Nu simt nimic

Prolog

— Nu simt nimic. N-am simțit și nici nu o să simt vreodată. Iubire, cel puțin nu, dar ură... îndeajuns cât să te fac să plătești că mi-ai furat libertatea.

— Dar iubitule, ți-am oferit o viață mai bună. Te-am scăpat de moarte, adaug și-mi șterg lacrimile.

Mârâie furios și dă cu pumnul în măsuța de lângă noi, aceasta crăpându-se. Niciodată nu a fost violent cu mine, iar de lucrul ăsta mă tem. Credeam că timpul petrecut împreună, petrecerile și cadourile scumpe, serile noastre fierbinți îl vor face să-mi ofere dragostea pe care și eu i-o port.

— Mai bine mort, decât căsătorit cu o obsedată, tună și îmi simt inima în piept cum se sparge.

Doi ani în care am încercat să schimb o simpla amiciție, într-o iubire furtunoasă. L-am vrut de la prima privire, l-am obținut de la a doua și m-a urat de la a treia. Am ajuns la câteva mii de priviri la fel de mânioase, iar dragostea tot nu a apărut. Și mă întreb de ce, căci mereu am primit tot.

Dar inima lui Dante Leone a fost ca un ghețar, imposibil de atins!