Capitolul 6

7.9K 551 26
                                    

Daria ghici după modul în care o privea  ca îl prinse cu mata în sac.
-Nu cunoșteam aceasta afinitate a ta de a cauta prin gunoi - spuse Mason cu ironie.
-Nu ai făcut eforturi prea mari de a scăpa de flacon. Mi-a fost foarte ușor sa îl găsesc.
Mason lăsase flaconul într-un mic coșuleț decorativ care se afla la întrarea în baie. Daria ar fi trebuit sa fie oarba ca să nu îl vadă. De asemenea observase ca nu golise flaconul și ca nici nu aruncase pastilele în toaleta. Poate ca nu dorea sa le aibă aproape, dar părea ca nici nu voia sa scape de ele.
Lasă flaconul cu analgezicele pe masa, lângă telefon. Axel trebuia sa ajungă dintr-un moment în altul,si ea trebuia sa își ia uniforma și câteva lucruri, înainte de a merge la spital.
În schimb, trase un scaun  de la masa și se așează astfel încât Mason sa o poată vede cu ușurință.
-Ai probleme cu dependenta, nu-i asa? Daria văzu cum Mason palise la auzul cuvintelor ei. - Nu este nevoie sa îmi povestești detaliile dacă nu vrei. Dar m-ar ajuta mult sa știu dacă aceasta dependenta este recenta sau mai veche.
-Nu - spuse el cu o voce stinsa.
Nu era cine știe ce explicație, dar totuși era ceva. Ca și femeie avea un milion de întrebări, dar ca și asistenta avea doar câteva.
- Te-ai simți mai bine dacă le-aș arunca pe toate în toaleta?
-Nu. As putea sa fac rost de mai multe dacă as vrea.
-Ai intenția de o face?
- Asta nimeni nu poate știi, nu crezi?
Sinceritatea lui era admirabilă. Pe durata studiilor ei, lucrase ca și voluntara într-un centru de dezintoxicare. Avusese pacienți de toate tipurile : tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni cu bani și oameni care locuiau pe strada. Unii dintre ei veniseră acolo din proprie voința și unii obligați. Auzise tot felul de explicații de cum și de ce ajunseră acolo. Și toți făcuseră promisiunea ca niciodată nu o sa se mai afle în acea situație. Unii dintre ei au reușit. Unii nu. Dar majoritatea celor care au reușit au fost aceia care au fost sinceri cu ei însuși pe tot parcursul procesului de dezintoxicare.
- Bine - spuse ea. Încearcă sa accepți ca nu este nici un delict și nici un semn de slăbiciune sa ceri ajutor atunci când ai nevoie. De asta sunt eu aici, pentru a te ajuta pana poți sa te descurci singur.
- Singurul lucru de care am nevoie de la tine în acest moment este sa te ridici de pe scaun, asa nu o sa mai vad acea bijuterie de culoare roz pe care o ai în buric.
Daria se prinse de scaun. Își aminti ca își puse piercing-ul după acea noapte pe care o petrecusera împreună. Mersese cu Margaret sa si- l facă. Acela fusese ultimul lucru pe care îl făcuseră împreună.
- Îmi pare rău - spuse ea, simțind cum ii i-au foc obrajii.
- Mie nu. Este singurul lucru interesant pe care l-am văzut decand stau aici întins pe jos.
- Și asta nu s-ar fi întâmplat dacă ai fi cerut ajutor - ii aminti ea.
Daria se întoarse și se îndreaptă către dormitor. Se opri doar câteva secunde pentru a-l scoate pe Platon in gradina și sa ii pună mâncare și apa.
Se îmbracă repede cu o pereche de blugi,cu o cămașă cu mâneci largi, se incalta cu o pereche de sandale, și își prinse parul într-o coada.
Axel și Ryan ajunseseră exact în momentul în care ea ieșise din camera.
-M-am oprit sa cer întăriri - spuse Axel.
Cei doi bărbați reușiseră sa îl ridice pe Mason de jos și sa îl pună pe picioare cu ajutorul carjele.
Daria își privi fratele, nevenindu-i a crede. Se întoarse de mai bine de un an, dar ei continua sa i se para o minune văzându-l viu.
-  Ce faci, fratioare - spuse ea zâmbind. Ce face cele mai frumoase femei pe care ai norocul sa le ai în viata ta?
-Sunt la fel de minunate ca întotdeauna - replica Ryan. Mallory a trebuit sa plece la spital din cauza unei urgente. Pe Chloe tocmai am lăsat-o la școală. Kathleen nu știa dacă sa iasă în seara aceasta la dans cu Fred Beeman, care este cu zece ani mai tânăr decât ea și care locuiește cu fiica lui și cu nepoata, sau sa iasă cu Sam Driscoll, care este de aceiași vârstă cu ea și care are încă toți dinții. Sam locuiește singur și duce o viata independenta și în plus... nu are nevoie de Viagra. Sa știți ca nu am inventat eu ultima parte, acestea au fost cuvintele lui. Kathleen este soacra mea și are optzeci de ani - clarifica Ryan privindu-l pe Mason cu ochii lui albaștri. - Dumnezeu sa ne ferească pe toți.
Daria izbucni în ras.
- Cu toții ar trebui sa avem vitalitatea și pofta ei de viata - spuse ea, conștientă de faptul ca Kathleen, la vârsta ei, avea o viață amoroasă mai activa decât ea care avea douăzeci și sase de ani, și apoi adaugă dându-și seama ca uitase pentru câteva momente de Mason - Bun, ma bucur ca a-ți reușit sa îl ridicați de jos. Acum haideți sa mergem la spital sa vedem ce s-a întâmplat cu ghipsul.
Nici măcar nu se deranjate sa îl întrebe dacă voia sa meargă în scaunul cu rotile. Știa ca prefera sa meargă cu carjele chiar dacă era mai incomod pentru el.
Mason se încrunta, se sprijini în cârje și ieși pe ușa foarte încet dar fără ajutorul nimănui.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Mase - îl certa Axel. - Am ajunge mult mai repede dacă ți-ai așeza fundul în acel scaun cu rotile pe care îl ai.
Mason ii spuse unde își putea baga comentariul.
Ryan își dădu ochii peste cap când îl auzi. Daria în schimb ramase tăcută. Putea fi, doar teoretic de acord cu fratele și cu varul ei, dar înțelegea ca Mason voia sa își păstreze demnitatea.
Odată ce ajunse pe veranda, Mason alese scările în loc de rampa și ea trebuise sa își muște limba pentru a nu îl atentiona de obstacolele de care se putea impiedica în orice moment. Știa, ca dacă se va întâmpla acest lucru, Axel și fratele ei îl vor ajuta.
Daria se urca pe bancheta din spate spate a camionetei lui Axel și aștepta răbdătoare fără să spună vreun cuvânt ca Mason sa se urce singur pe scaunul din dreapta.
- Cu scaunul cu rotile ar fi fost mult mai ușor - spuse el cu voce joasa, în timp ce Axel ocoli mașina și se urca la volan.
- Tu ai fost cel care a preferat sa meargă cu cârjele - ii reaminti ea.
Axel porni motorul în timp ce Ryan se urca în mașină lui și le făcu cu mana trecând pe lângă ei.
-Ce naiba ai încercat sa faci de te-ai dat cu capul de podea? - întreba Axel.
- Ceea ce nu trebuia. Doar el știe ce avea de gând sa demonstreze cu asta - se grăbi Daria sa răspundă fără sa se poată abține.
Mason își întoarse capul și privi pe geam ca și cum nu auzise nimic.
Din fericire, ajunseră la spital în câteva minute. Axel opri mașina chiar lângă întrarea în sala de urgenta.
Daria întra repede în spital, ii saluta pe Wyatt Mead și pe West Greer, care se aflau în tura de zi, și lua unul dintre scaunele cu rotile care se afla lângă întrare.
- Cautati-l pe Richie și spuneți-i sa lase de o parte jocul lui de sudoku. Este posibil sa avem nevoie de el. Și vedeți dacă doctorul Jackman este pe aici.
Jackman era traumatologul titular al spitalului și ea ii trimise o copie a raportului medical a lui Mason înainte ca el sa ajungă în oraș.
- Jackman nu se afla in acest moment în spital, dar l-am văzut la etaj pe Pierce Flannery acum câteva minute. Vrei sa îl anunț înainte sa plece? - spuse Wyatt.
Daria vorbise odată cu doctorul Flannery. Era un medic cu o reputație foarte bună, avea o clinica privata în Braden și mai făcea de garda și la spitalul din Weaver. Flannery se arătase foarte interesat de ea. Dar Daria nu ii răspunse niciodată la telefon pentru ca știa ca el dorea sa iasă cu ea. Prietena ei Lisa nu făcea altceva decât sa ii repete într-una  ca nu va găsi o alta partida mai buna decât el.
Ea ar fi preferat ca doctorul Jackman sa îl fi văzut pe Mason. Dar acum era mai importanta sănătatea lui Mason decât interesul pe care și - l arătase Flannery fata de ea. Asa ca afirma și împinse scaunul către ușile glisante.
Cu ajutorul lui Axel, Mason reuși sa treacă de pe scaunul mașini pe scaunul cu rotile.
- O sa ma întorc dacă ai nevoie de mine, dar sa nu fie prea târziu - spuse Axel foarte cordial. Eu și Tara o sa luam cina în aceasta seara în Cheyenne.
- Cheyenne? - spuse ea, cu o expresie de surprindere, privindu-si varul.
- Da, Tara voia sa meargă la acel centru comercial care ii place atât de mult pentru a cumpăra ceva lucruri pentru magazinul ei și m-am gândit sa profit de ocazie pentru a ieși sa luam cina împreună. Acum, scuză-mă, dar trebuie sa ajung la biroul lui Tristan în câteva minute.
Tristan Clay era unchiul ei și totodată proprietarul companiei CeeVid, o companie de jocuri foarte populara în Weaver. Daria nu avea probe, dar era convinsa ca CeeVid era doar o acoperire a agenției Hollins - Winword.
- O sa te sun când suntem gata - ii spuse ea lui Axel. Mulțumesc pentru tot.
- Nu ai de ce - răspunse Axel,îndreptându-se către camioneta.
Daria adapta repede suportul pentru picioare ale scaunului pentru ca Mason sa posta sa își sprijine comod piciorul, apoi întra înăuntru. Lua formularul pe care Wyatt i-l dădu și îl conduse pe Mason către ușile glisante care separau sala de așteptare de zona de diagnostic.
De îndată ce întra își dădu seama ca era o dimineața liniștită. Îl așeza pe Mason într-o camera goala, scoase un pix și i-l dădu împreună cu formularul de internare.
Mason arunca o privire formularului și ofta.
- Nu mi-am adus ochelarii.
- Ar fi trebuit sa te gândești la asta. În fine o sa îl completez eu în locul tău.
II lua formularul și pixul și se așeza pe un scaun.
- Data nașterii?
Daria completa căsuța fără sa iși poată ascunde surprinderea.
- Te-ai născut pe cinsprazece februarie! Exact la o zi după Sfântul Valentin!
- Și?
- Nu, nimic. Nu m-am gândit ca ai treizeci și noua de ani.
- Nu știu cum sa i-au comentariul tău. În aceste momente ma simt de parca am șaizeci.
- Nu arăți de șaizeci - spuse ea glumind, fără sa poată sa își ascundă un zâmbet.
Daria se gândi ca dacă continuau sa tot glumească nu o sa termine de completat formularul. Mason ii dau adresa lui din Connecticut, dar când ea ii ceru o persoana de contact în caz de urgenta, el doar ridica din umeri.
- Nici una.
- Mason - spuse ea privindu-l cu atenție. Trebuie sa ai vreo ruda. Un prieten. Pe cineva.
- Coleman Black - spuse el într-un final cu un oftat. - Este un prieten bun.
Daria vorbise în câteva ocazii cu Coleman Black. Și nu pentru ca știa ca el este directorul agenției HW, ci pentru ca era tatăl lui Brody Paine, iar Brody era căsătorit cu verișoara ei Angeline. Din care știa ea, Angeline i-l aprecia mai mult pe socrul ei decât propriul Brody.
- Asa ca faci parte din agenție - spuse ea privind chipul lui impasibil. Care este marele secret care înconjoară toate activitățile ei? Majoritatea familiei mele a fost implicata în acea organizație, și care probabil sunt și acum. - Bun, ai un număr de telefon?
Mason ii dădu numărul.
Când termina de completat prima pagina, el o semna cu o semnătura abia descifrabila.
Daria întoarse formularul pentru a completa și cealaltă foie.
- Înălțime. Unu nouăzeci? Unu nouăzeci și trei?
- Unu nouăzeci și trei. Și nouăzeci de kilograme.
Nici un strop de grăsime. Daria știa asta din experienta.
- Nu ești alergic la nici un medicament, adevărat?
- Corect.
- Operații?
- Ai avea nevoie de mai multe formulare pentru a le scrie pe toate - răspunse el sec.
- Vreo boala cardiaca? Atac cerebral? Diabet? Patologii din partea mamei sau a tatălui?
- Nu am nici o idee. Amândoi au murit când eu eram mic.
- Îmi pare rău - spuse ea, strângând pixul între degete. Cine a avut grija de tine când ai fost mic?
- Este trecuta de asemenea și întrebarea  asta în formular? - întreba el, arcuindu- și o sprânceană.
- Nu, bineînțeles ca nu.
Era fără îndoială un bărbat singuratic. Dacă ar fi avut vreo ruda sau pe cineva apropiat, nu ar fi dat numele lui Coleman Black ca și persoana de contact.
- Bună, Daria - spuse Richie apărând dintr-o data lângă ei. S-a întâmplat ceva?
Daria ii arata colegului sau ghipsul de la mana dreapta a lui Mason.
- Waytt încearcă sa îl localizeze pe doctorul Flannery ca să îl consulte pe Mason.
- Crezi ca o sa aibă nevoie de o radiografie? - întreba Richie.
- Probabil ca da.
- Atunci ma duc după unitatea mobila.
De îndată se Richie pleca, aparu și doctorul Pierce Flannery, un tip înalt și slab.
-Daria - spuse el sub forma de salut. Nu știi cât ma bucur sa te vad.
- Domnule doctor - replica ea făcând un sem către Mason, care îl privea pe medic cu ochii mijiti. - El este Mason Hyde. Eu ma ocup de recuperarea lui, dar ma tem ca nu mi-am făcut prea bine munca pana acum. I s-a rupt ghipsul.
- Bun, haideți sa vedem - spuse Flannery ridicând bratul lui Mason câțiva centimetri și examinandu-l din diferite unghiuri. - Prima data va trebuie sa ii facem o radiografie. Și o sa vedem după dacă va trebui sa o luam de la început, sau dacă putem sa reparam - apoi continua adresându-se direct lui Mason - Ce a trecut peste tine? Un tren.
- Nu, a fost doar o camioneta - răspunse Mason. Deși mie mi s-a părut ca a fost un tren dat fiind faptul ca am zburat câțiva metri prin aer.
Daria ramase surprinsa. Văzând leziunile pe care le are, presupuse ca fusese o coliziune între noua mașini, nu ca l-ar fi lovit.
- Te plimbai pe sosea? - întreba ea
- Da - răspunse el, privindu-l pe medic în loc sa o privească pe ea.
- Cât va dura asta?
-Putin. Chiar dacă va trebui sa îți dam ghipsul jos și sa punem altul nou, nu cred ca o sa ne ia mult timp - spuse medicul privind - o pe Daria cu un zâmbet plin de cordialitate. Deși trebuie sa admit ca având o companie atât de frumoasă, nu ar fi o problema pentru mine, dacă ne va lua ceva mai mult timp.
Doctorul Flannery flirta cu nerușinare cu ea și părea ca nu îl interesează persoanele care erau prezente.
Daria schiță un zâmbet pentru a nu părea nesimțită, dar suficient de rece pentru a nu îl face sa creadă lucruri care nu erau adevărate. Decise sa taie din rădăcină orice intentie, pentru a evita ca lucrurile sa ajungă mai departe.
-Ma duc sa vad de ce întârzie Richie atât - spuse ea îndreptându-se către ușa.
- Asa ca, ești  prieten bun cu încântătoarea noastră Daria -  ii spuse Flannery lui Mason de îndată ce Daria ieși.
-Nu chiar, dar îmi fac griji pentru ea - răspunse el cu intenție.
Mason putea sa vadă cu ușurință interesul pe care doctorul îl arata fata de Daria. Nu putea sa îl invinovateasca. Era o femeie foarte frumoasa cu un zâmbet și o simpatie atât de excepționale, încât chiar dacă nu ar fi avut acel corp seducător și acele picioare de infarct, cele doua calități ar fi fost mai mult decât suficiente pentru a cucerit și pe bărbatul cel mai exigent.
-Mi se pare un lucru foarte bun sa îți faci griji pentru cineva - spuse medicul cu o aparenta sinceritate.
Poate ca era un defect profesional, dar se vedea clar ca Mason are harul de a citi persoanele imediat. Și acel tip nu ii plăcea prea mult.
-Unitatea mobila nu este disponibila - spuse Daria intrand în camera. Va trebui sa te duc la radiologie - continua ea, venind în spatele lui Mason.
Flannery își privi ceasul și afirma.
-Trebuie sa dau niște telefoane și sa vizitez niște pacienți. Te rog, sună-mă când sunt gata radiografiile - spuse Flannery privin-o pe Daria pe deasupra capului lui Mason, cu un zâmbet demn de o reclama la pasta de dinți.
Dacă nu ar fi avut piciorul în ghips, Mason i-ar fi înfipt un picior direct în...
Daria afirma și împinse scaunul către sala de radiologie. Când întra văzu ca Mason are un zâmbet larg pe fata.
- De ce iești asa bucuros?
- Asa. O sa fiu cu adevărat bucuros când o sa plec de aici. Dar spune-mi, de ce recurgi la acele pagini de pe internet, când ai aici un pretendent atât de promițător ca acel medic care este în limba după tine?
-Poftim?
- Se vede de la o posta ca este interesat de tine.
- Asta nu înseamnă că și eu sunt interesata de el.
- Și de ce nu? Este cumva  unul dintre tipii aceia ciudați pe care nimeni nu ii înțelege.
- Nu știu, dar pe tine ce te interesează? - exclama ea fără sa poată evita sa nu zâmbească, și apoi continua mult mai serioasa - Ce ai făcut pentru ca o camioneta sa dea peste tine?
-M-am pus în drumul ei - răspunse el.-Este căsătorit?
-Nu, nu este. E evident după rănile pe care le ai ca ai stat în drumul ei. Dar cum s-a întâmplat? Era cumva șoferul băut sau ceva asemănător?
- Ceva asemănător. Se presupune ca medicii sunt partide bune, nu este asa?
- Eu nu caut o partida bună. Și acum spune-mi, ce înseamnă acel "asemănător"?
-Ți-am spus tot ce era de spus.
- Erai... sa spunem în conditii proaste? - întreba ea.
- Ce? - exclama Mason indignat ca ea insinuări asa ceva. - La naiba! Nu! De mai bine de zece ani nu se mai gândise la asa ceva. Nici măcar odată nu am căzut prada tentației.
- Te cred. Poate ca nu a fost în realitate un accident. Poate ca acea camioneta te-a lovit intenționat.
Mason privi direct spre sala de așteptare. Era goala.
-Nu. Șoferul acelei camioanete nu venea după mine. - Cât timp vor dura radiografiile?
-Nu știu - răspunse ea, ieșind din sala și întorcându-se după câteva minute. - O sa intri imediat, după ce o sa termine cu pacientul din fata ta.
Daria se așeza pe unul dintre scaunele de plastic și își scoase elasticul din par. Închise ochii, și lasă că parul ei lung și blond sa ii cada pe umeri. Apoi își trecu de câteva ori mana prin par înainte de aș prinde din nou parul, și deschise ochii. Se vedea ca era obosita.
-Dacă nu ne-am afla aici, din vina mea, acum ai fi fost în pat dormind liniștită.
-Nu ma deranjează.
-Pe mine da. Nu trebuie sa ramai. Nu am nevoie de o bona. Du-te cu Flannery. Este nerăbdător sa iasă cu tine.
-Eu cred ca ai nevoie de o bona judecând după starea în care te afli. În orice caz,chiar dacă as merge acasă, nu o sa mai pot dormi, asa ca nu mai cauta scuze ca să scapi de mine. Și în ceea ce îl privește pe doctorul Flannery, dacă as fi vrut sa ies cu el, as fi făcut-o de mult timp. Asa ca subiect închis. Ma întorc imediat - spuse ea ridicându-se în picioare, și apoi continua arătând cu degetul spre el. - Nu te misca.
Daria dispăru din sala de așteptare la fel ca mai devreme, dar de data aceasta nu se mai întoarse atât de repede.
Mason își întoarse privirea și văzu intrând o femeie cu un aspect obosit care avea în brate o fetita cu parul castaniu și cu un bandaj la mana. Femeia îl privi pe Mason cu suspiciune și se așeza pe unul dintre scaunele din cealaltă parte a sălii de așteptare.
Mason nu se mira de reacția femeii. Cu cicatricea de pe fata, nepieptanat și nebărbierit de câteva zile, trebuia sa aibă aspectul unui asesin plătit.
II zâmbi femeii și isi înclina capul respectuos. Dar nimic, femeia continua sa îl privească cu coada ochiului și cu o expresie de teama.
Mason își dorea ca Daria sa se întoarcă odată. I-ar trece timpul mai repede discutând cu ea decât sa stea acolo singur. Și în plus, nu doarea sa sperie oameni nevinovați cu aspectul lui.
O asistenta apărut și ii făcu un semn doamnei.
Femeile dispărută pe aceiași ușa și el ramase din nou singur, numărând minutele. Simți ca era pe punctul de a exploda. Se foi neliniștit pe scaun, încercând sa uite de mâncărimea pe care o simțea la piciorul stâng. Încerca cu neindemanare sa întoarcă scaunul către ușa, dar își prinse piciorul între roată și suportul pentru picioare, exact în momentul în care întra Daria. Se opri dintr-o data când îl văzu și incrucisa bratele la piept, ca o profesoara pe punctul de aș certa unul dintre elevi, și își înclină capul într-o parte.
- Se pare ca ești între ciocan și nicovala. Ai nevoie de ajutor?
- Ai putea sa lași ironiile pe alta data?
-Poate, dacă nu ai fi atât de încăpățânat și ai face și tu odată în viata ceea ce ți se spune.
-Bine, bine. Vezi dacă poți sa miști blestemația asta de scaun.
Daria ofta resemnata, se așeza în spatele lui și trase scaunul în spate câțiva centimetri reușind astfel sa ii elibereze piciorul.
- Acum o sa te duc în sala de radiologie - spuse ea cu o voce dulce și suava. Va trebui sa aștepti cinci minute pana termina Richie. Crezi ca poți sa te comporți ca un băiețel bun în aceste cinci minute?
Poate a fost strălucirea ironica a ochilor ei de chihlimbar sau poate doar apropierea dintre fetele lor. Sau poate ca fost doar plăcerea de a o face. Cert este ca Mason își trecu bratul stâng după gatul ei și o privi cu atenție.
- Nu sunt nici un băiețel . Și tu ar trebui sa știi asta mai bine ca nimeni.
Atunci o trase către el și o săruta cu pasiune.

Schimbare de planuriWhere stories live. Discover now