CĂZÂND PENTRU TINE... [Yaoi]

~1~ (Sau Prolog)

ACEASTĂ CARTE ESTE O COLABORARE CU Amos_Blanche45.

Nu este o carte furată!

În Anglia, anul 1684...

Praful se ridică ușor sub roțile căruţelor și caleştilor ce trec pe lângă noi. Strâng mai bine în palmă mâna fratelui meu mai mic și ne strecurăm prin mulțime. Îmi trag mai bine pe cap gluga și îmi îndes părul lung, creț și roșcat înăuntru. Privesc în jos spre fratele meu ce urmărea fascinat trecătorii cu ochii lui mari, de un auriu viu, plini de inocență.

-'Tonio, unde mergem?

Zâmbesc la auzul vocii lui subțiri strigându-mă pe numele scurt.

-Te duc să vezi oceanul și portul, cum ți-ai dorit! O singură dată e ziua ta! Nu?

Un zâmbet ştrengăresc i se ivește pe chip. Îi dau din ochi două șuvițe roșcate, rebele, de păr și îi zâmbesc și eu apoi ne continuăm drumul printre căruțele cu coviltir.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Prinții au dispărut! Strigă o femeie de a răsunat în tot regatul.

Toți membrii familiei regale s-au strâns în biroul regelui.

-Dumnezeule! Ce se va alege de fii mei? Unde pot fi?

O femeie cu părul lung și roșu ca focul, prins într-un coc strâns, elegant, își ținea rochia ridicată, pășind îngrijorată, clătinându-se de emoții. Un tânăr cu părul blond și trăsături ascuțite, de o frumusețe rece, o ajută să se așeze. Regele stă, sprijinindu-se într-o mână de birou și privind lung podeaua din lemn lăcuit.

O bătaie repetată în ușă îl scoate din transă.

-Intră! Ai face bine să ai vești bune, Sedrik! Mârâie acesta.

Bărbatul cărunt ce tocmai intrase se înfioară. Nu este bine să înfurii un înger, mai ales unul care este și rege.

-Îmi pare rău maiestate, însă pot spune că s-a aflat o locație posibilă a alteţelor sale...

Îngerul își ridică privirea aurie, pătrunzătoare din podea și îl cercetează pe sfetnic.

-Continuă...

-La port, maiestate! Se îndreaptă către port...

Regina scoate un țipăt înăbușit iar tânărul bastard o mângâie ușor pe umeri.

Îngerul se întoarce spre cei doi.

-André! Du-o pe regină în camerele ei! Stai cu ea cât este nevoie!

Tânărul aprobă.

-Da, tată!

O ridică cu grijă pe mama îndurerată și ies încet din încăpere.

Regele își trece nervos mâna prin părul auriu și i se adresează sfetnicului.

-Sedrik! Găsește-i și adu-mi fii teferi și nevătămaţi acasă! Ai înțeles?

-Da, maiestate!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ne oprim să ne tragem puțin sufletul. Micuțul Sebastian privește insistent spre una dintre tarabe. Zâmbesc și îmi închid puțin ochii, simțind cum razele soarelui îmi dansează pe chip.

Brusc un țipăt de femeie îmi atrage atenția. Îmi deschid panicat ochii și mă prăbușesc în genunchi.

-Sebastian! Strig.

Mă chinui să mă ridic apoi mă apropii ușor de trupul inert al fratiorului meu. O baltă mică de sânge se întindea sub el.

-Seb... îngân printre lacrimi, ținând strâns în mână mânuţa fratelui meu. Deschide-ți ochii! Te rog! Hai să vezi oceanul! Cum ți-ai dorit... Te rog!

Glasul mi se stinge, încetișor.

Brusc un metal tăios îmi este apăsat pe gât.

-Îngerule! Dacă ți la viața ta ai face bine să mi te supui de acum...

Înghit în sec...

Ce am făcut...?