Salazar:Calea Umbrei

Calea Umbrei:Vocea ce nu se aude, taie precum sabia

III

Tunetele furtunii erau asurzitoare, fiecare bubuitură a lor părea că cutremură cerul. Fenomen ce era considerat de oameni furia Zeilor față de păcatele lor. Capitala nu este foarte gălăgioasă pe o vreme ca asta ce rareori se ivea. Ținutul era cunoscut pentru căldura Soarelui și furtunile aproape absente, dar atunci când începea, se manifesta în cel mai brutal mod posibil. Un fulger puternic a străpuns cerul chiar în spatele făcând-o mai grandioasă decât era. Gardienii mișunau peste tot în jurul dar și înăuntrul acesteia. Pe holurile sale se puteau vedea tapițerii ce arătau întreaga istorie a tărâmului, tablourile celor mai importanți membrii ai familiilor regale și torțele de pe pereți, cu flăcari ce aruncau scântei, parcă făcând un dans sălbatic până la ușa gigantică din marmură ce statea în capătul Aripei de Vest a Catedralei. Din cealaltă parte se puteau auzi voci vage ca mai apoi un sunet ce semăna cu un ciocan lovit de o masă, să-i facă pe cei cu pricina să rămână tăcuți.

-Considerați întâlnirea încheiată! O voce femeiască a tunat în toată încăperea. Geamuri puteai găsii oriunde întâmpinate cu draperii roșii, din mătase. Câteva rafturi pline de cărți se zăreau într-un colț, iar, în mijlocul camerei, o masă mare, ovală, din lemn de stejar ce se observa imediat ce intrai, ședea peste covorul albastru cu cusături aurii. Lângă masă, mai erau zece scaune tot din stejar ocupate de zece oameni.Toți îmbrăcați într-o haină lungă albă și brodată cu fire subțiri argintii, cu mici dungi albastre, ce le acopereau fețele cu glugile largi.

Doar unul din scaune poziționat la capătul mesei era diferit. Era cu mult mai mare și evea modele în stil gotic. Și haina persoanei ce stătea pe el era diferită. Avea fire aurii în schimbul celor argintii, cu dungi mari roșii și era cu mult mai lungă, ajungând aproape de glezne.

Toți s-au ridicat și și-au plecat capetele în fața liderului său, apoi au ieșit, ea rămânând singură. Și-a îndreptat coloana iar capul s-a lăsat ușor pe spate încât gluga să-i cadă, dezvăluind blondul firelor de păr și ochii albaștrii ca de safir. Sunetul tocurilor se izbea de pereții lați când s-a îndreptat spre o statuie a unui leu ce ședea lângă un tablou ce ocupa aproape toată porțiunea peretelui opus ușii. A atins ușor torța ce fiara de piatră o ținea între colți după care a tras-o în jos activând mecanismul ce tăia pe jumate tabloul făcând loc unei intrări întunecate acompaniată de scări ce duceau în jos. Pașii ei se auzeau în ecou dar destul de tare încât strigătele de agonie, disperare și șoaptele celor din celule să se oprească pentru a se uita cu ura dar și cu frică spre conducătoarea Onyx.

-Va fost dor de mine? Un zâmbet morbid i-a apărut pe față. Se uita la fiecare în parte, analizându-le arsurile, vânătăile și tăieturile din care încă ieșea sânge.

Unii o blestemau, alții tremurau la auzul vocii sale sinistre, câțiva o implorau să-i cruțe sau se uitau la ea cu o grimasă pe față. Îi făcea plăcere să-i vadă neputincioși, la picioarele ei. Asta și-a dorit din totdeauna. Putere. Dar puterea îi seca fiecare strop de umanitate, lent și silențios. Zâmbetul a dispărut făcând loc privirii ucigătoare ce i-a împietrit imediat pe acei oameni torturați și jigniți.

-Mi-e nu.

*****
Picăturile de apă se loveau rapid de pământ. Luminișul nu-i avantaja foarte mult pe cei trei ce s-au aventurat în Pădurea Morții. Nimfele din acel codru erau puternice dar și o povară pentru Morgana. Mânuia pumnalele cu lamă neagră cu precizie ferindu-se de ghearele ascuțite a unei din ele. Îi era totuși era destul de greu să se ferească și să lupte cât timp trebuia s-o protejeze pe Lilith ce încerca să-și oprească sângerarea pântecelor. Fusese izbită de unul dintre copaci iar o nimfă a străpuns-o cu propia sabie.

Pumnalele și-au schimbat forma instant în două perechi de gheare lungi ce au parat rapid atacul ce o putea lovi în pomete. Impactul a fost destul de puternic să le împingă patru pași în spate, departe una de alta.

În spate!

Și-a întors capul chiar atunci când nimfa ce o înjunghia-se pe Lilith avea ghearele la un centimetru de ochiul ei drept, cel acoperit de valurile întunecate. Lilith și-a mărit ochii de spaimă iar când a crezut că ochiul Morganei va fi tăiat a vrut să-i strige numele dar aburii reci ce îi ieșiseră pe gură a oprit-o. Apoi nimfele au înghețat. Și-a ridicat privirea spre asasină, ce sufla particule mici de gheață. Creaturile erau acoperită de un strat gros, crăpându-se și dispărând. Doar atunci a simțit ceva rece în zona pântecelor ei. Rana era închisă cu firișoare mici și reci.

Morgana a întins mâinile lăsându-l pe Karma să-și ia forma umană. Pentru un demon așa încrezut ca el nu era foarte plăcut să fie controlat. Chiar dacă puterea sa se baza pe asta. Ghearele s-au transformat în același fum negru spre violet, făcând o spirală ca apoi să facă aceeași explozie mică. Ambii și-au întors privirile spre bruneta ce a reușit să se ridice sprijinindu-se de trunchi. A expirat ușurată, tălpile ei pășind lent pe pământul moale și umed.

Acum stătea în fața lor, trecându-și obosită mâna în părul cârlionțat.

-Pentru o clipă mi-a stat inima în loc.

-Ne subestimezi Lily. Nu asculta tot ce zice bărbosul. A ajuns la vârsta când vorbește mult și prost.

A schițat un zâmbet lovindu-l prietenește peste umăr. Din colțul ochiului o putea vedea pe Morgana cum se uita într-un punct fix. Un foșnet s-a auzit în dreapta lor, un vânt puternic i-a lovit din plin și o umbră a țâșnit din tufișul de urzici și trecând pe lângă ei șoptind ceva aproape nedescifrabil. O tăietură mică a apărut pe câte un obraz al celor trei. Șiroaie de sânge prelingându-se pe fețele lor încruntate. Morgana a privit intens printre copacii unde umbra s-a făcut nevăzută.

-„Vocea ce nu se aude, taie precum sabia."