Nu am cerut niciodata fonduri,nu pentru ca mi-ar fi rusine de voi.Daca as face vreodata o strangere de fonduri pe mila voastra as putea la fel de bine sa-mi pun streangul la gat.Oamenii (cei care nu inteleg cum e sa fii pe moarte)se gandesc ca tot ce avem mai important e mila lor.Si totusi, nu am nevoie de mila lor.
--Buna dimineata, domnisoara Andel!imi spuse o asistenta dolofana, in timp ce mergea spre patul meu.
--Buna dimineata...Anne!am spus eu dupa ce am zarit ecusonul de pe vesta ei alba, de spital.
--V-am adus vitaminele.
,,Mi-ati adus duzina zilnica de pastile.''am gandit in timp ce asistenta imi deserta pilulele pe patura.
--Cand ma schimba?am intrebat dupa ce am inghitit a patra pilula.
--Curand.raspunse, prefacandu-se ca aranjeaza ceva in dulap.
Am putut citi tristetea din vocea ei si pe deasupra eu nu aveam ce sa pun in dulap, avand in vedere ca nu am lucruri personale.
--In orice caz, domnisoara Andel, o sa va aduc pranzul in zece minute.
Am incuviintat si i-am facut un semn spre usa.Asistenta a iesit ascultatoare pe usa.
Maine ma muta.Nu au gasit solutie pentru mine la spitalul asta.Cred ca le este clar ca nu mai am speranta.Totusi, nu ezita sa ma trimita in alta tara,la alt spital.
,,Abia asteapta sa scape de mine.''am gandit.
YOU ARE READING
Dandelion
Fanfiction''Nu cred ca numele meu e important.De asemenea, nu va pot invinui ca nu va pasa.Nici mie nu mi-ar pasa, de fapt nici acum nu-mi pasa.Sunt blocata in mica mea inchisoare facuta din 4 pereti albi.Zece ace si-au facut loc in corpul meu si au facut din...
