Fata cu ochii triști

Fata cu ochii triști ( DRAMĂ+SUFERINȚĂ)

        Nu poți uita trecutul. Acea bucată  neagră, de material, ce îți acoperă inima, și toată ființa ta. Te poți chinui ca un câine în lanț în speranța că vei scăpa... Dar în zadar, cu cât te zbați mai tare cu atât vei ajunge mai repede să te spânzuri, în acel lanț...

        Deschid ochii buimacă din cauza somnului. Aud un vibrat prelung, și câteva secunde nu înțeleg ceea ce se întâmplă. Revenindu-mi din somn îmi dau seama că telefonul e pe noptieră, și sună. Îmi trec mâna prin păr și răspund cu o voce joasă, din cauza somnului:

        *Anelize?* Îi recunosc vocea Miei.

        *Mia! S-a întâmplat ceva draga mea?* Am întrebat speriată, în timp ce m-am ridicat din pat.

        *Anelize, tu nu mă mai iubești?!*
Am rămas mută, nenînțelegându-i întrebarea.

        *Mia de unde ți-a venit ideea asta, scumpo?* Întreb ștergându-mi două lacrimi. Pun telefonul pe interfon, și îl așez pe masă.

        *Nu ai venit azi la micul-de-jun! Tu vi mereu! Știu că am făcut o prostie aseară când, l-am supărat pe tati. Dar te rog, nu te supăra și tu!*

        *Mia uite iubita mea, ești preferata mea, da? Nu am venit pentru că Alexis era acolo! Nu ai mâncat?* Am întrebat deschizând dulapul cu haine.

        *Nu! Alexis a plecat cu tata! Îmi e foame Anelize!*

        * Cât e ceasul?* Întreb apucând o pereche de blugi negrii și o bluză crem din flanel.

        * 8:30*

       * Nu te-ai dus la grădiniță?* Întreb luându-mi blugii pe mine.

        * Nu! Poți veni?*

        * Mă îmbrac și vin în 15 minute. Nu deschide nimănui, am cheia. Promiți Mia?* Întreb trăgându-mi bluza pe trup.

        * Promit. Te iubesc Anelize!*

        * Și eu te iubesc, Mia!*

        Apuc să mă încalț, îmi iau haina, geanta și cheile, încui ușa și cobor în căutarea unui taxi.

        Mia, este fetița de care am grijă de câteva luni. Are cinci ani, și mama ei a murit când ea avea doi ani. O iubesc, nu o pot lăsa singură, îmi amintește mult de mine când eram mică. Nu mă are decât pe mine. Și tatăl ei Elija! Care muncește și are pe cap o logotnică Alexis. Opresc un taxi și urc. Îmi amintesc că trebuie să vorbesc cu tatăl micuței. Apuc să apelez, îndată ce spun adresa.

        * Elija?* Întreb rugându-mă ca Alexis să nu fie prin preajmă, sau să răspundă chiar ea, la telefon.

        * Anelize! S-a întâmplat ceva cu Mia?* Aud un oftat și o pereche de tocuri îndepărtându-se. Alexis.

        * Sunt în drum spre ea! Ce a fost în capul tău de ai lăsat-o în casă, singură?* Am țipat.

        * Ai dreptate Anelize, am fost...* Îl întrerup.

        * Nu mă interesează. Nu i-ai lăsat nici măcar mâncare, Elija!* I-am închis telefonul în nas.

        Elija îmi aduce aminte de felul în care se purta, tata, cu mine. Dispărea cu zilele de acasă, ne lua toți banii pe care îi aveam eu și mama, și ne lăsa fără mâncare. Alteori fura banii și pleca să cumpere țigări și alcool. În timp ce tații celorlalți copii le cumpărau dulciuri.