Ne-am pierdut

29 4 0
                                    

"Probabil peste noi, peste amintirile noastre se va așterne praful. Amintirile noastre se vor pierde pe drumuri neștiute așa cum ne-am pierdut și noi. Mai învățat că trebuie să fiu un om puternic, să lupt, dar când trebuia să mă înveți cum să fiu când tu nu vei mai fi aici? Mai învățat că iubirea doare și totodată ea te poate aduce pe culmea fericirii. M-aș pierde în brațele tale din nou și mi-aș lăsa inima în palmele tale, dar în zadar pentru că ce am avut noi o dată este apus iar răsăritul e departe să apară. Mi-aș cere iertare în fața ta pentru pașii pe care i-am făcut greșit, pentru lipsa mea în unele dimineți sau seri. Ți-aș spune să te întorci pentru o zi, să mă mai iubești o dată, iar apoi să pleci, prefă-te frumos te pricepi la asta. Ți-aș cere totuși să-mi citești rândurile, să nu te grăbești și să înțelegi că lipsa ta mi-a fost cea mai dură condamnare. Ochii mei îi vor căuta pe ai tăi oriunde....mi-ai fost definiția fericirii, a vieții, mi-ai fost esență pentru tot ce-am însemnat cândva" -Preluat

 ***Ascultați piesa de la media***                                       

Pentru Tine, Pentru Că Te Iubesc ~Gânduri ~Where stories live. Discover now