Haos În Mintea Mea

Scrisorile Nu Mint

   O viaţă poate fi spulberată doar în câteva secunde, o simplă acţiune, un simplu cuvânt, o dureroasă despărţire, o incitantă crimă. O mână se apropie de bărbatul deabea decedat, îi intră în buzunar şi îi scoase o cheie din acesta.

  —Chiar că eşti un cretin, spuse criminalul. Cine naiba merge să verifice un loc periculos pentru familia lui cu o modalitate de a deschide uşa locuinţei aceleaşi familii pe care tot el doreşte să o protejeze. Mare tâmpit eşti prietene, adăugă mascatul. Acesta se aplecă puţin şi îşi aruncă privirea spre cadavru.

  —Ei bine, eu nu fur de la morţi în mod normal, dar am să împrumut asta, ţi-o returnez imediat ce termin treaba, amice. rosti el cu o voce amicală. Se ridică în poziţie dreaptă şi porni la drum spre casa familiei.

   Între timp înapoi la căminul Cristinei:

   Atmosfera era una calmă spre deosebire de mai devreme, asemenea liniştii dinaintea furtunii. O imagine mioritică, o mamă şi fiica ei stând în faţa focului, aşteptând ca dragul lor tată şi respectiv soţ să se întoarcă şi să spună că totul a fost o alarmă falsă.

  —Mamă, spuse Cristina. De ce nu mi-aţi spus de acel loc părăsit? Şi de ce nu aveam voie să merg acolo? Ce se întâmplă? întrebă fata cu o expresie încurcată. Amanda oftă privind tavanul şi se gândea ce să îi spună fetei.

  —Criss, aceea e vechea noastră casă, acolo locuia fratele lui Marius înainte să se mute, rosti femeia. Cuvintele parcă o apăsau ca o povară veche şi obositoare.

  —Unchiul Vasile? răspunse fata mai confuză decât înainte. Bărbatul locuise pentru o scurtă perioadă de timp în cabana de după deal, dar se mutase în cele din urmă din vina lipsei socializării şi condiţiilor grele de la pădure. Cei doi fraţi obişnuiau să vâneze animale din plăcere, deşi activitatea nu se mai întâmplase de mulţi ani, de pe vremea când adolescenta era de o vârstă fragedă.

  —Da, fix el, răspunse mama fetei. Din păcate unchiul tău a plecat acum mulţi ani de prin locurile astea, adaugă ea. Ultimul semn de viaţă de la el a fost scrisoarea pe care ne-a trimis-o să ne zică de mutarea lui. De atunci nu mai ştim nimic de el. Ultima frază adăuga un aer de mister conversaţiei. Cristina simţea că parcă ceva lipsea, dar nu ştia fix ce.

  —Hei, ce ai zice să fac nişte gustărele pentru toţi trei? Aşa ca să mai destind atmosfera, rosti femeia.

  —Mi-ar plăcea, răspunse tânăra. Gătitul o făcea pe Amanda să uite de gândurile negre şi să se concentreze pe lucrurile bune din viaţă, un fel de terapie.

  —Mă duc chiar acum să pregătesc! se entuziasmă mama fetei. Aceasta se ridică şi merse în bucătărie, lăsând-o pe fiica ei să se relaxeze în faţa focului halucinant din şemineu. Mintea îi zburda adolescentei spre tot felul de scenarii, care de care mai întunecate sau tulburătoare. Un simplu foc şi ceva de mâncat nu o să îi şteargă amintirea iepurelui desfigurat.

   În bucătărie, Amanda se uita printre ingredientele de care dispunea. Trecuseră deja 20 de minute de când lipsea soţul ei şi trebuia să îşi ocupe întunericul din cap cu ceva. Încăperea dispunea de o masă, câteva dulapuri suspendate şi mobilă, un frigider, un aragaz şi radio nefuncţional, pus acolo doar de ornament. Camera avea un geam şi două ieşiri. O uşă ducea în camera unde Cristina stătea şi cealaltă era o ieşire din casă.

  —Mai bine mă apuc de treabă! rosti femeia. Aceasta deschise un dulap şi luă nişte făină, zahăr, scorţişoară şi câteva ouă aduse cu o zi în urmă din oraş. Mai am nevoie de lapte, continuă ea. Mama fetei se îndreptă spre frigider, îl deschise să ia nişte lapte când un plic care era rezemat de uşa aparatului căzuse jos. Femeia indignată se aplecă şi ridică documentul în mână. Pe spatele lui scria: "Către lumina ochilor mei Amanda, cu drag Marius". Femeia la citirea titlului se ruşină puţin şi simţi fluturi în stomac, asemenea primei dragoste adolescentine. Soţului ei nu îi stătea în fire să fie atât de siropos, dar cine ştie, toate au un început.