Farul din Est

Încă un capitol neîncheiat

- Mâine dimineață la aceeași oră?întrebă Mika asteptând un răspuns pozitiv cu sufletul la gură.Se anunță a fi o noapte caldă, cu cer senin.Nu ai vrea sa ieșim mai dimineață?
- Să înteleg că iar te-ai certat cu ai tăi?replică Eric ca și cum ar fi știut că ceva nu este în ordine.De fapt își dăduse seama încă de cand se văzuseră că Mika avea sufletul împovărat.
- Da, păi, știi...aceleași vechi probleme.Dar dacă nu vrei, nu este nicio problemă...dacă vrei sa dormi mai mult sau ai alte planuri o lăsăm pe altă dată...
- Știi că nu aș rata un răsărit bun pentru nimic în lume, doar că trebuie să îți rezolvi problemele cu tatăl tău mai devreme sau mai târziu; nu poți fugi la nesfârșit.
După ce îi spuse acestea o apucă de umăr ca și cum ar fi fost un camarad pe care îl știa de o viață.
- Din păcate nu văd nicio cale de reconciliere câtă vreme consideră că îmi poate controla viața ca și cum aș fi o puştoaică de 15 ani.Am 23 de ani, pentru numele lui Dumnezeu.
- Ha,dar...
- Taci! Nu o spune! Știu că nu arăt ca una și că uneori nici nu mă comport ca una, dar simt și eu nevoia de libertate.
- Dar ești liberă!Ești aici, cu mine, privind la valsul lunii cu soarele, la cautarea lor eternă a...
- Întotdeauna te-ai priceput la cuvinte,  uriașule.
- Altfel nu aș fi fost aici, nu te-aș fi cunoscut și nu aș fi avut ocazia să îți fiu alături în aceste momente.
- Te-ai mai gândit la ceea ce te-am întrebat?
- La intenția ta de a te muta împreună cu noi?
- Nu...De fapt, da.Vreau să plec de acasă cât mai repede.Sunt sigură ca Albert nu ar avea nimic împotrivă.
- Nu știu ce să zic, stii că își prețuiește intimitatea mai presus de orice.
- Cuvântul tău ar cântări decisiv...și așa patul ăla este al nimănui.
- Dar aceea este o debara...
- Orice este mai bine decât să merg acasă.
   Ezitarea lui Eric era oarecum firească.Mika îi lăsase unele lucruri de înțeles în urmă cu ceva vreme, lucruri pe care el ezita să și le însușească după episodul Bremen.
- Bine, te mai las să te gândești, spuse Mika pe un ton ușor dezamăgit.Ne auzim diseară la o "pipă" și poate ii voi spune chiar eu lui Albert.
- Ai putea să înveți de la lună să ai răbdare, vei vedea că totul se rezolvă de la sine.Chiar, ți-am povestit vreodată că mayașii considerau luna o zeiță antică și ...
- ...și soarele un zeu atotputernic, că erau îndrăgostiți și că au fost  blestemaţi să nu își petreacă niciodată noaptea unul în campania celuilalt.Nu ratezi niciodată nicio ocazie să îmi povestești asta.De fapt, dacă stau și ma gândesc bine, de fiecare dată când vedem răsăritul împreună îmi povestești asta.Nu știu cum se face că pe cât de matur ești uneori pe atât de scurtă ți-e memoria.
    Adevărul era că el nu uita, doar că ea nu reușea să deslușească sensul tâlcuit al povestirii lui.Pe cât de mult şi-ar fi dorit să îi fie alături, pe atât de mult nu-şi putea permite să retrăiască experienţele din Germania.