Siyah Gül

Büşra

"Nu, nu și iar nu! își zise în sinea ei, oftând. Nu merge așa... nici că se poate mai departe..."

Se uită apoi în jur. Multe foi mototolite și aruncate care încotro pe biroul ei maroniu, iar altele date jos pe covor lângă patul ce sta întins ca un mal al deznădejdii și-al dezordinii umplând atmosfera micii odăi în care aceasta sta, luptându-se să-i vină niște idei pe minut. Îi veneau câteva, dar uite că se grăbeau să fugă ca să nu mai vină iarăși. Nu la fel, cel puțin.

Pășea apoi peste foile făcute ghem de către ea din impulsuri de moment puse val vârtej în mintea ei.

Scria, rescria, ștergea, rupea și apoi iar o lua de la capăt. La naiba, viață... Și făcea asta de mai bine de opt zile, opt ore și opt minute. Absolut nimic nu o satisfăcea la scrierile sale de până atunci. Apă chioară - așa le spunea ea, doar apă chioară. Dorise să transcrie în Word ce i se păruse ei cât de cât mai potrivit, dar renunțase de la primul rând. Nimic nu era suficient de bun. Avea idea în cap, dar nu știa cum să înceapă și cum să o dezvolte pe parcurs. Deci ceva tot era. Dar apa...

Se gandi că mai bine renunță. Oricum cine avea nevoie de scrierile ei? Merita să facă acest lucru pentru a fi ce voia să fie, cu riscul de a se distruge chiar?

Nu!

Nu avea să mai continue. Măcar o pauză. Atâta merita și ea. O amărâtă de pauză.

Mâine va ieși afară să-și limpezească mintea de gândurile copleșitoare. Astăzi e târziu. A strâns ce a tot dat pe jos, a îngrămădit totul la un colț de birou și și-a făcut loc în patul ei cald.

Se împiedică însă de fiecare lucru până s-ajungă la pat, căci în camera ei era o adevărată dezordine. Dar nu îi prea păsa de dezordinea ce o înconjura. Îi părea totuna ce era. Înaltă și slabă, cu ochii verzi ca niște mici bucăți de smarald, purta pe sine o haină de cașmir de-un verde crud, mototolită. Părul ei negru și drept cu breton îi sta lins pe cap. Era apatică și totuși zâmbea oarecum, zicându-şi: "Nu s-a terminat aici" . Împrăștiată mare și împiedicată, dornică să facă tot pentru a ajunge la idealul său, adesea nemulțumită de sine, iubitoarea liniștii, așa era ea - Büşra, și parcă era mândră. 

Așa zâmbea.