Fluturi fără contur

Diavolul îți bate la ușă

Publicată: 2019

      Diavolul îți bate la ușă. Îi răspunzi? 

     Ora trei fix dimineața. 

     —  Da, vă pot ajuta cu ceva? îl întrebi cu un zâmbet politicos, deschizând ușa doar pe jumătate, gândurile zburându-ți în zeci de direcți. Cine este? Ce vrea? Cât e ceasul? Wow, ce frumusețe. Dar ce caută la ușa mea? E târziu, nu? Oare s-o fi întâmplat ceva?

     — M-ați ajuta enorm dacă m-ați invita înăuntru. 

     Zâmbește. Wow, ce dinți perfecți. Și ce zâmbet. Zâmbește și mai mult. Unde-i aerul? 

     — Nu știu...începi tu, îndoiala dându-ți târcoale precum un prădător sălbatic, însă iar zâmbește, iar tu iar te pierzi. Desigur! exclami apoi, oferindu-i un zâmbet sincer, deschizându-i ușa cât mai larg, poftindu-l înăuntru. Iar el zâmbește. 

     — Aveți o casă foarte frumoasă.

     Zâmbește. Din nou. Și este înăuntru.

     Deschizi gura, pregătindu-te să-i răspunzi, dar brusc atmosfera se schimbă. Simți o presiune pe piept și în aer. Îl privești și realizezi că nu mai zâmbește. Măcar a zâmbit vreodată? Unde au dispărut dinții aceia perfecți? Dar frumusețea sa orbitoare?

      Niște ochi sticloși și reci te dezbracă cu privirea, devorându-ți sufletul și murdărindu-l cu sângele negru al păcatului, diavolul rânjindu-ți într-un mod grotesc și înfricoșător, în timp ce se apleacă să-ți șoptească la ureche.

     — Sunt Diavolul. Bine ai venit în Iad, ființă păcătoasă. 

     Și țipi într-o liniște veșnică.