Sohee, o tânără în vârstă de șaptesprezece ani, își închipuie cu vehemență că barierele paranormalului sunt doar noțiuni mitice, lipsite de rațiune. Până într-o noapte ㅡ una menită să fie distractivă și lipsită de griji, dar care se transformă într...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
❝he has a beauty to him that is not quite angelic, a quality that's both ethereal and dark.❞
MYTHOLOGY: THE WICKED
—
—Mă reîntorc cu ajutoare . Orice-ai face, nu părăsi sala, tinere!
Planul meu nu funcționase. Aveam să rămân singură — cu Taehyung. Și, în ciuda faptului c-aveam o vagă presimțire în legătură cu faptul că înnebunisem, iar brunetul nu era nimic altceva decât un băiat obișnuit, tot am simțit nevoia să înghit în sec, înfricoșată până-n măduva oaselor. Am rămas nemișcată, încercând să-mi dau seama dacă Taehyung făcea ceva. Când am ajuns la concluzia că, probabil, nu-i dăduse ascultare polițistei și părăsise camera, am respirat ușurată, realizând c-ar fi trebuit să-mi deschid ochii. Însă bucuria nu dură mult; un val de căldură-mi inundă urechea stângă, deși corpul meu îngheță, conștient de prezența impunătoare din spatele scaunului meu.
— Ai crezut c-ai fost inteligentă? râse, iar respirația fierbinte i se imprimă pe linia pulsului meu, care o luă razna. Mi-am încleștat maxilarul, iar respirația fierbinte a lui Taehyung, care-mi atingea gâtul, mă făcu să înghit în sec. Voiam să fug de acolo — însă ar fi fost în zadar. Fie că-mi plăcea sau nu, eram blocată.
— Ai nevoie de mine, muritoare idioată ce ești, rosti cu maxilarul încleștat, încolăcindu-și degetele în jurul brațului meu stâng. Nu mă strângea destul de tare ca să-mi facă rău; în schimb, brutalitatea cuvintelor sale mă făcură să tresar, în timp ce o briză rece-mi îndemnă pielea să se cutremure sub atingerea lui.
Muritoare, mi-am repetat, fără să mă mai întreb dacă-mi juca imaginația feste. Nu puteam s-o mai fac — totul îmi părea a fi un coșmar amețitor din care voiam doar să mă trezesc, nu s-o fac pe detectivul.
— Iar noi, deși mă doare s-o admit, avem nevoie de tine, adăugă, oftând iritat. Îmi atinse o șuviță de par, iar eu am incit involuntar, vrând din suflet să mă feresc. Așa că ne vom revedea, draga mea Sohee! Poate am să te învăț să fii mai convingătoare de-atât când joci teatru.
Apoi dispăru. Sau, cel puțin, lipsa glasului și a atingerii sale mă făcură să cred asta. În pofida acestui fapt, pașii acestuia nu se auziră părăsind sala; însă în clipa-n care mi-am redeschis ochii, nu m-am izbit decât de constatarea că Taehyung, într-adevăr, dispăruse.
Poate c-aș fi putut să-mi imaginez faptul că amintirea lui Taehyung nu fusese decât un miraj îngrozitor. Doar că, atunci când am privit în jos, spre brațul meu stâng, n-am putut să nu constat urmele roșiatice care se-mpleteau de-a lungul acestuia ca spinii unui trandafir sălbatic.
Următoarele câteva minute au trecut ca prin ceață, iar mintea-mi fu golită. Nu eram în stare să mă ridic de pe scaun. Nu puteam să privesc în față fără să fiu orbită de durerea pe care mi-o provocau ochii săi negrii.
