Mama, Tata...
Stiu ca nu o voi putea face niciodata, niciodata... sunt mult prea egoista sa renunt la viata mea... e un altfel de adio. Poate mult mai dureros, cel putin pentru mine...
Nu ma mai cunosc, m-am schimbat in ceva ce nu vreau sa fiu... si nu stiu daca pot da inapoi... Ma vedeti zambind aproape in fiecare zi, atunci cand avem ocazia sa ne vedem... dar sufletul meu nu rade, e atat de trist si imbracat in acea matase neagra si rece a depresiei... si ma simt atat de seaca ...
Lumea mi se pare atat de nedreapta si sunt scarbita de superficialitatea oamenilor care nu inteleg nimic... Tata, mama, sunteti atat de orbi... orbiti de griji ... si imi pare atat de rau, dar nu e vina voastra. Sa nu indrasniti sa va invinovatiti! Societatea e de vina... Politicienii cu ale lor legi ... cu ceata de taxe, impozite si mentalitatea lor redusa care ne loveste cu Legea Banilor...
Si am ajuns in momentul in care ma pun in pat obosita si ma trezesc de 10 ori pe noapte din cauza viselor negre... De ce visez atata moarte? Sunt terminata psihic din cauza lor si nimeni nu e acolo sa-mi spuna: ,,Hey, e in regula... nu mai plange. A fost doar un vis..." Nimeni... nimeni..
Ma mai bag si eu in seama cat pot pentru ca nu mai suport singuratatea. Ma sufoca... Va mai zic cateodata: ,,Tata, ia-ti camasa mov! Nu de alta, dar asorteaza-te cu mama... Mama, sper ca n-ai de gand sa iti iei pantofii aia si vezi ca ai uitat sa te dai cu ruj..."... si nu e atat de usor precum pare sa va ascult secretele, necazurile, tristetea la toti, iar eu sa n-am cu cine sa le impartasesc...
Gandul sfarsitului mi-a trecut de atatea ori prin minte zilele astea incat ma sperie... dar stiu, intr-un fel, ca voi ramane la fel ca pana acum.. ascultatoare, buna, cuminte... dar pana cand??? mi-e frica de monstrul ce se ascunde in mine!
Imi pare rau ca va spun asta... si nu stiu cum sa spun asta mai literar, mai frumos, mai cizelat... Daca as putea, credeti-ma ca as face-o... dar nu pot infrumusetea durerea pe care o simt si care ma distruge in fiecare zi... Nu pot vorbi cu mine, nu imi pot da singura sfaturi... singurul lucru care il fac este sa ma inec cu versuri, cu desene, cu muzica...
Va spun: Adio, un altfel de adio... Un adio spus unui copil de 7 ani crezand ca ii faceti un bine si care acum se intreaba daca il cunoasteti cu adevarat ... Un adio spus unui copil de 7 ani care acum se gandeste cum ar fi fost daca nu i-ati fi spus adio...
Imi pare rau pentru toate greselile facute si stiu ca nu au fost putine, dar cel mai rau imi pare, tata si mama, ca nu veti citi asta niciodata...
I don't have anybody
Maybe just some friends.
I miss you, my daddy
And i'm thinking about ugly ends.
I don't have anybody
To keep me warm
Just because everybody
Takes and never return...
I don't have anybody
Just a violent storm
That kills my body
And stills my soul...
