The Heart of a Queen

Prolog - In the land of death and hate

                                                 P R O L O G

           Soarele ardea fierbinte din înaltul cerului, aducându-i o îmbujorare profundă pe chipul palid. Briza îi răsfira blând buclele lungi şi ciocolatii, care străluceau mai tare ca niciodată în lumina puternică a soarelui. Mirosul înţepător de mare îi inunda simţurile, luându-i mintea măcar preţ de o secundă de la problemele ce o apăsau nemiloase.

        Evelyn înghiţi în sec şi îşi frecă palmele transpirate de materialul fin al rochiei albe. Iubea să poarte alb. Era o culoare a nobilimii în regatul ei şi cel mai important, a purităţii şi inocenţei. Nicio altă culoare nu o putea reprezenta pe Evelyn mai bine de atât. Căldura de afară făcu însă astfel încât materialul să se lipească de pielea ei ca un cocon ce făcea vremea crudă şi mai greu de suportat. Evelyn decise că ăsta era primul motiv pentru care îi va lipsi atât de mult casa sa. Aistrys avea o climă mult mai blândă şi plăcută decât cea din Valkoinen, cu un relief bogat în păduri şi câmpii. Lucruri cu care a crescut şi care îi  vor lipsi acum fără îndoială.

      O mână îi cuprinse blând umărul şi Evelyn îşi găsi cel de-al doilea motiv pentru care avea să se topească de dorul fostei sale vieţi. Fratele ei cu doar doi ani mai mare decât ea se forţa acum să îi ofere un zâmbet cât mai convingător. Anxietatea şi chiar furia îi erau însă mai mult decât evidente din modul în care îşi privea sora mai mică. De parcă o vedea pentru ultima oară.

- Ajungem în curând, şopti, aşezându-se şi el cu chipul spre albastrul calm al mării.

   Evelyn nu reuşi decât să încuviinţeze slab din cap. Poate că ar trebui să treacă familia prima pe lista de motive, considerând că e lucrul care îi va lipsi cel mai mult. Printre genele lungi, ce îi adăposteau ochii limpezi şi albaştri, îşi măsură fratele din priviri pe ascuns. Ethan avea cu siguranţă imaginea unui rege în devenire. Cu postura înaltă, bine făcută, cu o privire ageră, bine reflectată în verdele profund al ochilor şi cu o încruntătură vizibilă a sprâncenelor, dovadă că stresul şi responsabilităţile coroanei l-au lovit mai devreme decât ar fi trebuit, Ethan urma să devină fără îndoială un rege drept şi potrivit pentru Aistrys.

        Dar ea nu va fi acolo ca să fie martoră la asta.

- Şterge-ţi privirea seacă de pe faţă. Nu vrei să pornim un scandal din prima clipă în care păşim pe uscat, îl dojeni cu un ton blând, coborându-şi şi mai mult faţa spre valurile ce se spărgeau violente de vas.

        Prinţul Ethan se încruntă brusc şi mai aspru. De ce trebuia să fie atât de calmă şi calculată chiar şi în aceste momente? Îşi privi sora prelung şi degetele i se încleştară în pumni la vederea staturii ei neajutorate şi a chipului inocent şi inexpresiv. Încă nu îi venea să creadă că asta chiar se întâmpla! Era un lucru inuman şi lipsit de scrupule, după părerea sa. Evelyn nu va avea nici cea mai mică şansă de supravieţuire în locul acela crud şi mai ales, în compania acelei bestii.

        Dacă ar fi fost decizia sa, ar fi continuat cu războiul până la ultimul om, însă asta nu ar fi fost modul în care un rege rezolvă o problemă. Poate că exact de asta Ethan nu era încă pregătit să preia tronul de la tatăl lor. Îşi punea propriile nevoi deasupra celor ale regatului. Dar să îşi ofere sora ca ofertă de pace nu avea niciodată să fie considerată o decizie înţeleaptă în opinia sa, oricâte vieţi ar fi însemnat să salveze în acest mod.

        În ochii săi, Evelyn era încă un copil fără apărare, unul pe care aveau de gând atât de uşor să îl arunce în văgăuna lupilor. "Este datoria ei." fu răspunsul tatălui în faţa protestelor vehemente ale unicului fiu. Un răspuns care deşi îl înnebunea pe el, pentru Evelyn părea să fie de ajuns. Prinţesa din Aistrys nu vărsase nicio lacrimă de la auzul teribilei veşti. Nu, nu lăsase pe nimeni să îi vadă suferinţa, ci îşi petrecuse fiecare din ultimele clipe acasă în compania familiei şi a prietenilor. Ethan nu se putea decide pe ce să fie mai furios: pe maturitatea ei neobişnuită vârstei, sau pe faptul că se comporta aşa doar pentru a-i scuti pe ceilalţi din a-i simţi durerea şi disperarea.

        Evelyn răsuflă prelung, dezprinzându-şi fratele din lanţul de gânduri şi îngrijorări. Îi prinse privirea şi îi oferi un zâmbet timid şi câtuşi de puţin reconfortant. Era conştientă cât de mult îl durea să facă această călătorie cu ea, dar de data asta avea de gând să fie egoistă şi să se bucure de ultimele zile în compania lui. Nu avea regrete. Nici nu avea motive ca măcar să se gândească la posibilitatea de a regreta. Îşi iubea regatul, îşi iubea familia şi îşi iubea poporul. Dacă sacrificiul ei însemna că toate trei vor scăpea de mânia războiului şi de pagubele sale, atunci gestul ei era făcut cu toată inima.

        În plus, se împăcase deja cu ideea că viaţa ei nu va fi niciun basm cu fiori de iubire şi zile fericite. Valkoinen era un regat mult mai bogat decât Aistrys şi, cu armate mult mai numeroase şi mai bine antrenate. Este încă surprinzător că au reuşit să le facă faţă pentru atât de mult timp în război şi chiar să fie consideraţi egali în decizia de pace. O alianţă cu ei ar însemna enorm pentru mult mai neajutoratul Aistrys. Dar Evelyn avea multe motive să se mândrească cu regatul ei. Aveau recolte bogate şi conducători înţelepţi, însă nu puteau fi consideraţi mari războinici. Spre deosebire de oamenii din Valkoinen, care erau practic educaţi de mici în arta războiului, cei din Aistrys erau mai mult înclinaţi spre mult mai paşnica lume a artelor. Motiv pentru care erau foarte luaţi în râs de valkoineni. Dar asta nu o descuraja pe Evelyn.

        Lăsându-şi pleoapele să alunece închise, îşi abandonă mintea unei probleme mult mai personale. Regele Ryder Valkoinen al III-lea. Viitorul ei soţ. Dacă zvonurile despre el erau adevărate, era la fel de arătos ca un zeu şi păcătos de irezistibil. Evelyn roşi în faţa propriilor gânduri ruşinoase şi îşi ascunse îmbujorarea evidentă întorcându-şi chipul. Însă, renumitul conducător avea şi reputaţia de a fi nemilos şi lipsit de compasiune. Două lucruri care nu prea îi dădeau motive viitoarei sale soţii să fie optimistă.  Dar oricum, Evelyn nu se aştepta la prea multe de la această căsătorie. Doar la ce prevedea acordul de pace: loialitate faţă de regatul celuilalt, ajutorul reciproc şi din partea ei, garanţia că va exista un moştenitor să preia tronul.

        De data asta roşi şi mai mult. Îşi redechise ochii şi aceştia se măriră de uimire la vederea portului care devenea din ce în ce mai apropiat. Portul din Valkoinen. Gigantic, încărcat de nave imense -în comparaţie cu vasul ei micuţ-, şi mult mai intimidant decât s-ar fi aşteptat.

         Inspiră adânc şi brusc nu mai era atât de sigură că este în stare să facă asta. Urma să păşească pe teritoriul inamic şi în doar câteva zile să devină regina unor oameni pe care cu nu foarte mult timp în urmă îi numea duşmani. De îndată ce va părăsi vasul, orice speranţă de scăpare va fi pierdută pe vecie. Nicio şansă de a mai fi vreodată liberă şi de a mai fi stăpână pe propriul destin. Merita într-adevăr preţul plătit pentru binele regatului ei?

        Evelyn ştia răspunsul de dinainte să îşi pună întrebarea. Nu mai conta acum. Soarta ei era deja scrisă. Cuvintele mârâite ale lui Ethan din spate îi confirmară asta:

- Bine aţi venit în infern...