, din spatele acestei mici vietăți porneau două aripi. Nu aveau pene, ci erau acoperite de blănița oranj ce-i îmbrățișa întregul corp mic. Îndemnată de Blaine, fata întinse mâna înspre animal, atingându-i vârful nasului cu degetul arătător. Creatura o mirosi scurt, apoi o privi fix în ochi, fără să clipească. Își întinse aripile și se ridică iute de la pământ, zburând rapid spre Rhea și oprindu-se pe umărul acesteia. Își încolăci coada lungă, stufoasă, în jurul gâtului ei și își frecă nasul de obrazul blondei. Rhea își duse mâinile la gât și îl privi alarmată pe Blaine.

—Nu-ți face nimic, stai liniștită, o calmă el.

Blonda își mută palma dreaptă la ceafa micii creaturi și începu s-o scarpine încet. Animalul scoase un țiuit și își coborî fruntea pe umărul ei, făcându-i loc. Un zâmbet uriaș acoperi chipul fetei și își mută atenția la brunetul ce o privea amuzat.

—Ce e? E adorabil!

— Îi zice Sarit, pentru că... ei bine, nu prea merge, dar sare. Atunci când nu zboară, vreau să zic.

Rhea chicoti.

—Adică e o combinație între veveriță, iepure și... pasăre?

Blaine aprobă, apoi spuse:

—Și sunt cam ca pisicile din lumea ta. Un animal de companie care are un singur stăpân, dar e și independent în același timp.

Văzând că fata îl privea încruntată, acesta fluieră scurt. După câteva secunde, un Sarit negru ca smoala apăru zburând parcă de nicăieri și ateriză neîndemânatic pe capul tânărului.

—Fiecare zodie are câte unul, continuă. El e Blitz.

Animalul țiui scurt, apoi se scurse până în brațele băiatului și se întinse cu burta-n sus, în așteptare. Blaine râse și îi cuprinse capul în palmă, strecurându-și degetele la ceafa acestuia.

—Adoră când îl scarpin, chicoti.

Mutându-și atenția la Rhea, făcu semn spre Saritul de pe umărul ei.

—E al tău. Ei te aleg, nu invers și apar prima dată atunci când descoperi Stejarul.

Blonda luă în brațe micul animal și îl privi cu atenție.

—Și dacă nu îl vreau?

—După cum am spus, e independent, spuse Blaine, ridicând din umeri. Dar tot al tău e. Nu va avea niciodată pe altcineva.

Păru a rumega cuvintele tânărului. Să îl ia, să nu îl ia... Într-un fel i-ar fi plăcut micuța creatură, mai ales că, fiind doar a ei, putea prezice o relație specială între ea și Sarit. Pe de altă parte, o îngrijora ușurința cu care era dispusă să accepte o creatură fantastică drept animal de companie. Transformarea, Salcia, Stejarul, Blaine, Miguel, Maria... toate se întâmplaseră atât de repede, iar ea se simțea atât de... liniștită. Nu fusese niciodată genul de fată care să se teamă cu ușurință sau care să facă tam-tam din cele mai mici lucruri, dar... ceea ce se întâmplase nu era tocmai mic. În interiorul ei se trezise o bestie, iar aceasta o făcuse să acționeze cum nu credea că era posibil.

Țipătul scurt al creaturii alungă întrebările ce îi invadaseră mintea. O privea atent, parcă cerând un răspuns.

—Porto. Pentru că ești portocaliu, râse Rhea, într-un final.

—Și pentru că vinul de Porto e printre cele mai bune vinuri, mormăi Blaine, iar fata îl privi confuză. Scuze, iubesc vinul de Porto.

Blonda chicoti și strânse la piept animăluțul ce acum era al ei. Ar fi avut multe întrebări, dar știa că avea timp pentru răspunsuri, așa că se rezumă la una singură.

— Lumii ăsteia aparțin eu?

Blaine se sprijini de trunchiul gros al copacului, închise ochii și aprobă, zâmbind.

— Și asta e doar o parte.

Rhea îi urmă exemplul și se așeză lângă el, lăsând umerii să li se atingă. Își lipi pleoapele și inspiră adânc, bucurându-se de subita adiere a vântului.