ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Cayden

--Oh, dar Esther?

E în patul ei, dormind supravegheată de gardieni în casa lui Carbon care mai degrabă și-ar tăia penele alea ale lui prețioase decât să vadă un fir din capul nepoatei sale prețioase mișcat de la locul lui. Dar mai ales, departe de Laura și planurile ei.

--Ce e cu Beta Oria?

--Ea nu trebuie să fie aici? Cu noi? 

Nu întreabă nimic de ambasadă, insistă să rămănă pe subiectul Esther. Ceea ce nu poate decât să-mi trezească mai multe suspiciuni decât înainte. Orice joc dansa, Laura ori era foarte proastă la el ori prea bună la el.

--Nu.

Răspund scurt, luând hățurile unuia dintre pegasi. Palero mângâie coama celuilalt pegasi. Îi fac semn Laurei. Dă din cap ușor. O ridic de mijloc pe șaua, iar apoi mă ridic în spatele ei. Aveam doar doi pegasi la dispoziție. Palero o ia înainte. Calul înaripat își deschide aripile tăibd aerul nopții la fel de natural pre cum un bebeluș își ia prima gură de aer.
O simt pe Laura abținându-și un țipăt când decolăm. 

Înainte să plecăm din Saor avusesem griji încât să memirez punctele importante din Py. Unul dintre ele era ambasada lupilor. Cea de la care nu mai auziserăm vreo veste de prea mult timp.
Traversăm puscuri zimțate, împungoase și ocolim o prăpastie abruptă deasupra căreia un curent de aer formează un vortex trăgând în hău orice zburătoare neglijentă. Pegasiu sunt ființe inteligente. Nu eram un călăreț prea bun, însă nu conta. Un pegadus ajungea mereu la destinație.

În spărtura unui pisc încovoiat, stătea pe jumătate ieșită in relief ambasada noastră. Sigla Saorului era încrustată la intrare. Nicio lumină nu se întrezărea.
Aterizăm. Abrupt, dar ajungem să descălăcăm în siguranță.
Primul lucru ce-l observi subt geamurile sparte. Sticla acoperă intrarea. Odată a fost o ușă în locul acela, dar acum era scoasă din balamale și demult dispărută.

--Laura ceva impresii?

Se uită spre mine, aproape stându-I pe limbă să mă întrebe de ce o pun să răspundă. Aproape. Își încreșete nasul și păsește înainte, calcă peste prag, sticlă scrâșnind sub talpa încălțărilor ei.

--Dany, nu sunt un expert.Cred că a avut loc un atac aici, dar mai demult.

Foi erau împrăștitae și alungite de-a lungul podelei, mobilierul răsturnat. Mesele despicate, urme de gheare le marcau. Urme prelungi și subțiri; gheare de kalu și urme scurte, dar groase; gheare de lup.Pânzele de păianjen prinseră din cenușa ce se scutura de pe tavanul surpat. Negreală acoperea pereții, iar mirosul latent al mucegaiului era abia indentificabil în fumul care rămase impregnant în pereși și în rămășițele perdele. Ambasada putea semăna cu o expoziție a unei tragedii. Nicio urmă de lup. Niciun schelet, din fericire. Trec prin câteva foi, mușcate la margini de foc. Date, raporturi, analize, grafice. Orice avuse loc aici se încheiase cu mult timp în urmă de a ajunge noi în Py.

Un sunet ca de cutii răsturnate e auzi de undeva dintr-o încăpre apropiată. Îi fac semn lui Palero. Înaintează, căzând dintr-o mișcare în patru labe. Lupul își lasă urechile și-și prelungește maxilarul. Prădătorul pe urma prăzii.

Laura se apropie de mine, îi simt respirația în ceafă, însă are ochii concentrași pe orice ar veni din camera cealată, ghearele scoase și umerii aplecați, pregătită să sară pe orice ar veni de acolo. Asta era Laura pe care o cunoșteam, iar cumva și-a lăsat masca naivității să-i alunece. Un moment de aprehensiune o învăluie pentru că o privesc cum se forțează să se retragă din poziția de luptă. Își ridică ochii spre mine și clipește des.

--Deny, mi-e frică.

Îmi strâng buzele. Nu-i răspund. Gălăgie se aude de dincolo. Răsturnări de obiecte, un scâncit și țipete ascuțite. În sfârșit Palero iese ținând între gheare un kalu speriat și franatic. Palero e în forma hibridă, om-lup, stând pe două picioare, dar cu caracteristicile de lup. Lasă să cadă ghemotocul mirositor de pene la picioarele mele.

--Cine ești?

Kalu are bandaje peste brațe, cârpe îi acoperă corpul slab, pielea îi curge pe el. Bucăți de lână sunt peticite împreună pentru a forma un fel de vestă trasă în față. Un cerșetor rumegând printre resturi.

--Nu mă omorî! Nu le-am făcut nimic lupilor! Promit pe marele Soare!

Își trase mâinile peste fașă, pene gri i se scuturau de pe brașele tremurânde.

--Adu-i un scaun.

Laura trage o bucată de lemn dintr-o adunătură și-l aduce în fața cerșetorului.

--Așează-te.

Îi spun arătând spre scaun spre toată claritate. Se cațără pe el, cuprinzându-se din margine și dându-și avânt dintr-o bătaie de aripi se urcă. Clipește rar, un ochi după celălalt. Își roti capul astfel încât să mă privească dintr-o parte.

--Vă spun orice, orice, orice vreți.

Zâmbește. Dinții îi lipseau aproape în întregime cu excețipa a celor doi din față ce-i apăsau buza spartă.

--Ce poți să-mi spui mie și prietenilor mei despre locul ăsta?

--Oh, da, da, pot, cum să nu pot? Aici era ambasada câinilo—aa, a lupilor, înainte ca ei să se turbe.

Dau din cap, mă aplec la același nivel cu el. Total prietenos, deloc amenințător, haide pasăre ciripește.

--Cum adică s-au turbat?

Kalu privi în sus spre ceilalți și înghiți în sec.

--Păi,lupii s-au enervat pe ceva. Nu știu. Poate pe ceva ce i-au spus fosta regină, Soarele s-o binecuvânteze, dar eu mai stăteam pe aici și vai, vai, ce urât a fost ziua când gardienii aub venit peste ei. S-au luptat și nu au reușit să scape, i-au luat de brașe și i-au dus departe.

--Nu ai auzit ceva? Dacă stăteai aici nu ai auzit pe ce s-au enervat?

Kalu își scărpină gingia lipsită de reun dinte cu gheara crăpată. Dădu din cp în semn de nu, dar văzând privirile încordate ale lui Palero e repezi să adauge:

--Dar asta s-a întâmplat de mult, atunci când zombi mai cutreierau pe aici.

Zombi, denumirea pe care le-a dat-o kaluu vulpilor.

--Când erau? Nu mai sunt?

Cerșetorul se uită la mine simpatetic, ca la un copil ce ar trebui să știe mai bine:

--Oh, nun, nu, doar ne-au dat chestiile alea împotriva zombilor, să nu mai fie niciunul infectat.

Mă lovi drept în burtă cuvintele lui. Aveau un leac pentru vulpinism, aveau un lac, iar Carbn nu numai că nu menționase ceva totate zilele astea, dar nicio veste nu sosise în Saor să anunțe că păsările au avut cazuri de vulpinism, iar acum nu mai au.

--Cine a descoperit leacul?

Se apleacă în sine mai mult cu cât mă apropiu de el mai mult. Ridică din umeri, urmărindu-mi fiecare mișcare de parcă ar avea vreo șansă dacă mă hotărăsc să-l atac.

--De unde se ia leacul?

Palero întrebă într-o voce mai restrânsă.

--De la palat, de unde altundeva? Nu crește pe piscuri.

Își închide pliscul când vede că nimeni nu e câtuși de puțin amuzat de glumița lui.

--Tu ai luat leacul?

Întrebă Laura cu voce stinsă, contemplativă.

Cerșetorul ridică din umeri.

--Nu știu. Jumate de timp sunt prea beat ca să-mi amintesc dacă mă și piș.

Râde.