Prolog

124 7 3
                                    

O singură scrisoare. O singură pereche de ochi. Un singur soare: două drumuri. O singură persoană, un singur gând. Un singur strigăt de ajutor. O singură culoare, un singur mal și un singur ocean.

Dar două vieți. Două vieți ce nu se știe dacă se vor intersecta vreodată.

Și totuși... De ce? De ce eu? De ce ea?

Cine ești?

Îți văd sufletul, ochii nu ți-i văd. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Cum îți pot vedea sufletul dacă nu îți văd ochii aceia magici? Cum pot spune că ochii tăi sunt magici dacă nu i-am văzut până acum? Mi-ai pătruns în suflet și îți voi pătrunde în suflet, în viața, în inimă.

Poate că în altă viață ne-am fi întâlnit. Pentru că gândim la fel. Si oare de ce? De ce suntem noi doi diferiți?

N-am idee nici măcar dacă exiști, dar mă rog în fiecare seară pentru tine. Mă rog să îți fi înțeles mesajul.

Și după ce mă rog, sunt mai mult decât sigur că sunt singurul care ți-ar putea înțelege mesajul.

Pentru că te cunosc. Simt că o fac, simt că te știu de-o viață. Poate că ne cunoaștem dintr-o altă viață, pe care noi nu ne-o amintim.

Cert este că te voi găsi.

Și când te voi găsi, te voi face a mea pentru totdeauna.

Meriți tot ce e mai bun, dar eu nu te merit pentru că nu sunt cel mai bun. Dar mă faci tu mai bun. Pentru că din depresivul depravat de pe scara blocului, m-ai transformat într-un om sigur pe el, cu speranță.

Iar dacă nu te voi găsi, voi reveni la starea mea inițială.

Am pierdut destul.

Pe tine nu te pierd.

Îți voi culege scrisorile și voi înota tot oceanul dacă e nevoie să te găsesc.

Nu-mi pasă dacă ești o criminală sau dacă voi muri încercând. Aș muri fericit.

Dacă m-ai cunoaște, ai avea probleme. Dar în ciuda acestui lucru, te vreau în continuare.

De ce nu-mi spui unde ești?

Te vreau.

Vreau să te găsesc și să te strâng în brațele mele până când amândoi murim de cald si totuși rămânem îmbrățișați. Vreau să te iubesc până când ochii noștri nu vor mai avea culoare, până când oceanul va dispărea și până când viețile noastre vor seca. Vreau să te am lângă mine, ca să îmi fi alături când nimeni nu mai este, când nu am unde dormi. Vreau să ne certăm din nimicuri și apoi să mă pun peste tine și să ne împăcăm frumos, cum doar noi am putea, să fie stilul nostru. Vreau să văd apusul cu tine știind că vom vedea și răsăritul împreună. Vreau să te văd îmbrăcată în alb, în fața mea și să spui Da, si eu să spun Da, și să mergem în cameră, unde te voi săruta cu pasiune, cum nici nu-ți imaginezi. Vreau să am grijă de tine și vreau să îmi povestești cum a fost ziua ta, chiar dacă a fost mai mult decât proastă. Pentru că dacă ziua ta a fost proastă, seara nu va mai fi la fel de proastă pentru că eu voi fi lângă tine.

Nu îți pot vorbi. Dar te pot auzi.

Nu te pot vedea. Dar te pot simți.

Nu pot să îți iau durerea. Dar pot să mă gândesc la tine, la noi.

Nu ne putem ține de mână. Dar vom putea.

Nu mă iubesti. Dar o vei face.

Nu suntem împreună, dar vom fi.

Știi de ce?

Pentru că în clipa în care am pus mâna pe sticlă, în clipa în care am scos scrisoarea din sticlă, în clipa în care m-am încruntat confuz, în clipa în care am parcurs rândurile, în clipa în care am zâmbit la final, în clipa în care am considerat totul o provocare, în clipa în care totul a devenit mai mult decât o provocare, în clipa în care m-am îndrăgostit de tine... Ai devenit a mea. Pentru totdeauna.

Poate într-o altă viațăWhere stories live. Discover now