Revedere

6.9K 431 40
                                    


            În căsuța părintească, în care a copilărit, Sofia își aranja lucrurile în dulapul cu haine. Terminase liceul, luase bacul și revenise acasă, după o lungă perioadă petrecută la internat. Nu era departe de casă, dar Tony considerase că e spre binele ei să locuiască în căminul de fete, pentru a fi disciplinată și să nu vagabonțească mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi rămas acasă. Urma să împlinească optsprezece ani peste patru luni și asta însemna petrecerea de majorat, pe care o aștepta cu mare nerăbdare. Se gândea deja pe cine să invite și ce prietene să o ajute la organizare, în timp ce se acomoda cu vechea cameră. Stătea la etaj, fiindcă îi plăcea să aibe spațiu și intimitate, iar fratele ei avea camera la parter, deoarece mai venea noaptea târziu și mai aducea câte o femeie de ocazie în unele seri.

   Părinții lor divorțaseră și o luară pe drumuri diferite, dar asta nu le adusese nicio satisfacție. Mama lor murise de cancer la doi ani după divorț și tatăl lor intrase, precum Tony, în belele cu niște interlopi și sfârșise mort cu vreo trei ani în urmă. Sofia are o relație excelentă cu Tony atunci când îi dă ascultare fratelui ei mai mare, dar sentimentele frumoase sunt estompate atunci când își mai face de cap, ca orice adolescentă.

     Își dorea să facă facultatea de Management și să aibe propria companie într-o zi. Avea vise cu carul și nu știa nici ea, câteodată, pe care l-ar vrea împlinit mai întâi.

  Telefonul sună pierdut printre niște haine înșirate pe pat și fata îl căută iute. Îl găsi ghidându-se după sunet și citi pe ecran, numele uneia dintre prietenele sale, fiindcă avea multe. Tania.

— Alo, Tania?

Bună, Sofia! Te-am sunat te întreb dacă trec pe la tine cu Marc sau vii direct cu Leo?

Balul de absolvire...offf, am și uitat sincer că e astă seară. Cred că vin cu Leo. Nu am discutat detalii, dar îl sun și dacă nu vine să mă ia, te caut eu, bine?

În ordine, dar nu uiți iar... Ai vorbit? Te lasă sau...

Am vorbit săptămâna trecută și nu a obiectat, dar acum nu știu. Fratele meu nu e acasă și nu plec până nu vine. Voi anunța în caz de ceva.

Sofico, dacă ne faci figura și nu vii...

Stai calmă, voi veni dar sunt cam reticentă cu privire la partener, sper să vin cu Leo întreg...

Ce comică ești. Dacă el nu te ia, noi nici nu intrăm în casă, știi.

La revedere Tania! Te sun mai încolo!

Pup la tine!

  Sofia îl sună imediat pe Leo care nu răspunse din prima ci la a doua încercare. Îi aminti de bal și de invitația lui ca parteneră, iar acesta aproape că zbură de fericire când auzi că vrea să meargă cu el.

Credeam voi merge singur, nu ai acceptat dar nici nu m-ai refuzat și am crezut ...

Lasă asta, Leo, te sui în mașină la ora opt, îmbrăcat la patru ace și mă iei după ce intri înăuntru și-l asiguri pe fratele meu că vei avea grijă de mine!

Orice pentru tine, Sofia! Voi fi acolo!

  Fata închise iute și se apropie de fereastră când auzi o mașină parcând. Sosise fratele ei și zâmbi bucuroasă, apoi coborî în fugă scările tocmai când acesta intră pe ușă.

— Frățioare! strigă ea și îl îmbrățișă puternic, iar el o săltă de la pământ și o învârti într-o piruetă amplă.

— Sofia! Frumoasa mea surioară, abia așteptam să te văd! Ce mai faci puștoaico?Mi-a fost așa dor de tine!

   O sărută pe frunte și pe păr, apoi îi puse o mână după gât și o trase la o ciufuleală cum îi făcea pe vremuri.

— Și mie mi-a fost dor de tine frățioare, parcă nu se mai termina anul o dată, să vin în sfârșit, acasă.

Între cei doi frați era o diferență de vârstă mărișoară. Tony avea treizeci și doi de ani, pe când micuța lui abia devenea majoră peste patru luni. Se așezară pe canapeaua din camera de zi să-și ostoiască puțin dorul.

— Nebună mică! M-ai făcut mândru cu bacalaureatul! Sora mea deșteaptă și frumoasă, a mai crescut sau mi se pare mie?

— Frateee...  Normal că am crescut.

— Ia, ia...să văd...

O întoarse într-o parte și-n alta, apoi o luă din nou în râs.

— Te-ai dezvoltat calumea...forme și tot ce trebuie...întărim paza?

Sofia îl lovi peste umăr și râse.

— Nu mai râde de mine. De la vacanța de primăvară nu ne-am mai văzut, nu poți spune că m-am rotunjit în timp atât de scurt...

— Ești femeie în toată firea, Sofia. Niciun pretendent?

— Da, da...de parcă am și un frate înțelegător. Toți fug mâncând pământul numai când aud numele tău...

— Nu fi rea! Mă preocupă mult siguranța ta și sunt capabil de orice dacă se atinge cineva de tine.

— Crede-mă că știu. Apropo de asta...săptămâna trecută ți-am vorbit de balul de absolvire organizat. Ai spus că-mi dai voie să merg...

— Da, am spus...când este?

— În seara asta la nouă. Vine partenerul meu să mă ia.

Tony își trecu mâna prin părul lui ondulat.

— Partener?

— Frate, toate fetele au partener. Așa e obiceiul și are mașină. Doar nu mă duc cu autobuzul sau metroul.

— Așa deci...cine e acest partener, îl cunosc? Sau asta e o scuză să mi-l prezinți pe cel care ți-a furat inima și onoarea?

— Nuu! Frățioare, vorbesc serios. Sunt la fel de pură ca atunci când m-am născut. Leo e doar un prieten din școală și pentru că nu a avut parteneră, m-a invitat pe mine. Fiecare își alege compania cuiva cu care are ce discuta sau pe care cunoaște.

— N-ai zis că ți-i sperii și fug mâncând pământul? Ăsta de ce n-a fugit? Nu mă cunoaște?

— Nu fii răutăcios. Leo e un tip cuminte și va avea grijă de mine. Poți fi drăguț și să nu-l sperii?

— O să-l împușc în cap!

Sofia îl privea consternată, mărind ochii.

— Glumesc cu tine, urâto! Poate veni că nu-i fac nimic.

   Fata zâmbi ușurată. Poate că făcea glume proaste, dar fratele ei îi era ca un tată și o mamă în același timp. Îl iubea mult și de bucurie, îl strânse în brațe.

— Mă duc să mă pregătesc. La opt, vine Leo să mă ia.

— Și eu mă gândeam că ieșim undeva în seara asta, ca între frate și soră...rosti el cu dezamăgire în voce.

—  Sună bine frate, poate facem asta mâine, ce spui? Între timp, poți să aduci și tu pe cineva să te distreze cât lipsesc. Nu vă va auzi nimeni, îi făcu ea cu ochiul.

— Sunt flatat! Dar nu am chef de nimic, dacă tu pleci. O să beau ceva și o să mă culc.

— Cum vrei.

— Hai dute și aranjează-te!

Femeia lui VaughnWhere stories live. Discover now