ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

39. Esther

Culoarul se bifurcă, dând la iveală bolta ornată a balconului.

--Poate că nu ai ascultat la ușile potrivite, lup.

Cayden iși arătă colții, deși era în forma umană. Îl trag de mânecă. De ce insistă să fie atât de nepoliticos?

--Bună Carbon.

--Prințesă.

Kalu stă sprijinit de balustradă. Are între degete o baghetă înfundată cu ierburi din care ies ușoare smocuri de fum. La un capăt bagheta strălucește ca licurici, e aprinsă, dând un miros de iarbă uscată și veri toride.
Carbon are mantia strânsă în jurul corpului său slab și aplecat. Bagheta aprinsă îi luminează nasul cârn și pielea pătată cu negreală, în simbolurile ce îi desemnează pe demnitarii kalu.

--Mă cheamă Esther.

Carbon zâmbește slab cu buzele sale subțiri. Își sprijină bagheta între măsele. Își deschide brațele larg.Fug spre el și dintr-o săritură mă învârte în aer.

--Ce sunt alea uși?

Cayden stă cu mâinile încrucișate la piept. Are buzele strânse într-un fel de parcă ar fi mâncat din nou lămâie fără zahăr.

--Nu știi lup ce sunt acelea uși? Nu ești prea mare pentru asta?

Cayden mârâie.
Îmi încleștez brațele în jurul gâtului lui Carbon. El își scoate bagheta și îi strivește capătul aprins de balustradă. Aruncă restul peste, în prăpastia întunecoasă de dedesubt.

--Nu ești prea bătrân pentru a știi să nu insulți  un lup în peștera lui?

--Ai colți, lup, ai grijă ce faci, că trebuie să și ajungi la maturitate ca să-i poți folosi.

--E o amenițare?

Cayden făcu un pas înspre noi. Ochii îi erau ațintiți pe Carbon care mă privea scrutinitor.

--Te deranjează lupul ăsta, prințesă? Te-a urmărit până aici? Te sâcâie cumva?

--Cum îndrăznești? În fața mea să spui-

--Nu.

Întrerup protestele lui Cayden, care mai are puțin și îl atacă pe Carbon. Pe Luna de pe cer, poate și-a băgat botul in carafa cu vin de la masă.

--Cayden,  dacă vrei poți să pleci.

Îi spun, regretând că l-am tras de la masă și l-am pus să-l urmeze. Mă descurcam și de una singură. Cayden nu trebuie să fie cu mine mereu.

--Și să te las singură cu Pene-rupte aici de față? Nu.

Îmi încleștez maxilarul. Pene-rupte? Serios? I-am spus că asta e o înjurătură foarte gravă pentru un kalu si să nu o folosească vreodată. Ce vrea să facă?

--Nu-i nimic, Prințesă.

Carbon îmi descleștează pumnii, introducându-și un deget în palmele mele.

--Esther.

Îl corectez, dar el continuă:

-- Ai mai vorbit cu mama? Când vei putea să mă vizitezi din nou?

Îmi las capul pe umărul lui. Miroase a căldură,  a scoarță de cireș, a flori de lavandă uscate și a apă cu lămâie. Miroase a acasă.

--Să te viziteze? Din nou?

--În vară. Trebuie să-mi termin lecțiile începute și mai am de învățat limba umană. Nu-mi place, dar mama a spus că nu pot să vin până ce nu reușesc să scot măcar atâtea cuvinte câte gheare am.

Carbon dă din cap înțelegător. Mă saltă de pe un picior pe celălalt.

--Ai mai vizitat peste piscuri? Acolo te duci când spui că-ți vizitezi bunicii? Nu ai crezut că e important să-mi spui asta? Vreodată? Esther!

Îmi încrunt sprâncenele.

--Ce ? Acum trebuie să știi tot ce fac?

--Da.

--Nu.

--Ba da.

--De ce?

Asta îl închide pe Cayden într-o liniște mult dorită. Carbon îmi sărută obrazul. Pe o parte și pe alta. Mă lasă din poala sa, să alunec în picioare în fața sa.

--Fă ce spune mama, atunci. Duce-ți-vă înăuntru, voi veni și eu imediat.

Dau din cap. Însă nu vreau ca momentul să fie atât de scurt. Odată ce reintrăm la banchet Carbon o să fie în titulatura sa oficială și nu o să am voie măcar să mă apropiu de el. Îl sărut la rându-mi pe obraz.

--Șterge-te pe gură.

Îmi spune șoptit. Ochii ii sunt grei. Îmi trag mâneca peste buze. O dâră neagră îmi asortează griul hainei. Mă îndrept înapoi în peșteri. Cayden în spatele meu.

--Doar atât vreau să știu.

Nu-i răspund.

--Carbon, demnitarul kalu, e bunicul tău.

Dau din cap. E lup. Îmi poate înțelege răspunsul și în întuneric. Mai ales în întuneric.

#16.02.2018