Cartierul Vrajitoarelor

Capitolul 1

Oricât de mult ar încerca, nu va putea afișa un zâmbet pe față. Nu dimineața. Nu când este necesar să se trezească la cinci jumătate doar pentru a se face nevăzută înainte ca majoritatea populației să se trezească.

În fiecare dimineață înjură în gând pentru că locuiește într-o casă imensă, iar camera ei se află la un etaj superior.

Trebuie să mă mut la parter, își spune în fiecare dimineață. Dar nu poate. Priveliștea din timpul serii merită orice chin și deplasare pe o distanță mai lungă.

Rutina ei zilnică nu este complicată, dat fiind faptul că este gata de plecare într-un timp scurt.

Iși ia hanoracul pe ea și aruncă o ultimă privire în oglindă. Pălăria ascuțită se odihnea deasupra cuierului și, ca de obicei, Skylar nu o băgă în seamă. O urăște. Dacă ar fi după ea, i-ar da foc acelei piese vestimentare cu prima ocazie.

Din păcate, acest lucru este nerealizabil.

Deschide cu grija ușa casei și plecă, în speranța că nu se va întâlni cu nimeni cunoscut pe stradă. Nu îi plăcea să se întâlnească cu cineva din cartierul ei și să fie întrebată de ce nu-și poartă pălăria sau vreun talisman ce este necesar persoanelor asemeni ei.

Deși este obositor și chinuitor să te trezești la o astfel de oră, efortul este unul meritat. Așa cum se aștepta, la ora aceasta în cartierul ei nu se zărea picior de om. Până și școala începea mai târziu decât restul celor din oraș.

Skylar așteaptă de când era mică ziua în care avea să plece de aici. Cum va termina liceul, va pleca cu prima ocazie cât mai departe de oraș și de amintirile legate de cine este ea cu adevărat.

Asta nu mă definește, își spune mereu.

În timp ce aștepta ca lumina de la semafor să se facă verde, vede numaidecât pe cineva care se holba insistent la ea. Deranjată de acest lucru, își pune cu viteza luminii gluga de la hanoracul ei pe cap.

- Știi că este periculos să umbli singură pe stradă atât de dimineață? o întrebă necunoscutul.

Fata nu-l băgă în seamă. Se făcu de parcă nu îi adresase nimeni nicio întrebare în urmă cu câteva secunde.

Se grăbi să traverseze strada și să scape cât mai repede din raza vizuală a acelei persoane.

***

Așa cum procedează în fiecare dimineață de luni, Kaleb se trezește mai repede decât ar face-o un elev obișnuit. În ciuda oboselii, se îmbracă cu o viteză neconcepută pentru acea oră.

Coboară leneș spre bucătărie pentru a servi micul dejun. Își face o omletă cu bacon și își pune alături un pahar de suc de portocale, adăugând în el puțină vodkă. Are nevoie să se trezească, iar el nu este un fan al cafelei băute de unul singur. În plus, cine l-ar mustra?

În casa în care locuiește nu se aude niciun zgomot. Cel mai probabil tatăl său nu a trecut seara precedentă pe acasă, ci a rămas la amanta sa. Lui Kaleb nu-i păsa. Din partea lui, tatăl său se putea duce la dracu. Niciodată nu i-a păsat și de altcineva în afară de propria persoană și bineînțeles cum familia întâmpină în această perioadă dificultăți majore, el a decis să se evapore, de parcă nici nu ar locui sub acel acoperiș cu ei.

După ce își termină micul dejun, Kaleb făcu o oprire în fața cuierului. Își luă jacheta ce are logo-ul școlii pe ea și își pune prețioasa șapcă pe cap. Avea nevoie de ea la antrenamentele de după-masă.