Katelin si Piatra Lunii (Rescrisa)

Capitolul 1

***
          Toata viata mea am trait intr-un singur loc. Orfelinatul lui "Madame Andreea", unul dintre cele mai populare (pentru adoptie duh) si mai sustinute (toata lumea doneaza ca sa isi imbunatateasca imaginea, mai ales oamenii mai bogati) orfelinate. Ai crede ca asta ar insemna ca suntem tratati mai bine ca in alte orfelinate. Nu, toti banii merg la Madame care ne cumpara din an in paste cateva haine noi. Sa nu visezi sa primesti bani sau vreun cadou de craciun sau de ziua ta.
          Nu stiu care sunt, sau erau, parintii mei, cum au ajuns sa ma lase pe treptele orfelinatului sau de ce. Tot ce mai am de la ei este un lantisor cu o semiluna care are o pietricica sferica albastra agatata de ea. Nu e tocmai oribil aici, dar incercarea mea de a afla orice despre parintii mei sau de a pleca din locul asta a devnit cu timpul doar un vis. Misiunea mea acum este sa ii protejez pe ceilalti de mania Scorpiei, porecla data de mine lui Madame Andreea, cand un copil este vizitat, dar adultii nu il adopta, de multe ori nefiind vina copilului, ei doar realizand ca nu pot sa aiba grija de o alta persoana.
           M-am intrebat de multe ori cum ar fi sa ai niste parinti. O mama care sa iti pieptene parul si sa te ajute sa te imbraci. Un tata care sa te protejeze si sa te invete cum sa fii puternica. Parinti care sa te duca pana in fata scolii si care iti ureaza noroc pentru prima ta zi de scoala.
           Arunc o ultima privire in oglinda, trecandu-mi degetele prin parul meu prost taiat, trebuind sa mi-l scurtez singura. Nu am iubit niciodata cum arat, dar nici nu mi-a displacut. Cearcanele care sunt dovada noptilor albe sau, in cazurile mai fericite, prost dormite. Ele sunt singururele lucruri care-mi displac in special despre fata mea.

Imediat cum ma apuc sa ma incalt aud niste batai in usa, urmate de un ton urgent.
           -Kate, daca nu iesi acum stii foarte bine ca nu mai primesti mancare!
            Vocea grabita de dupa usa apartine prietenei mele, nu singura, dar una dintre putinele pe care le am, Eve. Dupa o scurta pauza revine.
             -I-am spus ca esti la toaleta, dar nu va time prea mult scuza. Hai!
             Nu imi ia mult sa o zbughesc pe usa, iar, impreuna cu Eve, fugim spre bucatarie rugandu-ne ca Scorpia sa fie intr-o pasa buna. Eu reusind sa o depasesc darorita picioarelor mele mai lungi, ma uit in spate si vad ochii cu cearcane care le-ar putea rivala pe ale mele. In schimb, de obicei, primul lucru pe care ii observi la ei nu sunt cearcanle, ci culoarea lor de un albatru electric care te captiveaza si parca te farmaca. Ochi superbi, ce apar atat de ireali, care ascund atatea secrete. Nu am obligat-o nici odata sa-mi spuna despre trecutul ei sau cum a ajuns aici, nefiind anandonata de mica, ci deabia cu cativa ani in urma. Nici eu nu i-am spus despre visele mele rare in care apar siluete blurate, un chip de femeie care ma saruta pe frunte, o suvita de par negru sau senzatia uimitoare de iubire si de protectie, ce vine acompaniata de un miros fin de brad. Ne sustinem una pe alta, dar secretele noastre vor ramane secrete, desi vad cum trecutul ei o distruge pe interior. Si faptul ca nu pot sa o ajut ma doare si pe mine.
             Cand ajung in incapere sunt intampinata de fata furioasa a Scorpiei. Nu ma asteptam ca ziua asta sa fie diferita fata de celelalte, nu ma asteptam sa vad in mana ei o scrisoare adresata mie, informandu-ma de acceptarea mea la o scoala de magie, dar cel mai neasteptat lucru a fost cum Eve s-a uitat la mine, privirea ei plina de durere impletita cu disgust si dezamagire.

***

Sper sa va placa varianta asta mai mult. Vor fi schimbari majore la plotul povestii si sper ca vor fi pe placul tuturor. Vreau sa fac cartea mai interesanta si mai putin predictibila. Va rog spuneti-mi ce credeti! Nu ma supar daca ma criticati, evidentiati greseli gramaticale sau gauri in plot. Chiar va mutumesc. Nu ma astept ca povestea sa fie perfecta, dar vreau sa fie cat de buna pot eu sa o fac.

-Em