Problema vilului este veche. Violul in timpul razboiului era dreptul soldatilor asupra populatiei cucerite, era un fenomen general. Sunt documentate cazuri de viol individuale in timpul 1,2 Razboi Mondial si Razboiului din Vietnam. In 1991-1994 trupele militare sarbesti au recurs la aceasta tactica impotriva femeilor musulmane bosniace, musulmane albaneze. In Ruanda (1994) violul era instrument de razboi, control fizic al grupului cucerit cu scopul de a elimina. De multe ori victimele violului sunt acuzate de provocare. In Balcani, 20 mii femei violate in timpul razboiului, majoritatea de catre soldatii sarbi. Adesea violul este definit ca o caracteristica a anumitor etnii. Miscarile feministe din Iugoslavia au fost intre '91 si '94. iugoslavia este deschisa spre Occident, este influentata de ideile occidentale. Gruparile feministe au inceput sa aiba influente in toate partile Iugoslaviei. Femeile iugoslave au fost numite femei patriotice. Femeia- e o victima a razboiului inter etnic. In 1992 apare Centrul pentru femeile victime ale razboiului. violul utilizat drept armă de distrugere a celor care simbolizează o idee de stabilitate şi de continuitate; căci a lovi în femei înseamnă pieirea comunităţii în ansamblul acesteia. Nu este întâmplător că violul este, din ce în ce mai mult, o armă de război.
Un studiu recent elaborat constată că atunci când femeile sunt victime ale tratamentelor inumane de tipul violenţelor sexuale, crimele sunt întotdeauna considerate ca fiind mai puţin grave decât alte acte de violenţă sexuală, chiar dacă acestea corespund în totalitate definiţiei juridice a crimei de război. Ne găsim, oare, în faţa unei lipse de voinţă politică?
În timp de pace violul constituie, desigur, o experienţă traumatizantă care crează victimei profunde perturbări. Violul comis în timp de război diferă deoarece este înfăptuit într-un context politic care generează adesea o violenţă organizată. În acest caz violul nu face decât să agraveze traumatismele decurgând din starea de război: pierderea şi decesul celor apropiaţi, pierderea unor bunuri. Pierderea căminului este crucială pentru individ deoarece ea reprezintă pierderea unor importante simboluri sociale şi suscită un sentiment de disperare şi de anulare a apartenenţei. În plus, violul determină la victimă o alterare a stimei faţă de ea însăşi, conduce la îndoieli ale propriei persoane şi inspiră un sentiment de devalorizare socială. Violul, în calitatea sa de crimă de război, figurează pe lista infracţiunilor penale ale tribunalelor internaţionale pentru fosta Iugoslavie şi Ruanda. Din păcate, se constată, şi în această privinţă, că decalajul dintre modelul legal şi modelul aplicat este mare. Foarte puţine din aceste crime au avut drept consecinţă judecarea şi condamnarea vinovaţilor; lipsa voinţei politice este pusă în evidenţă de însăşi încetineala ratificării Tratatului de la Roma şi constituie, în final, obstacolul cel mai important.
Femeile supuse violenţelor sexuale în timpul unui conflict armat trebuie, indiferent de natura violenţelor exercitate, să fie tratate în calitate de victime, într-un mod diferit, înainte şi după traumatism; este necesar să se aibă în vedere trecutul lor şi să se ia în considerare sechelele violului şi strategiile de asistenţă terapeutică.
Din acest punct de vedere este necesar a se distinge trei categorii de femei:
femeile victime ale unui viol neurmat de sarcină;femeile însărcinate de pe urma violului, care au avortat;femeile însărcinate de pe urma violului care au dat naştere unui copil
Fenomenul de viol in timp de razboi. O explicatie a acestui fenomen poate fi ca femeia trebuie sa protejeze natiunea, identitatea etnica. Pe timp de razboi violul e razboi intre entitati. Aceste femei vor da nastere la copii "impuri etnici". In nationalism, corpul femeii este simbolul granitelor etnice.
