Povești de beție

Vine poliția

Era vara anului 2016, era clad, frumos și sora celei mai bune prietene (să le numim M.M și I.M) tocmai s-a întors din Cluj în orașul natal din Moldova. Nu o mai văzusem din iarnă și primul lucru pe care l-am făcut atunci când ne-am văzut a fost să ne delectăm un kebab la un fast-food din centru. Eram vreo cinci persoane și ne gândeam ce să facem în seara aia. M.M și I.M ne-au anunțat că mama lor tocmai a plecat din oraș la o prietenă în Botoșani, așa că ne-am hotărât să mergem la ele. Vis-a-vis de acel fast-food se afla un super-market billa, iar M.M a propus să ne achiziționăm alcool.
— O idee genială, M.M! am spus cu toții în cor
Nu prea aveam noi bani, dar am pus mână de la mână și am pornit voioși spre billa. Am cumparat multă bere de calitate sigur-nu-superioară și ceva băuturi pe bază de vodkă cu aromă de fructe și ne-am continuat drumul spre casa celor două fete.
Ajunși în apartamentul lor, dăm drumul la televior pe un canal de muzică oarecare și am început să povestim, să discutăm, să sorbim o gură de bere și să ne simțim bine.
Nu după mult timp ne stabilim în balcon deoarece patru din cinci oameni sunt fumători și era enervant să tot ieșim și să intrăm. Balconul fetelor este larg așa că am încăput lejer și noi și băutura. Fiecare stătea unde le convenea, ori pe jos ori pe masă, ori pe scaun, ori pe pervaz, ori pe borcane de murături. De asemenea fetele au și o boxă portabilă pe care o poti conecta la telefoane cu ajutorul bluetooth-ului. Și de aici a început distracția, deja fiecare băuse câte două beri și o sticlă de vodkă cu suc de fructe (o sticlă are 350 de ml nu vă speriați) și ascultam capodopere muzicale precum „Apa" de la Loredana Groza sau „Condimente" de la Ruby sau „M.I.L.F" de la Fergie, melodii acompaniate de zgomote animalice precum, strigăte de împerechere, râsete și sticle aruncate pe fereastră de către V.H (colegul meu de bancă). După nu foarte mult timp, fix când urlam cu mai mare patos versurile melodiei „Don't let me down" de la the Chainsmokers ft Daya, M.M ne întreabă duios:
— Cine căcat a aprins blitzul de la telefon?
Am început să schimbăm fiecare priviri care nu numai că exprimau alcoolemia fiecăruia, dar și confuzia pentru că nimeni nu avea blitzul aprins.
— Închideți, capul jos, nu vorbește nimeni că jos e poliția! spune M.M
— Cum căcat să fie poliția? adaugă în șoaptă I.M
— Taci în pizda mă-tii, o sfătuiește prietenește M.M pe sora sa, Îi văd cipilica!
O liniște sumbră plutea în atmosferă, toți stăteam pitiți cum puteam și așteptam să vedem ce se întâmplă.
— Alo, băieții, ce-i cu scandalul ăsta la unu noaptea? se aude o voce de bărbat suavă de afară
— Dar nu-i unu, îi răspunde încrezător V.H domnului polițist ridicând ușor capul
Ce-i drept nu era unu, era doar doisprezece jumătate.
— Ehehe, ia lasă că să vedeți cum încetați cu distracția când vă dau eu vouă câte cinci milioane de căciulă, ne avertizează domnul polițist.
— Da-i vară, încercă domnul V.H să îi atragă atenția domnului de afară asupra erorilor făcute.
O vreme nimeni nu a mai spus nimic, stăteam pitiți la podea și așteptam să plece. Inima ne bătea cu putere și nu mai aveam chef de nimic. Când lanterna nu mai lumina încăperea și domnii respectabili și-au luat tălpășița, noi ne-am refugiat tiptil-tiptil în casă. Stăteam cu luminile închise, nu ne mișcam și încercam să vorbim cât mai puțin.
— Ce party-pooper, spune I.M indignată
Eu eram încă stresată și speriată așa că am început să mănânc niște covrigei găsiți pe măsuța de cafea. Mestecatul meu era singurul sunet care se mai auzea.
— Da' nu mai mânca, ești proastă? mă sfătui blând prietena mea I.M
Așa că m-am oprit din mâncat un minut și am început din nou pentru că presiunea era prea mare.
— Auziți? se asigură A.V că nu avem deficiențe de auz. Cum ar fi dacă ar veni acum poliția la ușă?
— Nu are cum, ne liniștește I.M, apartamentele astea sunt puse ciudat, nu au cum să își dea seama care e...
Propoziția a fost întreruptă de două bătai în ușă. Toata lumea tace, eu mă opresc din mâncat, nimeni nu respiră. Se mai aud două bătăi în ușă și de două ori soneria. M.M coboară scările pentru a se uita pe vizor. Se întoarce în grabă și ne anunță de prezența poliției. În acel moment eram cu toții de acord că A.V are gura spurcată.
Au trecut càteva minute bune de când nu mai bătea nimeni la ușă dar noi eram încă panicați și nu spuneam nimic. M.M mai cobora din când în când să vadă dacă au plecat polițiștii. Eram convinși că nu au plecat deoarece se vedea o lumină pe casa scării care ar fi trebuit să fie stinsă. Dar ca să fim siguri am sunat pe un prieten, care venise și el de la Cluj în aceeași zi, să verifice.
După aproximativ o oră de la incident, sună la interfon respectivul prieten, el bate la ușă, M.M descuie și îl invită înăuntru.
— E ok, au plecat, ne spune el zâmbind.
După ce el rostește cuvintele magice, noi începem să respirăm, aprindem luminile dăm drumul la televizor, îl servim pe băiat cu o bere și ne continuăm seara în liniște fără să mai provocăm probleme societații.
Astăzi de fiecare dată când ne vedem la o bere sau o cafea nu lipsește din conversație întrebarea „Mai știți când a venit poliția?"