Pierduți împreună

1 - Furtună cu ghinion

CAPITOLUL  1
—————————
HAYLEY

Datorită prea iubitului meu profesor, Jeffreson, care mă ținuse în acea zi peste program, doar că să-mi țină o morală de o oră, spunând întruna cum că, nu-mi dau silință mai deloc și că e dezgustat de indiferența cu care care tratez totul, am fost prinsă de o furtună teribilă și înfiorătoare care se anunțase de ceva timp. Capul îmi zvâcnea puternic în timp ce aproape alergam spre casă.

Ajunsesem să fiu udă total în doar câteva minute scurte, aproape imperceptibile. Umezeala mi se impregnase în piele precum cerneala, iar răceala ei mi-a înfiorat-o pe sub materialul blugilor mei și al bluzei ce încă se ținea bine, spre deosebire de ei. Asta datorită jachetei mele negre. Vântul aprig îmi sufla cu putere stropii de ploaie în față și, dacă nu ar fi fost luna noiembrie, m-aș fi bucurat de asta. M-aș fi bucurat de ploaie, căci oarecum îmi plăcea. O consideram liniștitoare și plăcută. Însă nu și în acel moment. Atunci o consideram total inutilă.

Și parcă spre ciuda mea, aceasta devenea din ce în ce mai abudentă și mai furioasă. Curățase trotuarele de oamenii care cu pași grăbiți își căutau adăpost. Cerul se întunecase și era cutremurat de tunete barbare care-mi electrizau părul. Când le-am simțit vibrătul în piept, instinctiv, mâinile-mi s-au încleștat mai bine în jurul genții.

Mi-am ridicat puțin privirea spre el, atât cât stropii mi-au permis, și am grăbit pasul stingheră, spre prima cafenea care mi-a sărit în câmpul vizual. Am intrat cu repeziciune în ea, deschizând ușa cu mișcări stângace datorită mâinilor care îmi fuseseră paralizate de frig.

Când am intrat am atras câteva priviri asupra mea din cauza sunetului produs de clopoțelul care se afla deasupra ușii de geam. Imediat am remarcat că nu fusesem singura obligată să intre acolo, cafeneau fiind deja foarte plină. Aerul dinăuntru era greu, datorită amestecăturii de diferite parfumuri și mirosuri. Însă doar unul singur mi-a copleșit nările cu adevarat, și anume cel al al cafelii calde.

Pe furiș, am văzut un chelner cum trece pe lângă mine cu două căni mari de cafea aburindă, lăsând o dâră din mirosul acela divin în urma sa. L-am inhalat cu anxietate și aproape că-i simțeam gustul în gură în timp ce un gol mi se forma în stomac.

Scuturându-mi capul care-mi era înjunghiat de răceala emanată de firele de păr ce erau îmbâxite de stropi de ploaie, am aruncat o privire fugitivă în jurul meu, în căutarea unei mese libere. Și spre norocul meu am și găsit. Era situată undeva mai în spate, lângă peretele din geam care bătea spre stradă. M-am dus spre ea fără să mai stau pe gânduri și înainte să îmi ocup locul am aruncat o privire scurtă la teneșii mei uzi și la blugii ce își schimbasera culoare de la umiditate. Negrul acela ce altă dată era intens, dar cu timpul își pierduse din culoare, revenise, iar senzația de răceală transmisă de ei îmi făcea pielea de găină.

M-am cutremurat pentru numai un moment de la frigul care mi s-a prelins brusc pe șira spinarii și mi-am dat geaca jos, rămânând în bluza gri ce se păstrase cât de cât uscată. Apoi mi-am lăsat geanta școalară jos, lângă picioare. Umezeala ce intrase în ea deja începuse să se scurgă pe podea, făcându-mă să afișez un fel de grimașă și să mă gândesc dacă-mi udase cărțile, deși era cel mai probabil.

Un chelner a venit imediat la masa mea, luându-mi comanda, iar apoi a trecut repede la celelalte mese. Îmi comandasem cafeaua la care tânjisem și niște fursecuri cu ciocolată. Aveam nevoie de orice ce mă putea încălzi cu cea mai rapidă putință căci, deși simțeam căldura din cafenea, aceasta nu-mi cuprindea corpul înghețat nicidecum.