PÂNĂ LA LUNĂ... [Yaoi]

1. Intrusul (sau Prolog)

CARTE SCRISĂ ÎN COLABORARE CU Amos_Blanche45. Nu este o carte furată!

Nimic nu este ceea ce pare... Ne putem înșela la fiecare pas, putem lua decizii corecte sau greșite, însă când vine vorba de destin și iubire...?

-Orice ai face nu le spui nimic! M-ai auzit? Nimic!

Îmi priveam fratele cum strigă la mine însă eram deja paralizat de frică. De ce am pornit în misiunea asta? Nu este de mine! Eu nu pot omorî nicio muscă, dar apoi un varcolac în toată puterea....

-Kent! Strig după el cu lacrimi în ochi.

Îmi îndrept privirea spre bărbatul impunător din fața mea și încremenesc. Dacă lui Kent i-a putut face asta, atunci ce șansă am eu. Îmi pun capul în pământ și închid ochii. Privirea lui marină nu mă slăbește nici măcar o secundă.

-Cine ești?

Nu îi răspund... Ce să-i răspund? Ucigașul tău? Nu prea cred... Atunci ce?

Tac...

-Răspunde odată, copile! Glasul lui calm se ridică până la urlet.

Tresar și îmi plec umerii în față.

Îi aud pașii cum se apropie de mine. Îmi ridică bărbia cu două degete și mi-o ridică. Îl prrivesc cu teamă în ochi și mi-am văzut reflexia în pupilele lui. Mă simțeam mic și nesemnificativ pe lângă el. Ce i-o fi trecut prin cap lui Alfa să ne trimită fix pe noi, doi omega, să-l ucidem pe Armin. E imposibil...

-Nu asculta! Îmi spune. Uită-te la mine!

Buzele mi se întredeschid de spaimă. Ce vrea să facă?

Urlete de durere răsună de undeva din pădure, apoi se sting de parcă nu s-ar fi auzit nimic... Kent! Ochii mi se umezesc. Kent!

Fără să realizez, picioarele îmi cedează iar corpul mi se lipește de pieptul lui. Un val de căldură și confort mă izbește însă el mă îndepărtează.

-Câți ani ai și cine ești? Repetă el.

-Eu... Holden! 18...

Alfa Armin dă din cap și privește undeva la picioarele mele.

-Închideți-l! Voi reveni mai târziu la el!

Simt cum sunt luat pe sus sau împins undeva în spatele vilei , apoi mi se taie firul și... negru...

Armin

După câteva zile

Lupul meu urla la mine cât sunt de idiot. Pe bune, Rojo? Crezi că tu ești mai deștept ca mine?

Suntem unul și același, fraiere!

Ești conștient că tocmai te-ai făcut singur fraier, nu?

Armiiin! Nu e momentul!

Fie,fie! Se vede că te-ai trezit cu botul la cearșaf azi!

Grrrr

Rojo! Ce am spus eu?!

Nimic! Fă ce trebuie doar! Băiatul ăla e special! Simt asta!

Da, să trăiți!

Mă ridic leneș de pe canapea și ies în hol. Trag aer în piept iar un miros puternic de salvie și tămâie amestecat cu ceara de lustruit podele și lambriul îmi inundă nările. Oftez și-mi dau ochii peste cap.

-Azur! Iar ai "sfințit" casa? Nu suntem la biserică! Îți repet! Strig după ce cobor în holul principal.

-Regret Alfa!

Mârâi aproape imperceptibil. Cobor treptele înguste spre temniță și ascult atent plânsetul.

Tânărul stătea ghemuit într-un colț, cu ochii plini de lacrimi. Tremura din toate încheieturile.

-Holden, parcă... spun și stau drept în fața gratiilor.

Blondul își ridică capul ce se odihnea epuizat pe genunchi și mă privește tăcut, cu răsuflarea tăiată, încercând să pară serios. Încercând...

-Kent... șopteşte... Unde e Kent?

-Fratele tău... Îmi pare rău! E mort!

Ochii i se umezesc însă se abține. Îl admir pentru curajul ăsta.

-Holden! Lupul meu susține că tu ai ceva special, dar ești un omega, arăți și miroşi ca unul... Sunt confuz! Fac câțiva pași spre stânga, apoi mă întorc și reiau poziția inițială.  Însă... Rojo niciodată nu se înșală!

Holden mă privea atent. Acum stătea ceva mai relaxat, însă tresărea la fiecare mișcare de-a mea sau la câte un fior întârziat de durere.

-Darien... Eliberează-l! De acum va fi în slujba mea! Ordon, apoi mă răsucesc pe călcâie și mă întorc în camera mea.

Ochii ăia albaștri, superbi, buzele rozalii și pline, părul auriu... de-a dreptul ... uimitor. Trebuie să-ți revi, Armin! Ce-ți veni?! Spun și mă trag iritat de o șuviță de păr. Trebuie să mă odihnesc!