— Voiam să-ți mulțumesc pentru tot binele făcut mie și familiei mele, pentru răbdarea ta de fier și pentru bunătatea de care dai dovadă. Îți sunt pe deplin recunoscătoare și îți voi fi datoare toată viața mea.

  — Pentru puțin... și nu vreau decât un lucru în schimb, spuse el, iar atenția ei maximă era către buzele și ochii lui, încercând să ghicească ce-i va spune.

  — Dacă-mi este cu putință...voi accepta.

  — Vreau să mă accepți și să-mi fii soție.
 
  Lidia se îmbujoră și schiță un zâmbet sincer, dar senzual. El aștepta răspuns cu ochii lucind de nerăbdare și admirație, iar ea își pierdu cuvintele. Le avea, dar nu le nimerea pe cele potrivite. O voce gâtuită încerca să rostească vorbele mult așteptate de el, în schimb scoase perla.

   — Mâncăm în oraș?

  Aceiași pauză se așternu între ei și Damian pufni dezamăgit, dar nu se putea stăpâni să nu râdă.

  — Desigur, mă ocup eu. Să fii gata într-o oră.

  Lidia se strecură tiptil afară din birou, de parcă ai fi crezut că nu dorea să distrugă somnul cuiva și se rezemă de ușă.
 
  " Ce inspirată ai fost! Bravo ție dobitoaco! Știi vrei, știi îl placi, știi nu poți spune nu, știi că nu poți fugi! Când am devenit o lașă? Nu sunt o lașă, îl vreau și îl pot avea fiindcă e deja al meu. E soțul meu și mi se cuvin drepturile asupra lui. Doamne, ce voi face? Voi sta la masă cu el, voi dormi cu el în cameră...nu n-am dormit și până acum, dar de data asta, inima nu-mi pace. Nu pot gândi decât a făcut atâtea pentru mine și merită fiu a lui, are dreptul și i-l voi acorda cu prima ocazie. Doar... fiu spontană. Nu trebuie știe el de dorințele mele ascunse și ferească Dumnezeu, acum văd și în pat cu el..."

  Femeia se îndepărtă râzând prostește, iar pe partea cealaltă a ușii, soțul ei visa cu ochii deschiși.

" Nu a acceptat, dar nici nu a refuzat, așa nu pot decât sper. Invitația ei în oraș, surprinse și mai mult, iar pasul ăsta mic, făcut de ea la faptul vroia o ieșire în doi, nu putea indica decât eu trebuia fac pasul următor. Voi încerca în intimitate aflu ce gândește, ce simte, ce-și dorește și ce vrea. Și totuși, conștiința macină grav, ar trebui să-i spun despre mine, o cunosc și că m-a cunoscut cândva, dar motivul depărtării noastre de atunci, pe când eram doi adolescenți, va distruge puținul construit acum. În prezent, e o femeie mult mai frumoasă, mai inteligentă, mai cultă, decât adolescenta de atunci...I-am provocat un rău, e adevărat, dar nu a fost intenționat și dacă nu au înțeles atunci, nu vor înțelege nici acum. Poate e mai bine tac pe moment sau pentru totdeauna. Știu asta ar însemna profit de încrederea ei, până va recunoaște, dar o iubesc mai mult ca atunci și o voi face ierte."

  Din gândurile lui întoarse în timp, îl dezmetici Filla, care rămăsese în urmă cu știrile.

  — Damian, spune-mi că nu e adevărat ce aud, spuse maică-sa prefăcându-se șocată.

  — Ba este, răspunse netulburat de isteria ei.

  — Dar nu pot să cred, cum să-și aducă toată familia în casa mea? Te-ai însurat cu una sau cu toate trei?

  — Mamă, încetează. Dacă nu-ți convine, mai avem două vile și cinci apartamente în oraș, case de vacanță și alte bunuri, te poți simți în largul tău oriunde.

  — Îmi spui să plec?! Filla îl privea consternată.

  — Spun, să iei o pauză din a-mi supăra soția. O iubesc pe Lidia cu tot cu rudele ei și te rog să înțelegi asta.

  — Înțeleg, a sosit timpul ca mama să-și ia tălpășița nu-i așa?

  — Nu-mi pune vorbe-n gură! N-am zis așa ceva, oftă Damian închizând un dosar. Vreau să-mi întemeiez o familie, să fiu fericit...Uită-te la Louis! Doarme de când am ajuns și mirose a wiskey în camera lui. Îndreaptă-ți atenția și către celălalt fiu!

  — Vrea partea lui și să plece din nou în Europa, dar lasă că-l muștruluiesc eu binișor și va sta la locul lui.

  — Ar fi bine să o facă, fiindcă nu mai vreau să-mi facă iar probleme și nici să-mi încurce afacerile nu doresc.

  — N-o va face, știu ce am de gând...spuse femeia și se relaxă în fotoliul din fața lui Damian care o privea suspicios.

Trei mirese Место, где живут истории. Откройте их для себя