~사랑해요!~ |K.Th

~Capitolul 5~

Rm: Haideți băieți, trebuie sa mergem la spital. Suga, ai luat pozele si desenele ei?

Yg: Da, sunt aici. (*spune si arata spre servieata*)

Jk: Băieți, chiar credeti ca o sa meargă?

Tae: Trebuie, altfel suntem pierduti.

Jk: Chiar atat de mult o iubesti?

Tae: Nici n-ai idee.

Jm: Nu crezi ca s-a intamplat prea repede? Adică, a trecut de abia o luna, ma gandesc ca e doar o chestiune de timp.

Tae: Dacă era asa, n-aș mai fi stat azi-noapte plângând. Chiar m-am atasat de ea.

Jh: O sa fie bine. (*spune si isi pune mana pe umărul lui*)

Tae: Merci gașcă, dar mi-e frică. Dacă nu-si va aminti deloc de niciunul?

Rm: Vom face orice ca s-o ajutăm. E prietena noastra, n-o putem lăsa asa.

Jin: E imposibil să nu-si amintească CHIAR nimic.

Tae: Asa e......hai sa mergem.

  Spune si se îndreaptă toti spre masini. Au plecat cam de dimineata ca sa castige timp. Lui Yoongi si Jin nu le-a fost prea usor sa conduca, afara era o ceață densă de nu puteai vedea nici la 5 metri distanță.

  Coboara din masini si merg cu pasi grăbiți către cabinetul doctorului lui Cindy ca sa afle dacă pot intra. Cum au primit aprobarea, au fugit glonț către camera fetei, dar bineinteles ca Yoongi, fiind un amețit, a uitat servieta cu pozele si desenele in masina. Asa ca el s-a întors din drum, ceilalti intrebandu-se cum de nu si-a pierdut si capul.

  După ce Yoongi s-a întors, a intrat el primul si a decis sa ramana singur în camera până ce Cindy se va trezi, ca mai apoi sa-i anunțe si pe restul.

  "Doarme ca un îngeras!", spune in soapta si se așează pe scaunul de langa pat. "Ce-ai facut asa de rau sa meriți asta? Aveai o viata atat de frumoasa alături de mine si de prietenii tai cu care ai împărtășit momente minunate!", spune cu ochii înlacrimati, lunadu-i mana intr-a lui. "Când aveai 5 ani, mi-am promis ca nu voi lasa sa ti se întâmple nimic rau, pentru ca daca tu patesti ceva.......eu sunt ca și mort. Tu esti tot ce mi-a rămas mai drag pe lume si nu m-as ierta niciodată știind că te-am pierdut din cauza neatenției mele.", se oprește putin lasand capul in jos, lacrimile jucandu-se pe obrajii palizi ai lui. "Te iubesc, puiul meu.........surioara mea!", spune, începând sa plângă mai tare.

  Cindy deschide ochii, uitandu-se la Yoongi care plângea in hohote. "Si eu te iubesc, zăhărel!", spune printre suspine si amândoi se iau in brate, inecandu-se in lacrimi.

Yg: Cum ti-ai amintit de mine? (*spune cu lacrimi în ochi*)

Cy: Păi sti ca un om care are amnezie, ca sa-si amintească lucruri, trebuie sa vada poze, obiecte său sa i se întâmple ceva asemănător cu o întâmplare din trecut, nu?

Yg: Da, dar care-i legatura?

Cy: Păi eu nu dormeam mai devreme, deci am putut auzi ce-ai spus. Vorbele alea mi le-ai spus si cand aveam eu 5 ani.

Yg: Te iubesc enorm.

Cy: Ba nu, eu mai mult. (*am inceput amândoi sa plângem de bucurie si sa ne imbratisam*)

Yg: Ma duc sa-i chem si pe ceilalti.

Cy: Yoongi!, il striga ea, apucandu-l de încheietura. Crezi ca voi reuși sa-mi amintesc si de ceilalti?

Yg: Oho, cu siguranta. (*spune cu un zâmbet in coltul gurii, mândru de planul pe care il vor pune în aplicare*)

  Yoongi se îndreptă spre băieți cu pasi grăbiți. In drum spre camera fetei, le-a spus despre cum ea si-a amintit de el, fără să mai spuna si cum, deoarece in acel moment, detaliile nu prea contau.