Înapoi în trecut

Capitolul douăzeci

         — Cred că o să merg pe jos până la Kat.

         — E departe, Rhea.

      Și-a dat ochii peste cap. Jax devenea sufocant de atent cu ea în unele momente. Timp de o lună, abia dacă se mai ridicase din pat, darămite să mai meargă pe jos până undeva. Jax îi cumpăra tot ce avea nevoie, chiar dacă fusese puțin jenant prima dată să îi ceară absorbante. Știa că tot ce își dorea era să o țină în siguranță și să îi asigure o recuperare completă, fără alte incidente. De la micul eveniment în care fusese lovită atât de brutal, timp de o săptămână abia reușise să stea singură în picioare fără puțin ajutor. O enerva la culme că nu vorbiseră încă despre asta, dar nu dorea să îl enerveze. Se băgase singură în ceva ce nu o privea, îi arătase că nu avea încredere în el. Și cu toate acestea, Jax nu îi spusese nimic în afară de „Mă ocup eu de asta.". Nu știa cum se ocupase de situația respectivă, dar nu dorea să știe.

      Din acel moment, nu se mai apropiase de periferia orașului. Nu se mai apropiase de acel loc și își jurase că nu avea să o facă până în momentul în care Jax nu avea să îi spună totul. Și erau multe de spus, încă din momentul în care o părăsise fără nicio explicație până în prezent, când încă mai pleca fără ca ea să aibă habar unde.

         — Pe unde îți mai zboară gândul? îl auzi șoptindu-i în ureche. Nici măcar nu observase că Jax se apropiase atât de mult de ea.

         — La tine, glumi ea și își strânse brațele în jurul lui.

         — O să îți spun totul, doar mai așteaptă puțin, bine?

      Asta îi spunea de fiecare dată când o vedea căzută pe gânduri. Și avea încredere că o să îi spună, dar răbdarea nu era punctul ei forte.

         — Acum trebuie să plec. Sigur te descurci singură?

         — Nu sunt handicapată, Jax. Plus că deja m-am îngrășat de când mă ții numai în casă, comentă ea.

         — Promit să îți cumpăr un abonament la sală, glumi brunetul, ciufulindu-i ușor părul.

      Ea se încruntă ușor, dar nu spuse nimic. Nu îi convenea că Jax plătea totul, dar ea nu mai lucra de ceva timp, iar mama ei nu o suna să o întrebe măcar dacă mai supraviețuiește.

         — Să nu te aud, șopti el și o sărută. Aș face orice pentru tine. Să comentezi atunci când o să mor ca să trăiești tu, nu când îți cumpăr absorbante, bine?

      Rămase perplexă, neștiind ce să spună. Știa că ea ar fi murit pentru el fără ca măcar să gândească, dar nu se gândise niciodată că el o iubea într-atât de mult. O sărută din nou, atât de atent și dulce încât simțea că se topește în brațele lui.

         — Ai grijă, îi spuse, apoi se îndreptă spre mașină.

         — Și tu.

      Câteva minute mai târziu, se afla acasă la Kat, stând liniștită pe canapea în timp ce prietena ei îi făcea o ciocolată caldă și îi povestea ultimele evenimente din relația ei cu Hareton. Erau mai mult decât perfecți împreună și se bucura pentru ea, mai ales când știa cât de mult durase până să aibă curajul să vorbească cu el.

         — Ai mai vorbit cu maică-ta? strigă din bucătărie, sunetul vocii sale fiind acoperit de cel al televizorului. Luă telecomanda și îl închise, realizând că deja văzuse episodul respectiv.