Chapter I

39 6 0
                                        


Venus P.O.V
Al doilea an de liceu, acel an  în care cunoști persoane noi, obiceiuri noi, și mentalități diferite. Acel an al dezmățului, și al desfrânărilor.
Eu, Venus Hope, voi începe al doilea an de liceu, într-un oraș necunoscut, plin de necunoscuți, orașul fiind Los Angeles.
~~~~~~~~~~~~~~~
Alarma enervantă îmi țiuie în urechi, făcându-mă instant să mă ridic în capul oaselor pentru a opri sunetul agasant. Mă așez pe marginea patului, cu capul aplecat, privindu-mi picioarele ce se bălăngăne.
Cobor alene din pat, târâindu-mi picioarele până la  baie, făcându-mi toaleta. Ajung în fața șifonietului analizănd cu privirea toate hainele aranjate pe umerașe. Mai arunc o privire în oglinda dulapului, apoi coborând cu grijă scările ce duc la parter. O sărut ușor pe mama, așezându-mă pe scaun așteptând în liniște micul dejun. După micul dejun, urc scările pentru a-mi lua rucsacul, telefonul și căștile. Tot în acel moment mama, mă anunțase că pornește spre serviciu. Mă sărută apăsat pe frunte, urându-mi succes și cerându-și scuze că nu poate fi prezentă astăzi. O liniștesc, spunând că nu este nicio problemă, că o să mă descurc.
Plec și eu, închizînd ușă ușor, lăsăm cheia sub ghiveciul din partea dreaptă a ferestrei.
În același timp
Ian P.O.V
Mă trezesc încet, privind câteva clipe tavanul pictat al camerei, apoi mergând la baie pentru a-mi face tabieturile. Mă îmbrac cu haine picate la nimereală, coborând scările câte două,  sărutând-o fugitiv pe mama, luând în grabă un sandwich din farfuria așezată pe blatul mobilei de bucătărie, fiind în întârziere. Îmi iau doar un pix, și ies pe ușă, trântind-o, mai apoi alergând ca un descreierat, uitându-mă din când în când la ceasul telefonului. Alergam fără să fiu prea atent în jur, când deodată intru într-o persoană, mai exact o fată, telefonul căzându-i pe trotuar, cel mai probabil, crăpându-se.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Author P.O.V
Venus, se ridică scuturându-și  pantalonii, aranjandu-și tricoul puțin șifonat, apoi căutând cu privirea telefonul ce avea conectat căștile. Îl găsește la marginea trotuarului, cu fața în jos, fiind foarte sigură că era spart. Îl ia de jos, muțumindu-i divinității că era doar zgâriat. Își ridică privirea nervoasă spre ființa neatentă ce a intrat în ea.
Venus P.O.V
Îmi ridic privirea spre cel sau cea care a intrat în mine, întâlnind o pereche de ochi albaștri electrizanți, uitându-ne cu o oarecare reținere în ochii mei. Îl analizez subtil uimindu-mă de perfecțiunea dată de mama naturii: păr blond, ce stătea în toate părțile, într-un mod drăguț, mai înalt ca mine cu mult, purtând un tricou negru, pe deasupra având o cămașă roșie în carouri, o pereche de jeanși skinny negri. Era frumos, foarte frumos. Mi-am coborât privirea rușinată, dându-mi seama că nu doar eu îl analizez, ci și el o făcea deloc subtil.
Ian P.O.V
Mă uitam la fata ce își cauta telefonul, găsindu-l undeva la marginea trotuarului. Am început să analizez fără subtilitate făptura din fața mea: doi ochi albaștri ca cerul, păr blond nisipiu, statură minioană, având un hanorac negru, o geacă de blugi albastră largă, jeanși skinny de un albastru închis. Părul îi era prins într-un coc dezordonat în vârful capului, câteva fire nărăvașe ieșind din el. Era o fată extrem de frumoasă...

Cei doi se priveau ciudat, până când Venus se trezește din acea transă în care intrase.
- Ai grija pe unde mergi blondule!
- Scuze blondi, sunt în întârziere!
- Yaa, din cauza ta voi întârzia în prima zi de liceu.
- La ce liceu ești?
- Thomas Riley High School, de ce?
- Ce noroc pe mine **spune Ian în șoaptă**, suntem la același liceu...spuse Ian, mergând amândoi spre liceu
- Am o rugăminte la tine...
- Spune!
- Doar mori, blondule!
- Stai, stai, stai, vrei să mor doar pentru că ți-am zgâriat telefonul?
- Poate **spuse Venus cu o față inocentă**
- Nu pot să mor dacă nu îmi spui cum te numești.
- Poți muri și fără să știi cum mă cheamă!
- Nu pot
- K(ok), mă numesc Venus Hope, dar tu?
- Frumos nume, eu sunt Ian Smith.
- Nu prea încântată de cunoștință
- De ce, eu sunt foarte încântat să te cunosc, domniță
- Mai taci,uite am ajuns la liceu...
- Ne mai vedem, Venus
- Yaa, sper să mori până la sfârșitul orelor.
- Pa iubire
- Pa. spuse ea în șoaptă intrând pe ușile larg deschise ale liceului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~
Orele au trecut destul de repede, Venus împrietenindu-se cu câteva colege: Cara, Anne, și Rebecca. Au hotărât să meargă la Starbucks, pentru a se cunoaște mai bine. Ajungând acolo, se așează la o masă mai retrasă,  deoarece nu le plăcea să fie în centrul atenției. Venus, curioasă le întreabă pe fete cu o oarecare reținere:
- Fetelor, știți cine este Ian, Ian Smith?
Fetele se priviră între ele temătoare, apoi Rebecca zise:
- Ian Smith este cel mai râvnit elev din liceul Thomas Riley, cel mai popular și fiind acel bad boy al fiecărui liceu, dar nu e chiar perfect după cum zice lumea...Are un picior amputat de la genunchi în jos, in locul lui punându-i o proteză, mai exact un picior robotic...
- Dar de ce întrebi? spuse curioasă Cara
- Am venit cu el până la porțile liceului, apoi el plecând cine știe unde...
- Nu mai avea niciun fel de contact cu el, e periculos...
- Yaa, să vorbim despre orice altceva, devine straniu subiectul pe care l-am abordat.
- K, unde locuiai înainte de a te muta în Los Angeles?
- Până să mă mut aici, am locuit în New York.
- Superb...zise visătoare Anne.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Nu au mai stat mult și s-au despărțit, îmbrățișandu-se strâns, mai apoi plecând fiecare în direcția sa.

••V&I••Stories to obsess over. Discover now