"Astazi mi-am dat seama ,draga universule, ca vreau sa fiu acel trandafir din colt. Sa insemn iubire si sa eman dragoste. Sa fiu nu foarte impunator, dar nici cel mai firav. Sa il admire luna si cu soarele si sa ii cante dimineata pasarile. Sa imi strang intre petale vorbele bune si sa resping silentios, cu spinii, negativismul si falsitatea. Sa fiu impreuna cu ai mei si sa ii iubesc si sa ii ador. Insa singurul lucru de care mi-ar fi frica ,draga universule, e ca i-as putea parasi pe ceilalti trandafiri din cauza vreunui indragostit ce ma vede si vrea sa ma ia. Mi-ar fi frica ca ar trebui sa ii privesc pe altii cum se ofilesc langa mine.
Oare nu ne asemanam noi cu trandafirii? Oare nu asa e si in viata? Sa ii privim pe cei dragi cum se preling langa noi, iar tu om la inceput de drum sa fi lasat singur pe carare. Nu stiu de tine universule, dar eu nu mai vreau sa fiu trandafir! Tot trist esti si daca esti floare!"
17 august 2018, ora 7 seara
YOU ARE READING
La o cafea cu...universul
Short StoryAm pornit spre gradina din spatele casei si mi-am lasat mintea sa se descarce. Am povestit despre stele si emotii, iar universul m-a ascultat linistit. Dupa cateva zile eram cei mai buni prieteni, iar seara ne dezvaluiam secretele adunate pe parcurs...
