9U2 Secular

Alte poeme elegaice...Starea de "spirit"

Okay, Trish...ai dat de dracu. E pe bune acum. Cat se poate de real. Iti amintesti cand iti doreai sa ai o viata tumultuoasa, ca cea a personajelor din povestile tale? Eh...acum poate te mai gandesti!

Pana sa mai fac vreo miscare, strainul cu pelerina neagra si fedora isi aduse bratul inaintea fetei mele si imi flutura un briceag ascutit ca briciul pe sub nas...am inghitit in sec, simtind fiori reci apasand pe crestetul meu. Stiam ca o sa mor. Stiam de asemenea ca nu voi avea o moarte usoara. Ce nu stiam era de ce in spatele atacatorului meu prindeau contur...ca o ceata stranie cateva cuvinte care parca il faceau pe el sa incetineasca.

Am citit in cateva miimi de secunda versurile ce pluteau in aer fara vreun motiv sau explicatie logica. (Dar din nou, ce era logic in ceea ce traiam chiar atunci???)

"Ochii tainici, ochii ageri,

Ochii tai de-albastru sobru,

Elegaice distrageri

Intr-un vis de dor funebru"

Si pana sa termin eu de citit...um...ceata asta stranie se materializa...si prindea contur...si forma...si forma era umana...si ochii mei nu mai erau fixati pe lama ce urma sa imi pecetluiasca soarta, ci pe figura ce lua nastere in spatele strainului.

Un scancit gatuit imi evada dintre buze, iar atunci "omul negru" observa ca groaza mea nu mai era indreptata asupra lui si din reflex se intoarse...

Timp de 3 scunde, nu mai mult, impietri. Si el, si eu. In acest timp, figura de ceata, ce aducea cu un tanar cu parul lung, saten ce ii incadra perfect chipul, isi intinse bratul drept in fata si il analiza. In palma sa se forma un fel de pumnal, din aceeasi substanta fermecata, cetoasa, translucida. Nimeni nu a mai apucat sa spuna nimic cand tanarul il injunghie pe atacatorul meu fara pic de efort.

Eram in stare de soc. Dar nu se terminase inca, oh, nu, nici pe departe.

Trupul neinsufletit nu se prabusi pepodea, asa cum se putea astepta orice muritor de rand. In schimb, se preschimba intr-un fum gros, innecacios, de un albastru cenusiu, ce se risipi treptat, ,permitandu-mi mie si...chestiei care ma salvase sa ne privim fata in fata.

Eu una...eram deja catarata pe bufet, mai ramanea sa ma urc pe dulapurile de deasupra, dar nu prea avea rost sa incerc vreo tentativa de scapare. Iti poti imagina cum e sa te simti vulnerabil? Adica...cu adevarat vulnerabil.Sa simti ca in adevar nu mai are rost sa lupti, sa simti ca orice ai face, tot vei muri, si ca iti doresti cumva sa grabesti totul, sa nu mai amani acea moarte inevitabila...

Asa ma simteam atunci.

Ciudatul meu...salvator de fum...mai realiza 2 miscari tacticoase din incheietura si in mana lui aparu o bucatica de hartie galbejita pe care mi-o intinse. Am apucat-o sovaind, asigurandu-ma ca nu pierd o clipa contactul vizual.

Schimband alte priviri indoielnice cu acea...orice o fi fost, am riscat in final si am citit in soapta continutul foii, scris cu cerneala neagra.

Alte versuri...

"Asa goi si-atat de plini de

Sumedenii de - universuri

Spun vedenii, de m - or pierde

Chiar in propriile versuri"

Si deodata, ma simteam din nou.., in largul meu. Calma, linistita, loate prea linistita. Oare asa se simte cand te impaci cu ideea mortii? Nu...era altceva...

-Tu...scrii astea?...

Baiatul imi zambi.

-Deci nu esti surdo-muta.

Oh, serios?! Din baiatul sensibil si amabil pe care il credeam, a devenit un...un...stiti voi...

-Aparentele inseala. Dar nu si de data asta. Oamenii pot avea personalitati complexe. Eu unul consider ca ma incadrez intre ei.

-Oh, da...atat de complex...am spus, fara sa imi dau seama daca folosisem sau nu un ton ironic.

-Hm...facu tipul, inclinand capul, inchizand ochii si surazand in coltul buzelor precum un atotstiutor. Nu imi ceri inca explicatii...esti un caz rar, Patricia.

-Adica?

-Uuu...imprevizibila. Ma asteptam sa ma intrebi macat de unde iti stiu numele...

-Exista Internet, Facebook, Twitter, alte retele de socializare si in plus fata de asta, pari, doar pari, o entiate supraomeneasca cu puteri telepatice...asadar, ma pot astepta la orice. Si acum 10 secunde eram pregatita sa imbratisez moartea, deci...

-Mai degraba as crede ca m-ai imbratisa pe mine, dar...ei bine...

-Mmhm...bine...si...totusi...daca ai pana si cea mai mica idee despre ce se intampla in liceu si ce era cu tipul imbracat in negru, te implor, lumineaza-ma, , pentru ca simt ca o iau razna. Cat de curand.

-As vrea eu sa fie asa usor.

-Sa vorbesti?

-Sa te fac sa intelegi...

-Nu poti sa ma faci sa inteleg, dar poti sa transformi fumul intr-o

arma letala...am spus, ridicand o spranceana.

-Tuché, ranji el, scuturandu-si bratul drept.

-Ce faci acolo? l-am intrebat.

-Mereu stai in fund pe bufet?

-Ce!?

-Credeam ca punem intrebari din plictiseala. Chiar nu te inteleg. Nu vrei sa stii ce sau cine sunt...ce am de gand...

-Vad ca oricum ai de gand sa imi spui...

-Mm...nu chiar.

-Nu?

-Nu, dar tu fa-ma sa inteleg... ce naiba e inneregula cu tine? Chiar nu esti confuza?! Speriata? Nimic...

-Mi-e teama ca nu pot sa te fac sa intelegi.

-Hmm...si de ce nu? zise pe un ton mai jos, apropiindu-se de mine, in timp ce fumul pulsa ritmic de jur imprejurul lui si prin el, de parca s-ar fi metamorfozat...de parca pulsa de viata...desi parea mort.

Vesnicul contrast esenta-aparenta...

-Pentru ca tu nu vrei sa ma faci sa inteleg ce se petrece in liceul meu. si sunt sigura ca stii, la fel cum sunt sigura ca nu vrei sa ma omori. cel putin nu inca, am spus, ingustandu-mi ochii si lasand capul usor pe o parte.

-Esti tu atat de ...

-Da, sunt. l-am intrerupt.

-Ei bine...daca tot nu ai de gand sa ma intrebi cine sunt si de unde vin...iti dau un indiciu...

Isi ridica bratul si prinse ceva ce paru a fi cazut din neant. Mi-l arata: un trandafir. un trandafir din fum. La fel de ezitant,am vrut sa il iau, dar el retrase floarea si sufla peste ea. Fumul se risipi, relevand cel mai rosu trandafir pe care il vazusem vreodata...

Am vrut din nou sa il iau, dar el il retrase inca o data, surazandu-mi.

Bine, fa-ti jocul...

Scutura floarea si aceasta ingheta instant, din rosu aprins, transformandu-se in albastru deschis, ca de diamant. Ah, era asa tentant sa il iau...doar ca nesuferitul il tinu departe de mine din nou sufla iar peste el...dezghetandu-l.

Mi-l intinse, iar eu l-am primit ca vrajita...era superb...si arata proaspat, cu stropi de roua pe petale...am dat sa il miros, insa atunci, , baiatul imi prinse mana si o trase in jos, silindu-ma sa il privesc pe el.

-Cherie... esti atat de captivata de micile detalii incat nu observi ce este chiar sub ochii tai...

Si sub ochii mei erau ochii lui, de un verde-argintiu...ma captivau. In jurul lor, se nascuse un trup nou, un trup uman, un trup viu, pulsand de viata si de sange...langa trupul meu pulsand de curiozitate si emotie.